Articolul 1
(1) Activitățile de control fiscal în domeniul produselor accizabile se exercită de Autoritatea Vamală Română, prin structurile sale centrale și/sau teritoriale, după caz, potrivit atribuțiilor date în competența sa, în conformitate cu prevederile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 237/2022 privind organizarea și funcționarea Autorității Vamale Române și pentru modificarea pct. 1 de la lit. C din cadrul anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 791/2009 privind condițiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaționale sau deschise traficului aerian internațional, cu modificările și completările ulterioare.
(la 23-04-2025, Alineatul (1) , Articolul 1 a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din ORDINUL nr. 1.420 din 15 aprilie 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 23 aprilie 2025 )
(2) Personalul structurii centrale a Autorității Vamale Române cu atribuții de control fiscal în domeniul produselor accizabile are competență pe întreg teritoriul național.
(3) Competența structurilor teritoriale ale Autorității Vamale Române privind controlul fiscal în domeniul produselor accizabile este stabilită potrivit razei teritoriale unde se află domiciliul fiscal al operatorului cu produse accizabile. Pentru sediile secundare sau punctele de lucru ale operatorului cu produse accizabile se deleagă competențele de control fiscal în domeniul produselor accizabile către autoritatea vamală teritorială în a cărei rază de competență se află sediul secundar sau punctul de lucru respectiv.
(4) În cazul controalelor fiscale inopinate în domeniul produselor accizabile, personalul cu atribuții de control fiscal în domeniul produselor accizabile din cadrul autorității vamale competente poate acționa și în afara razei teritoriale de competență, cu aprobarea Direcției generale de coordonare control vamal din cadrul Autorității Vamale Române.