În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 861 alin. (3) și art. 868 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă închirierea unei părți din imobilul 1044, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea desfășurării unor activități de medicină de familie, respectiv pentru acces pacienți.
(2) Închirierea părții de imobil prevăzute la alin. (1) se face prin licitație publică, în condițiile legii.
(3) Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, cu aceeași perioadă, prin act adițional, cu acordul părților.
(4) Prețul minim al închirierii pentru partea din imobilul 1044 este de 360 euro/lună fără TVA, iar plata va fi efectuată în lei, la cursul de schimb valutar leu-euro stabilit de Banca Națională a României în ziua emiterii facturii.
Se împuternicește Ministerul Apărării Naționale, în calitate de administrator al imobilului 1044, să deruleze procedura de licitație publică pentru închirierea părții de imobil prevăzute la art. 1 alin. (1).
Sumele obținute din închirierea părții de imobil se varsă integral la bugetul de stat.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu p. Viceprim-ministru, ministrul finanțelor, György Attila, secretar de stat p. Ministrul apărării naționale, Eduard Bachide, secretar de stat
București, 13 martie 2025.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE ale unei părți din imobilul 1044, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care se închiriazăNr. crt.Nr. M.F.Codul de clasificațieTipul bunului și denumirea Elementele-cadru de descriere tehnică ale părții de imobil care se închiriază, valoarea de inventarAdresaTitularul dreptului de administrare, ordonatorul principal de credite și codul fiscal01234561104082 - parțial8.19.01Imobil 1044 - parțial*)Județul Sibiu, municipiul Sibiu
- suprafața construită = 69,53 mp
- valoarea de inventar = 122.551,14 lei
Ministerul Apărării Naționale
- valoarea de inventar = 4.653,33 lei
*) Conform prevederilor art. 9 alin. (6) din Normele tehnice pentru întocmirea și actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.176/2024, instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale care au în administrare bunuri ale căror date de identificare sunt clasificate potrivit legii completează anexele la proiectele de hotărâri ale Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.