Având în vedere:
– Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE, cu modificările și completările ulterioare;
– Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– Referatul de aprobare nr. 347 din 7.04.2025 a proiectului de ordin al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului privind suspendarea prevederilor art. 4 și ale art. 8 pct. 9 din anexa nr. 2 din Normele tehnice privind procedura de acreditare a administratorilor de arhivă electronică și procedura de avizare a sistemelor electronice de arhivare și pentru abrogarea Ordinului ministrului comunicațiilor și societății informaționale nr. 493/2009 privind normele tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, aprobate prin Ordinul ministrului cercetării, inovării și digitalizării nr. 20.717/2024,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 189/2025 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului emite prezentul ordin.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, prevederile art. 4 și ale art. 8 pct. 9 din anexa nr. 2 la Normele tehnice privind procedura de acreditare a administratorilor de arhivă electronică și procedura de avizare a sistemelor electronice de arhivare și pentru abrogarea Ordinului ministrului comunicațiilor și societății informaționale nr. 493/2009 privind normele tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, aprobate prin Ordinul ministrului cercetării, inovării și digitalizării nr. 20.717/2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 13 mai 2024, se suspendă până la intrarea în vigoare a unor noi dispoziții cu privire la plata taxei prevăzute în articolele menționate.
Cererile pentru eliberarea avizului tehnic pentru sistemele electronice de arhivare depuse și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se soluționează cu aplicarea prevederilor Ordinului ministrului cercetării, inovării și digitalizării nr. 20.717/2024 pentru aprobarea Normelor tehnice privind procedura de acreditare a administratorilor de arhivă electronică și procedura de avizare a sistemelor electronice de arhivare și pentru abrogarea Ordinului ministrului comunicațiilor și societății informaționale nr. 493/2009 privind normele tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, precum și ale prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.
p. Ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului, Laurențiu Viorel Gîdei, secretar de stat
București, 7 aprilie 2025.