În baza prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 1 alin. (12) și (13) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2025 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului,
viceprim-ministrul, ministrul finanțelor, emite următorul ordin:
Se aprobă Normele metodologice privind mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor acordate unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2025 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, documentele în baza cărora se acordă împrumutul și cele care stau la baza obținerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituțiilor publice locale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Solicitărilor de acordare a unui împrumut potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2025, transmise de unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, analizate de Comisia de autorizare a împrumuturilor locale, li se aplică dispozițiile legale în vigoare la data depunerii lor.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor, Tánczos Barna
ANEXĂ
NORME METODOLOGICE
privind mecanismul de acordare și derulare a împrumuturilor
acordate unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale
conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2025
pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului,
documentele în baza cărora se acordă împrumutul și cele care
stau la baza obținerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor
locale, precum și modul de reflectare a sumelor respective în
bugetele instituțiilor publice locale