NORME METODOLOGICE din 14 mai 2025

NORMĂ Ministerul Culturii
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 16 mai 2025
Entered into force
16.05.2025
Consolidated form as of
16.05.2025

Notă Aprobate prin ORDINUL nr. 2.866 din 14 mai 2025 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 16 mai 2025.

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Contents

Articolul 1

Intervențiile asupra monumentelor istorice, așa cum sunt definite în Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de regimul lor juridic, vor fi efectuate numai de persoane fizice atestate, denumite în continuare personal de specialitate, înscrise în registrul special, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Articolul 2

(1) Atestarea se face de Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului, denumit în continuare Institutul.

(2) Atestarea persoanelor fizice are drept scop asigurarea condițiilor necesare pentru cercetarea și inventarierea monumentelor istorice, expertizarea, proiectarea, execuția și dirigenția lucrărilor și urmărirea comportării în timp, în conformitate cu actele normative în vigoare.

Articolul 3

(1) În cadrul Institutului funcționează Comisia de atestare în domeniul monumentelor istorice, denumită în continuare Comisia, cu atribuții în atestarea persoanelor fizice care realizează activități de cercetare și inventariere a monumentelor istorice, proiectare, expertizare, execuție a lucrărilor, dirigenție și urmărirea comportării în timp a lucrărilor în domeniul protejării monumentelor istorice.

(2) Comisia este numită prin decizie a managerului Institutului și este formată din minimum 9 persoane atestate în domeniul protejării monumentelor istorice, care pot fi propuse de Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului și de structurile și asociațiile profesionale din domeniu, la solicitarea Institutului.

(3) Nu poate participa, în calitate de membru al Comisiei, în cadrul sesiunilor de atestare, persoana care se află în una sau mai multe dintre următoarele situații:

a) este soț, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv cu unul dintre solicitanți;

b) are un interes patrimonial sau nepatrimonial în legătură cu unul dintre solicitanți, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce îi revin în calitate de membru.

(4) Dacă unul dintre membrii Comisiei constată că se află în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la alin. (3), acesta are obligația de a se retrage din cadrul ședinței pe durata soluționării cererii în cauză.

(5) Membrii Comisiei au obligația păstrării confidențialității pe toată durata mandatului și după încetarea acestuia, cu privire la date și/sau informații cu caracter personal ori care intră sub incidența protecției legale în temeiul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de care au luat cunoștință în timpul exercitării mandatului, cu excepția datelor și documentelor care, potrivit legii, constituie informații de interes public.

(6) În scopul cunoașterii și asumării angajamentelor prevăzute la alin. (3)-(5), membrii Comisiei semnează, până la prima ședință, declarația privind confidențialitatea și imparțialitatea, potrivit modelului cuprins în anexa nr. 9.

(7) Pentru activitatea prestată în cadrul Comisiei de către persoanele atestate din afara Institutului se pot încheia convenții civile sau contracte individuale de muncă cu timp parțial, după caz, conform legii.

(8) Institutul asigură secretariatul Comisiei, resursele financiare, materiale și de personal necesare desfășurării activității de atestare.

Articolul 4

(1) La data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice se înființează Registrul personalului de specialitate atestat de Ministerul Culturii în domeniul protejării monumentelor istorice, denumit în continuare Registrul, întocmit conform modelului cuprins în anexa nr. 1. Registrul va cuprinde Registrul specialiștilor în domeniul protejării monumentelor istorice și Registrul experților în domeniul protejării monumentelor istorice și va prelua datele de identificare ale persoanelor fizice atestate, păstrând calitățile, domeniile și specializările acordate anterior intrării în vigoare a prezentelor norme.

(2) Înființarea Registrului se face de către Institut, în interes public.

Articolul 5

(1) Înscrierea persoanelor fizice în Registru se face de către Institut, în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice.

(2) Lista persoanelor înscrise în Registru va fi actualizată permanent și va fi făcută publică pe site-ul Institutului și pe cel al Ministerului Culturii.

(3) Persoanele înscrise în Registru au dreptul de a desfășura activitățile potrivit calităților, domeniilor și specializărilor pentru care au fost atestate.

(4) Desfășurarea activităților din domeniul protejării monumentelor istorice de către alte persoane decât cele înscrise în Registru sau cu încălcarea dispozițiilor prezentelor norme metodologice este interzisă.

Articolul 6

(1) Atestarea persoanelor fizice se face pe baza evaluării competențelor în domeniul protejării monumentelor istorice, potrivit prezentelor norme metodologice.

(2) Competențele prevăzute la alin. (1) sunt stabilite luându-se în considerare:

a) studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în unul dintre domeniile de atestare sau studii universitare (regim Bologna) ciclul 1, absolvite cu diplomă de licență în unul dintre domeniile de atestare, și ciclul 2, absolvite cu diplomă de master în specialitate, inclusiv oferite comasat într-un program unitar de studii universitare;

b) activitatea profesională în specialitate, atestată prin studii postuniversitare în domeniul de atestare și/sau în cadrul unor programe de studii acreditate potrivit legii, precum și în alte forme de specializare-perfecționare în domeniul de atestare și prin calitatea activităților prestate în domeniul protejării monumentelor istorice;

c) experiența dobândită prin participarea nemijlocită la activități din domeniul protejării monumentelor istorice sub coordonarea altor persoane atestate.

(3) Evaluarea candidaților în vederea acordării atestării constă în:

a) susținerea unui interviu, cu scopul verificării cunoștințelor teoretice specifice, a legislației și a reglementărilor tehnice specifice profesiei și domeniului protejării monumentelor istorice;

b) prezentarea portofoliului de studii/expertize/lucrări/ proiecte.

Capitolul II — Calitățile, specializările și domeniile de atestare. Condiții de atestare ↑ Contents

Articolul 7

Calitățile pentru care se acordă atestarea sunt:

a) specialist debutant;

b) specialist;

c) expert;

d) expert tehnic.

Articolul 8

(1) Specializările pentru care se acordă atestarea sunt:

a) elaborare de studii, cercetări, inventariere și/sau expertize monumente istorice, după caz - A;

b) șef de proiect, în funcție de domeniu - D;

c) executare lucrări, în funcție de domeniu - E;

d) dirigenție lucrări, în funcție de domeniu - F;

e) urmărirea comportării în timp și monitorizarea monumentelor istorice, în funcție de domeniu - G.

(2) Specializarea A care include „expertize“ se acordă doar pentru calitățile de expert și de expert tehnic.

(3) Atestarea în calitate de expert se acordă corespunzător formării profesionale. Se pot accepta și specializări în domenii conexe, precum chimie, biochimie, biologie, fizică, geologie, în funcție de dovedirea cunoașterii acestora, cu precădere în raport cu domeniul protejării monumentelor istorice.

Articolul 9

Domeniile în care se acordă atestările, notate după corespondentul lor în registrul public, sunt:

a) restaurare arhitectură - 1;

b) urbanism istoric - 2;

c) studii, cercetări și inventariere monumente istorice - 3;

d) consolidare/restaurare structuri de rezistență istorice - 4;

e) inginerie instalații - 5;

f) conservare/restaurare pictură murală - 6;

g) conservare/restaurare pictură pe lemn - 7;

h) restaurare lemn, lemn policrom, după caz - 8;

i) conservare/restaurare decorații piatră, stucatură și/sau ceramică, după caz - 9;

j) conservare/restaurare metal - 10;

k) conservare/restaurare vitralii și sticlă - 13;

l) conservare/restaurare/reabilitare peisajeră, grădini și parcuri istorice - 14;

m) pictură murală nouă pentru lăcașurile de cult aparținând cultelor recunoscute de lege - 15.

Articolul 10

(1) Atestarea specialiștilor debutanți, specialiștilor, experților și experților tehnici, în raport cu responsabilitățile acestora în cadrul intervențiilor asupra monumentelor istorice, se face pentru domeniile prevăzute la art. 9.

(2) Atestarea specialiștilor debutanți în domeniile prevăzute la art. 9 lit. f)-k) se face doar în specializarea „executare de lucrări - E“.

Articolul 11

(1) Atestarea specialiștilor debutanți, specialiștilor, experților și experților tehnici în domeniile prevăzute la art. 9 lit. a)-e) și l) se face pe baza îndeplinirii următoarelor condiții generale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 6:

a) studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în unul dintre domeniile de atestare sau studii universitare (regim Bologna) ciclul 1, absolvite cu diplomă de licență în unul dintre domeniile de atestare, și ciclul 2, absolvite cu diplomă de master în specialitate, inclusiv oferite comasat într-un program unitar de studii universitare; principalele domenii ale licenței, în funcție de domeniile de atestare, sunt: arhitectură, urbanism, inginerie civilă, istorie, arte vizuale, peisagistică;

b) experiență pentru specialiștii debutanți: participarea, sub coordonarea unei persoane atestate de Ministerul Culturii, ca întocmitor a minimum o lucrare de investigare, cercetare și inventariere de monumente istorice, avizată de Ministerul Culturii, ori a minimum o documentație de urbanism sau amenajare a teritoriului pentru zone cu valoare culturală, avizată de Ministerul Culturii, ori a minimum un proiect din domeniul monumentelor istorice, avizat de Ministerul Culturii, ori la executarea, dirigenția a minimum o lucrare de conservare, consolidare, restaurare, reabilitare a unor monumente istorice, încheiată prin procese-verbale de terminare a lucrărilor. Nu este luată în considerare realizarea operațiunilor administrative referitoare la participarea la fazele determinante sau recepția lucrărilor;

c) experiență pentru specialiști: participarea, sub coordonarea unei persoane atestate de Ministerul Culturii, ca întocmitor a minimum 3 lucrări de investigare, cercetare și inventariere de monumente istorice, avizate de Ministerul Culturii, ori a 3 proiecte din domeniul monumentelor istorice, avizate de Ministerul Culturii, dintre care cel puțin 2 să fie executate, ori a minimum 3 documentații de urbanism sau de amenajare a teritoriului pentru zone cu valoare culturală, avizate de Ministerul Culturii, ori la executarea, dirigenția a minimum 3 lucrări de conservare, consolidare, restaurare, reabilitare a unor monumente istorice. Nu este luată în considerare realizarea operațiunilor administrative referitoare la participarea la fazele determinante sau recepția lucrărilor;

d) experiență pentru experți și experți tehnici: participarea la întocmirea, sub coordonarea unei persoane atestate de Ministerul Culturii, sau ca întocmitor a minimum 5 lucrări de investigare, cercetare, expertizare și inventariere de monumente istorice, avizate de Ministerul Culturii, ori a minimum 5 proiecte din domeniul monumentelor istorice, avizate de Ministerul Culturii, care presupun coordonarea între specialități diferite, soluții tehnice și/sau conceptuale deosebite, dintre care cel puțin 4 să fie executate, ori a minimum 5 documentații de urbanism sau de amenajare a teritoriului pentru zone cu valoare culturală, avizate de Ministerul Culturii, ori la executarea, dirigenția a minimum 5 lucrări de conservare, consolidare, restaurare, reabilitare a unor monumente istorice, încheiate prin procese-verbale de terminare a lucrărilor. Nu este luată în considerare realizarea operațiunilor administrative referitoare la participarea la fazele determinante sau recepția lucrărilor.

(2) Condițiile speciale pe baza cărora se acordă atestarea persoanelor fizice, în funcție de specializări, sunt după cum urmează:

a) pentru specializarea „șef de proiect - D“ în domeniul „restaurare arhitectură - 1“ sau „urbanism istoric - 2“ este necesară obținerea, în prealabil, a dreptului de semnătură din partea Ordinului Arhitecților din România, respectiv dovada înscrierii în Tabloul Național al Urbaniștilor/al Registrului Urbaniștilor din România (cu drept de semnătură pentru studii de istorie urbană sau coordonarea planurilor de amenajare a teritoriului sau a documentațiilor de urbanism de tip PUG sau PUZ), după caz;

b) pentru specializarea „dirigenție lucrări - F“ în domeniile „restaurare arhitectură - 1“, „consolidare/restaurare, structuri de rezistență istorice - 4“ și „inginerie instalații - 5“ este obligatorie obținerea, în prealabil, a autorizației de diriginte de șantier, eliberată de Inspectoratul de Stat în Construcții;

c) pentru specializarea „executare de lucrări - E“ în domeniile „restaurare arhitectură - 1“ și „consolidare/restaurare, structuri de rezistență istorice - 4“ și „inginerie instalații - 5“, în cazul responsabililor tehnici cu execuția lucrărilor de construcții, este obligatorie obținerea în prealabil a autorizației de responsabil tehnic cu execuția, eliberată de Inspectoratul de Stat în Construcții;

d) pentru specializarea „elaborare de studii, cercetări și expertize monumente istorice - A“ în domeniile „consolidare/restaurare, structuri de rezistență istorice - 4“ și „inginerie instalații - 5“ este necesară deținerea în prealabil a atestării în calitate de expert tehnic, eliberată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

(3) Pentru specializarea „elaborare de studii, cercetări, inventariere monumente istorice - A“, în cazul funcționarilor publici din cadrul structurilor de specialitate ale Ministerului Culturii și ale serviciilor sale publice deconcentrate, aceștia pot fi atestați, cu respectarea regimului incompatibilităților și al conflictului de interese, pentru domeniul „studii, cercetări și inventariere monumente istorice - 3“:

a) în calitatea de specialist, în baza experienței constând în participarea ca întocmitor a minimum 3 studii de fundamentare privind evaluarea resursei culturale a imobilului (studii istorice, arhitecturale, urbanistice ș.a.) în vederea clasării sau declasării în/din Lista monumentelor istorice, a schimbării de grupă valorică, de categorie sau pentru identificarea componentelor unui monument istoric;

b) în calitatea de expert, în baza experienței constând în participarea ca întocmitor a minimum 5 studii de fundamentare privind evaluarea resursei culturale a imobilului (studii istorice, arhitecturale, urbanistice ș.a.) în vederea clasării sau declasării în/din Lista monumentelor istorice, a schimbării de grupă valorică, de categorie sau pentru identificarea componentelor unui monument istoric.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3) lit. a), se poate lua în considerație și elaborarea a minimum 6 fișe analitice de inventariere sau 6 obligații privind folosința monumentului istoric la care solicitantul atestării a participat, în calitate de întocmitor, precum și a 6 articole de specialitate privind evaluarea resursei culturale în domeniul protejării monumentelor istorice.

(5) Prin excepție de la prevederile alin. (3) lit. b), se poate lua în considerație și elaborarea a minimum 10 fișe analitice de inventariere sau 10 obligații privind folosința monumentului istoric la care solicitantul atestării a participat, în calitate de întocmitor, precum și a 10 articole de specialitate privind evaluarea resursei culturale în domeniul protejării monumentelor istorice.

(6) Pentru domeniile „conservare/restaurare componente artistice“, prevăzute la art. 9 lit. f)-k), atestarea persoanelor fizice se face pe baza îndeplinirii următoarelor condiții generale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 6:

a) studii - absolvent de studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în unul dintre domeniile de atestare sau studii universitare (regim Bologna) ciclul 1, absolvite cu diplomă de licență în unul dintre domeniile de atestare, și ciclul 2, absolvite cu diplomă de master în specialitate, inclusiv oferite comasat într-un program unitar de studii universitare;

b) experiență pentru specialiști debutanți: participarea, sub coordonarea unei persoane atestate de Ministerul Culturii, la executarea a minimum 2 lucrări de conservare, restaurare de componente artistice la monumente istorice, încheiate prin procese-verbale de terminare a lucrărilor cu calificativul „foarte bine“ sau „excepțional“;

c) experiență pentru specialiști: participarea ca întocmitor, sub coordonarea unei persoane atestate de Ministerul Culturii, a minimum 3 lucrări de investigare, cercetare ori expertizare de monumente istorice, avizate de Ministerul Culturii, ori a 3 proiecte din domeniul monumentelor istorice, avizate de Ministerul Culturii, ori participarea la executarea sau la dirigenția a minimum 3 lucrări de conservare, restaurare de componente artistice la monumente istorice, încheiate prin procese-verbale de terminare a lucrărilor cu calificativul „foarte bine“ sau „excepțional“;

d) experiență pentru experți - participarea la întocmirea, sub coordonarea unei persoane atestate de Ministerul Culturii, sau ca întocmitor la minimum 5 lucrări de investigare, cercetare ori expertizare de monumente istorice, avizate de Ministerul Culturii, ori la minimum 5 proiecte din domeniul monumentelor istorice care presupun coordonarea între specialități diferite, soluții tehnice și/sau conceptuale deosebite, avizate de Ministerul Culturii, ori participarea la executarea sau la dirigenția a minimum 5 lucrări de conservare, restaurare de componente artistice la monumente istorice, încheiate prin procese-verbale de terminare a lucrărilor cu calificativul „foarte bine“ sau „excepțional“.

(7) Pentru domeniile „conservare/restaurare componente artistice“, prevăzute la art. 9 lit. g)-j) și k), prin excepție de la prevederile alin. (3) lit. b), lucrările/proiectele din domeniul monumentelor istorice se pot referi și la bunuri culturale naționale mobile.

(8) Pentru domeniile „conservare/restaurare componente artistice“, prevăzute la art. 9 lit. g)-j) și k), pentru absolvenții de studii universitare, cu diplomă de licență, din afara domeniului de atestare, este obligatorie deținerea prealabilă a atestatului de expert conservare-restaurare bunuri culturale naționale mobile din sticlă, ceramică, piatră, metal, lemn, după caz, înscris în Registrul experților în domeniul patrimoniului cultural mobil.

(9) Pentru domeniul „pictură murală nouă pentru lăcașurile de cult aparținând cultelor recunoscute de lege“, prevăzut de art. 9 lit. m), atestarea calității de expert se acordă pentru pictori de lăcașuri de cult aparținând cultelor recunoscute de lege, pe baza îndeplinirii următoarelor condiții generale:

a) studii - absolvent de studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în unul dintre domeniile de atestare sau studii universitare (regim Bologna) ciclul 1, absolvite cu diplomă de licență în unul dintre domeniile de atestare, și ciclul 2, absolvite cu diplomă de master în specialitate, inclusiv oferite comasat într-un program unitar de studii universitare;

b) experiență - participarea ca executant la minimum 3 lucrări de pictură murală nouă în lăcașurile de cult monument istoric aparținând cultelor recunoscute de lege, pentru care se solicită atestarea, în tehnica frescă, încheiate prin procese-verbale de terminare a lucrărilor cu calificativul „foarte bine“ sau „excepțional“.

Capitolul III — Procedura de atestare ↑ Contents

Articolul 12

(1) În vederea atestării, persoanele interesate vor depune la Institut, direct, prin poștă cu confirmare de primire sau prin platforma Punctul de contact unic electronic - PCUe, un dosar care va cuprinde:

a) cerere-tip, potrivit modelului din anexa nr. 2;

b) copie de pe actul de identitate;

c) fotografie actuală în format digital;

d) certificat de cazier judiciar;

e) curriculum vitae;

f) declarație pe propria răspundere, sub sancțiunea falsului în declarații, potrivit prevederilor Codului penal, privind neimplicarea în activități care au adus atingere sau care au condus la deteriorarea sau distrugerea de monumente istorice, potrivit modelului din anexa nr. 3;

g) memoriul de activitate, în concordanță cu documentele atașate, privind experiența în domeniul protejării monumentelor istorice, portofoliul de lucrări, detaliate în funcție de specializările și domeniile pentru care se solicită atestarea, incluzând lista lucrărilor efectuate în domeniul monumentelor istorice; pentru fiecare caz se specifică atât calitatea, cât și responsabilitățile deținute, cu obligativitatea prezentării unui documentar fotografic sau extras-album de lucrări, a cărților publicate și a unei mape cu principalele articole publicate;

h) copii ale diplomelor de studii, titlurile științifice dobândite, certificate probând participarea și absolvirea unor forme de pregătire profesională sau alte acte de echivalare a diplomelor, eliberate de Ministerul Educației și Cercetării, în domeniul de atestare;

i) copii ale certificatelor privind dreptul de semnătură și înscrierea în Tabloul Național al Arhitecților din România sau în Registrul Urbaniștilor din România ori copii ale atestatelor valabile la data depunerii solicitării, eliberate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației sau de Inspectoratul de Stat în Construcții, după caz, conform condițiilor de atestare de la art. 11 alin. (2), vizate pentru conformitate cu originalul de către solicitant;

j) copii ale avizelor eliberate de Ministerul Culturii sau de serviciile publice deconcentrate, pentru proiecte ori lucrări la care a colaborat în domeniul pentru care se solicită atestarea, sau, după caz, procesele-verbale de recepție pentru lucrările executate și pentru care au asigurat dirigenția, vizate pentru conformitate cu originalul de solicitant;

k) două scrisori de recomandare din partea unor persoane atestate de Ministerul Culturii, cu care solicitantul a colaborat, care să evidențieze activitățile din domeniul de atestare solicitat la care a participat solicitantul;

l) acordul scris al cultului religios recunoscut de lege, pentru ca pictorul să poată fi atestat ca expert de Ministerul Culturii, pentru intervenții cu pictură murală de nou asupra lăcașurilor de cult monument istoric.

(2) Evidența dosarelor de atestare primite la Institut se ține într-un registru special.

(3) Dosarele de atestare se pot restitui solicitanților respinși, la cerere.

(4) În cazul în care compartimentul de specialitate din cadrul Institutului, care asigură secretariatul Comisiei, constată că dosarul este întocmit incorect sau este incomplet, acesta va solicita, în scris, prin poștă electronică sau prin PCU-e, în termen de 30 zile de la data depunerii cererii, completarea corespunzătoare a dosarului.

(5) Termenul de depunere a documentelor solicitate potrivit alin. (4) este de 15 zile de la data comunicării.

(6) Nedepunerea documentelor solicitate în termenul prevăzut la alin. (5) va conduce la respingerea solicitării de atestare.

(7) În cazul în care este necesară verificarea legalității documentelor depuse în vederea atestării, Institutul va contacta autoritățile competente din statul membru al Uniunii Europene (UE) sau al Spațiului Economic European (SEE) în cauză, prin intermediul Sistemului de informare în cadrul pieței interne (IMI), în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare.

Articolul 13

(1) Comisia are următoarele atribuții principale:

a) analizează dosarele, examinează candidații în sesiuni de atestare și dispune, prin hotărâre, admiterea solicitării de atestare și emiterea certificatului de atestare, respectiv respingerea;

b) retrage din oficiu sau ca urmare a unei sesizări certificatul de atestare emis, în situația în care persoana fizică atestată a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu prejudicierea unui monument istoric;

c) reanalizează și reconfirmă certificatele de atestare emise, la intervale de 5 ani, în funcție de activitatea profesională desfășurată de persoanele atestate în domeniul protejării monumentelor istorice; în acest scop, Comisia evaluează:

(i) activitatea practică și științifică a persoanei atestate;

(ii) participarea anuală la conferințe, seminare sau cursuri de perfecționare în domeniul monumentelor istorice;

(iii) memoriul de activitate transmis de persoana atestată, însoțit de un portofoliu sumar de lucrări și de avize ale Ministerului Culturii sau procese-verbale de recepție, după caz;

(iv) cunoașterea legislației în vigoare.

(2) Comisia va putea solicita completări suplimentare cu privire la experiența și calificarea profesională, în afara documentelor aflate la dosar.

(3) Comisia organizează sesiuni de atestare lunar și anunță, prin afișare la sediul Institutului și pe pagina de internet a acestuia, data, ora, modalitatea de desfășurare a sesiunii, inclusiv online, și stabilește, pentru proba de aptitudini prevăzută la art. 15 alin. (3), condițiile de participare, bibliografia, tematica și etapele necesare.

(4) Conținutul anunțului public prevăzut la alin. (3) se aprobă de către managerul Institutului, prin decizie.

(5) Comisia se poate reuni și în afara sesiunilor lunare, în scopul analizării situațiilor de suspendare sau de retragere a documentelor de atestare, precum și în alte cazuri.

(6) Punctele de vedere ale membrilor Comisiei se consemnează în procesele-verbale de ședință, care se contrasemnează de către secretarul Comisiei și se țin într-un registru special.

Articolul 14

(1) În urma verificării dosarului și a examinării candidatului, Comisia hotărăște acordarea atestării, respectiv respingerea solicitării de atestare.

(2) În baza hotărârilor Comisiei, managerul Institutului emite deciziile de acordare a certificatelor de atestare, respectiv deciziile de respingere a atestării, după caz.

(3) Decizia de respingere a atestării, emisă pe baza hotărârii Comisiei, poate fi contestată în termen de 5 zile de la data comunicării.

(4) Contestațiile cu privire la soluționarea cererilor de atestare se analizează de către o comisie de soluționare a contestațiilor, constituită în acest scop prin decizie a managerului Institutului, în termen de 30 de zile de la data depunerii lor. Hotărârile comisiei de soluționare a contestațiilor sunt aprobate prin decizie a managerului Institutului.

(5) Persoanele nemulțumite de modul de soluționare a contestațiilor se pot adresa instanțelor de judecată, în condițiile legii contenciosului administrativ.

(6) Acordarea certificatului de atestare are ca efect înscrierea titularului în Registru.

Articolul 15

(1) Înscrierea în Registru a persoanelor atestate cu drept de liberă practică în unul dintre statele membre ale UE, SEE sau în statele cu care s-a încheiat un acord în acest sens se poate face ca urmare a solicitării, însoțită de copii ale documentelor de atestare sau echivalente acestora, corespunzătoare pentru calitățile, specializările și domeniile de atestare prevăzute la art. 7-9, emise de autoritățile/instituțiile competente, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în materie în statul respectiv.

(2) În cazul în care este necesară verificarea legalității documentelor depuse în vederea înregistrării, Institutul va contacta autoritățile competente din statul membru UE sau SEE în cauză, prin intermediul IMI, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare.

(3) Secretariatul Comisiei, în urma evaluării preliminare a dosarului depus, propune susținerea unei probe de aptitudini, în situația în care constată faptul că persoanele atestate cu drept de liberă practică în unul dintre statele membre ale UE, SEE sau într-un stat cu care s-a încheiat un acord în acest sens se află în una dintre următoarele situații:

a) profesia reglementată în legislația românească cuprinde una sau mai multe activități profesionale care nu se regăsesc în profesia corespunzătoare în statul membru de origine al solicitantului, pentru specializările și domeniile de atestare prevăzute la art. 7-9, sau, în cazul în care diferența este caracterizată de o formare specială, care este necesară în România și care include discipline semnificativ diferite de cele la care se referă atestatul de competență sau titlul de calificare pe care îl posedă solicitantul;

b) durata formării pe care o dovedește solicitantul este mai mică cu cel puțin un an decât cea necesară în România;

c) formarea pe care a urmat-o solicitantul acoperă discipline semnificativ diferite de cele incluse în titlul de calificare necesar în România.

(4) În termen de maximum 30 de zile de la depunerea dosarului complet, Comisia hotărăște cu privire la propunerea formulată de către secretariatul Comisiei, potrivit alin. (3).

(5) Evaluarea candidaților în cadrul probei de aptitudini constă în:

a) susținerea unui interviu cu scopul evaluării competențelor în domeniul protejării monumentelor istorice, respectiv prin verificarea cunoștințelor referitoare la reglementări tehnice, proceduri și aspecte teoretice, specifice profesiei, și prin verificarea cunoștințelor referitoare la legislația în domeniul monumentelor istorice;

b) prezentarea portofoliului de lucrări/proiecte.

(6) În urma evaluării candidaților, Comisia hotărăște acordarea atestării, respectiv respingerea solicitării de atestare, în termen de 5 zile de la susținerea probei de aptitudini.

(7) În baza hotărârilor Comisiei, managerul Institutului emite dispozițiile de acordare a certificatelor de atestare sau dispozițiile de respingere a atestării, după caz.

(8) Prevederile referitoare la procedura privind contestațiile, prevăzute la art. 14, se aplică în mod corespunzător.

Articolul 16

Secretariatul Comisiei are următoarele atribuții principale:

a) întocmește listele cuprinzând solicitările primite;

b) verifică realitatea și conformitatea documentelor din dosarele de atestare;

c) solicită în scris, prin poșta electronică sau prin PCUe completarea dosarelor incomplete sau întocmite incorect;

d) comunică în scris deciziile de acordare a certificatelor de atestare, respectiv deciziile de respingere a atestării, în termen de 30 de zile de la sesiunea de atestare;

e) comunică, la solicitarea Comisiei, data, ora de desfășurare a sesiunilor de atestare și lista persoanelor programate pentru atestare, prin afișare la sediul Institutului și pe pagina de internet a acestuia, cu 14 zile înainte de desfășurarea sesiunii de atestare;

f) organizează activitatea de reanalizare la intervale de 5 ani a atestatelor emise;

g) îndeplinește orice alte atribuții date în competența sa, potrivit prevederilor legale.

Articolul 17

(1) În termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei privind acordarea atestării, Institutul va elibera certificatul de atestare conform modelului prevăzut în anexele nr. 4-7.

(2) În baza certificatului de atestare, titularii acestora își confecționează, pe propria răspundere, ștampila/ștampilele individuală/individuale, ce se va/vor aplica pe proiectele, documentațiile sau documentele pe care le elaborează, le coordonează sau le verifică, după caz, cu indicarea corespondentului numeric al domeniului, precum și cel al specializării pentru care au fost atestați.

(3) În baza certificatelor de atestare, titularii acestora pot utiliza certificate calificate pentru semnătură electronică în condițiile stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 140/2020 pentru stabilirea unor măsuri privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică în domeniile construcții, arhitectură și urbanism, aprobată prin Legea nr. 255/2020. Titularii certificatelor calificate pentru semnătură electronică sunt obligați să comunice Comisiei, în termen de 5 zile, numele furnizorului care a eliberat certificatul calificat pentru semnătură electronică și perioada de valabilitate a acestuia.

(4) Ștampilele au dimensiune rotundă cu diametrul de 50 mm și vor fi confecționate de persoana atestată, conform modelului din anexa nr. 8.

(5) Certificatele de atestare și ștampilele sunt netransmisibile.

Articolul 18

(1) Degradarea, distrugerea sau pierderea documentelor de atestare prevăzute la art. 17 se declară, în scris, la secretariatul Comisiei, în termen de 48 de ore de la constatare și, totodată, va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, de către persoana în cauză.

(2) După publicarea anunțului prevăzut la alin. (1), Comisia eliberează un duplicat al certificatului de atestare sau aprobă, după caz, confecționarea unei noi ștampile, pe baza unei cereri scrise, însoțită de copia anunțului publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

Capitolul IV — Atribuții și răspunderi ↑ Contents

Articolul 19

(1) Atribuțiile și răspunderile comune ale specialiștilor debutanți, specialiștilor, experților și experților tehnici sunt următoarele:

a) au obligația de a respecta prevederile legislației comune și speciale în materie de intervenții asupra monumentelor istorice;

b) răspund de asigurarea cerințelor impuse de principiile conservării și restaurării științifice a monumentelor istorice, precum și de normele de restaurare stipulate în convențiile internaționale din domeniul monumentelor istorice la care România este parte, atât în elaborarea studiilor de fundamentare și a cercetărilor preliminare, cât și la elaborarea documentațiilor tehnice de conservare, consolidare, restaurare și reabilitare până la punerea în valoare, precum și în ceea ce privește fazele de execuție;

c) au obligația respectării avizelor de specialitate obținute pentru lucrările pe care le efectuează, în litera și spiritul conservării și restaurării științifice consacrate prin Carta de la Veneția;

d) au obligația de a pune la dispoziție organismelor de control abilitate, la cererea acestora, spre consultare, datele și documentațiile solicitate;

e) sunt obligați să înștiințeze Comisia și compartimentul de specialitate din Ministerul Culturii sau serviciile publice deconcentrate ale acestuia despre orice situații de degradare sau de încălcare a prevederilor legale privind monumentele istorice pe care le sesizează în legătură cu proiectele, documentațiile sau lucrările de execuție elaborate/desfășurate sub autoritatea lor;

f) au obligația de a obține avizul Ministerului Culturii pentru modificarea soluțiilor din proiectul avizat inițial;

g) au obligația de a comunica secretariatului orice modificare survenită în datele de identificare și contact înscrise în Registru;

h) au obligația de a furniza secretariatului documentele necesare reanalizării activității, în vederea reconfirmării de către Comisie a atestatelor deținute, la intervale de 5 ani, respectiv: memoriu de activitate, portofoliu de lucrări și, după caz, avize ale Ministerului Culturii sau procese-verbale de recepție, după caz, în vederea ilustrării activității în domeniu.

(2) În cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute la alin (1) lit. h), atestatele se suspendă de drept până la îndeplinirea obligației, fără ca perioada de suspendare să depășească perioada maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) lit. b). Dacă după expirarea acestui termen nu se respectă obligația transmiterii documentelor solicitate, certificatul de atestare se retrage de drept. Suspendarea și retragerea se consemnează din oficiu în Registru.

Articolul 20

Atribuțiile și răspunderile specifice ale specialiștilor debutanți sunt următoarele:

a) persoanele atestate ca specialiști debutanți în domeniul „studii, cercetări, inventariere monumente istorice - 3“, specializarea „elaborare de studii, cercetări, inventariere monumente istorice - A“, realizează fișe analitice de inventariere, părți ale documentațiilor de inventariere;

b) persoanele atestate ca specialiști debutanți în domeniile „restaurare arhitectură - 1“, „consolidare/restaurare, structuri de rezistență istorice - 4“ și „inginerie instalații - 5“, specializările „șef de proiect - D“, „execuție lucrări - E“, „dirigenție lucrări - F“, pot proiecta, executa sau asigura dirigenția de șantier pentru:

(i) lucrări de menținere a imobilului monumentului istoric în stare funcțională sau de prevenire a unor degradări prin tratamente preventive și lucrări de reparații, cu respectarea morfologiei (formă, desen, culoare), materiei, aspectului, consistenței și organizării spațiale;

(ii) lucrări de intervenție asupra unor imobile cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentații de urbanism aprobate, atunci când asupra respectivelor imobile nu se aplică simultan și regimul de protecție de monument istoric din categoria monument;

(iii) inserții pe parcela monumentului istoric, cu respectarea concluziilor studiilor de fundamentare a acestor intervenții;

c) persoanele atestate ca specialiști debutanți în domeniul „urbanism istoric - 2“, specializarea „șef de proiect - D“, pot elabora următoarele tipuri de documentații:

(i) studii istorice generale pentru fundamentarea planurilor urbanistice generale (PUG) pentru unități administrativ-teritoriale, care nu includ zone protejate de interes național sau bunuri din Lista patrimoniului mondial;

(ii) planuri urbanistice zonale (PUZ), cu excepția planurilor urbanistice pentru zone construite protejate (PUZCP), sau planuri urbanistice de detaliu (PUD) pentru zone/imobile care nu includ monumente istorice de grupă valorică A sau bunuri din Lista patrimoniului mondial și nu corespund, integral sau parțial, unor zone protejate de interes național sau unor zone de protecție ale unor monumente istorice de grupă valorică A;

d) persoanele atestate ca specialiști debutanți în specializarea „executare lucrări - E“ în domeniile conservare/ restaurare componente artistice vor lucra sub coordonarea unui specialist sau expert atestat în domeniile respective.

Articolul 21

Atribuțiile și răspunderile specifice ale specialiștilor, experților și experților tehnici sunt următoarele:

1. realizează studii, cercetări, documentații tehnice, prin participarea ca membri în colectivele de inventariere, proiectare și execuție, precum și prin activități de urmărire a executării de lucrări în domeniul monumentelor istorice;

2. persoanele fizice atestate în specializarea „elaborare de studii, cercetări și inventariere a monumentelor istorice“ au următoarele obligații:

a) să cunoască criteriile de atribuire sau de pierdere a regimului juridic de monument istoric;

b) să cunoască metodologia de întocmire a fișelor de monument și a obligației de folosință a monumentelor istorice;

c) să întocmească documentele primare care stau la baza fișelor de monument, măsurători, relevee sumare, fotografii, cercetare de arhivă, bibliografie, alte cercetări specifice, după caz, precum și a rapoartelor de inspecție;

d) să cunoască legislația națională în vigoare din domeniu, precum și convențiile internaționale privind protejarea și conservarea monumentelor istorice la care România este parte;

e) să respecte prevederile legii dreptului de autor;

3. persoanele fizice atestate în specializarea „șef de proiect în domeniul monumentelor istorice“ au următoarele obligații:

a) să elaboreze proiecte și/sau, după caz, să coordoneze toate specialitățile care concură la realizarea proiectului;

b) să fundamenteze riguros, din punct de vedere științific și tehnic, soluțiile adoptate, în acord cu cerințele stipulate în legislația națională și cu recomandările din actele internaționale din domeniul monumentelor istorice;

c) să respecte concluziile conceptuale ale expertizelor, precum și prevederile referatelor de verificare tehnică, atunci când acestea au fost avizate ca parte a unei documentații tehnice;

d) să prezinte Ministerului Culturii, la cererea acestuia, datele științifice și tehnice necesare pentru susținerea proiectelor elaborate;

e) să respecte avizele Ministerului Culturii prin introducerea prevederilor acestora în lucrările elaborate;

f) să prezinte spre reavizare eventualele modificări și completări majore față de soluțiile avizate anterior, în cazul apariției unor situații noi pe șantierele de restaurare;

g) să urmărească, să verifice și să aprobe pe șantier modul de punere în operă a documentațiilor pe care le-au întocmit;

h) să dispună, fără încălcarea avizului Ministerului Culturii, adaptările soluțiilor tehnice în conformitate cu situația reală din șantier, prin acte scrise;

i) să semneze și să ștampileze toate documentațiile elaborate;

4. persoanele fizice atestate în specializarea „șef de proiect - D“ în domeniul „restaurare arhitectură - 1“ coordonează toate specialitățile care concură la elaborarea expertizelor, la întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectelor de execuție, precum și a tuturor studiilor și documentațiilor tehnice de proiectare;

5. persoanele fizice atestate în specializarea „șef de proiect - D“ în domeniul „urbanism istoric - 2“ au următoarele atribuții și răspunderi:

a) să cunoască prevederile legislației naționale în vigoare privind urbanismul și amenajarea teritoriului, respectiv prevederile privind protejarea monumentelor istorice;

b) să elaboreze sau să participe, în cadrul unor colective multidisciplinare, la elaborarea documentațiilor de urbanism și la amenajarea teritoriului pentru zone cu valoare culturală, respectiv:

(i) secțiunile de specialitate ale planurilor de amenajare a teritoriului care includ monumente istorice, zone construite protejate sau peisaje culturale;

(ii) planurile urbanistice generale, planurile urbanistice zonale sau planurile urbanistice de detaliu pentru unități administrativ-teritoriale/zone/imobile care includ monumente istorice și regulamentele locale de urbanism aferente acestora, după caz;

(iii) planurile urbanistice pentru zone construite protejate;

(iv) alte studii și strategii de dezvoltare teritorială care au ca obiectiv principal protejarea și punerea în valoare a patrimoniului arhitectural, urban sau peisajer;

c) să îndeplinească aceste atribuții cu luarea în considerare a tuturor surselor documentare disponibile, în acord cu concluziile studiilor de fundamentare și cu realitatea din teren, cu scopul principal al protejării și punerii în valoare a patrimoniului arhitectural, urban sau peisajer, în acord cu cerințele stipulate în legislația națională, cu bunele practici și cu recomandările din actele internaționale din domeniu;

d) să respecte avizele Ministerului Culturii prin introducerea prevederilor acestora în documentațiile elaborate și să prezinte spre reavizare eventualele modificări și completări ulterioare ale acestor documentații;

6. persoanele fizice atestate în specializarea „executare lucrări - E“ au următoarele obligații:

a) să conducă lucrări de intervenții la monumentele istorice, numai în baza documentațiilor de execuție avizate de Ministerul Culturii, cu respectarea prevederilor cuprinse în autorizația de construire și în avizele legale;

b) să coordoneze activitatea de elaborare a atașamentelor la lucrările executate și să își însușească conținutul caietelor de atașamente;

c) să asigure conducerea punctelor de lucru din subordine cu personal calificat și specializat în domeniu;

d) să cunoască cu exactitate conținutul documentațiilor de execuție pentru toate punctele de lucru din subordine;

e) să asigure informarea operativă a șefului de proiect și a dirigintelui lucrării, ori de câte ori este cazul, despre evoluția lucrărilor și, în special, despre necesitatea de adaptare a soluțiilor din documentație la situația reală din teren;

f) să cunoască principiile generale de restaurare și de conservare stipulate în legislația națională și în recomandările din actele internaționale din domeniul monumentelor istorice;

g) să nu permită abaterea de la prevederile documentației avizate sau de la dispozițiile de șantier;

h) să cunoască tehnicile și materialele tradiționale de execuție, specifice domeniului de activitate;

i) să se preocupe permanent de perfecționarea deținătorilor de competențe în meseriile tradiționale ce acoperă domeniul;

j) să oprească executarea lucrărilor în cazul în care s-au produs defecte grave de calitate, abateri de la prevederile proiectului de execuție ori au fost descoperite urme de interes arheologic, arhitectural sau artistic, să asigure punerea în siguranță a descoperirii și să permită reluarea lucrărilor numai după decizia șefului de proiect, a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice sau a comisiei zonale a monumentelor istorice;

k) să răspundă, conform atribuțiilor care le revin, de realizarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor specifice lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare și punere în valoare a monumentului istoric;

l) să țină la zi jurnalul de restaurare și întreaga documentație necesară tipului de proiect;

m) să urmărească și să respecte normele de protecția muncii;

7. persoanele fizice atestate în specializarea „dirigenție lucrări - E“ au următoarele atribuții:

a) sunt reprezentanții beneficiarului pentru lucrările de execuție, prin care acesta își exercită controlul asupra corectitudinii tehnice și economice a lucrărilor contractate;

b) au toate atribuțiile și răspunderile pe care le acordă beneficiarul în conformitate cu prevederile juridice și tehnice privind activitatea generală în construcții, la care se adaugă cele specifice domeniului monumentelor istorice, după cum urmează:

(i) cunoașterea temeinică, din punct de vedere tehnic și științific, a documentațiilor avizate care se execută;

(ii) supravegherea și controlul corectitudinii intervențiilor de orice natură pe perioada executării lucrărilor, în acord cu specificul lucrărilor;

(iii) aducerea la cunoștința beneficiarului a necesității asigurării protejării monumentului în caz de întrerupere temporară sau pe o perioadă nedeterminată, după caz, a lucrărilor de restaurare aflate în curs de execuție;

(iv) urmărirea aplicării cu strictețe a înscrisurilor din registrul de comunicări de șantier, inspecție și control și din registrul de dispoziții de șantier;

(v) asigurarea permanentă a celei mai bune conlucrări între beneficiar și finanțator, pe de o parte, și între specialiști, cercetători, proiectanți și executanți, pe de altă parte;

(vi) verificarea în permanență a calității materialelor puse în operă, în acord cu prevederile proiectului avizat;

(vii) verificarea temeinică a înscrisurilor și a schițelor din caietele de atașamente ale șantierului, cu poziționarea exactă a fiecărei intervenții, având în vedere importanța acestor caiete în cadrul jurnalului de restaurare;

(viii) semnalarea promptă a oricăror descoperiri de urme de interes istoric, artistic sau arhitectural și solicitarea beneficiarului de a lua măsurile de protejare provizorie a acestora până la înregistrarea lor și până la decizia privind continuarea lucrărilor;

(ix) participarea și urmărirea întocmirii jurnalului de restaurare și a cărții construcției și, respectiv, predarea acestora deținătorului monumentului istoric la recepția lucrărilor;

8. persoanele fizice atestate în specializarea „urmărirea comportării în timp și monitorizarea monumentelor istorice - G“ au următoarele atribuții:

a) să cunoască proiectul și lucrările efectuate sau în curs de efectuare pentru menținerea stării de conservare și exploatare a monumentelor istorice pentru care au atribuții de serviciu;

b) să verifice existența cărții tehnice a monumentului istoric la fiecare deținător și să cunoască conținutul acesteia pentru monumentele istorice pentru care au atribuții de serviciu;

c) să completeze la zi evenimentele survenite în existența monumentului în cartea tehnică a monumentelor istorice pentru care au atribuții de serviciu;

d) să controleze periodic respectarea condițiilor cuprinse în proiectul de urmărire specială a comportării în exploatare și a celor prevăzute în cartea tehnică a monumentului pentru monumentele istorice pentru care au atribuții de serviciu;

e) să solicite deținătorului de monumente istorice efectuarea de cercetări sau expertize de către specialiști sau experți atestați, în cazul constatării unor degradări la monumentele istorice pentru care au atribuții de serviciu;

f) să controleze periodic starea de conservare a monumentelor istorice pentru care au atribuții de serviciu;

g) să verifice periodic și după fiecare eveniment apărut în existența monumentului istoric și să completeze cartea tehnică a construcției;

h) să analizeze comportarea obiectivului în directă legătură cu soluțiile tehnico-economice propuse în faza de cercetare-proiectare, precum și condițiile de intervenție stabilite pe parcurs;

i) să urmărească utilizarea obiectivului potrivit caietului de sarcini, măsurile speciale, comportarea acestuia în timp, acceptând schimbarea funcționalității acestuia numai în condițiile legii;

j) pe baza analizei asupra comportării în timp, să prezinte periodic concluzii asupra disfuncțiilor apărute, făcând propuneri fundamentate tehnico-economic;

k) să monitorizeze comportarea monumentului istoric în raport cu condițiile de mediu și de amplasament, pentru a identifica posibile amenințări la adresa acestuia;

l) să respecte prevederile obligației privind folosința monumentului istoric.

Articolul 22

Pentru elaborarea expertizelor tehnice pentru specializarea „elaborare de studii, cercetări și expertize monumente istorice - A“ în domeniile „consolidare/restaurare structuri istorice - 4“ și „inginerie instalații - 5“ este necesară deținerea în prealabil a atestării în calitate de expert tehnic eliberate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Capitolul V — Sancțiuni ↑ Contents

Articolul 23

(1) Nerespectarea atribuțiilor și răspunderilor ce revin persoanelor atestate, conform prevederilor prezentelor norme metodologice, în funcție de gravitatea faptei comise, se sancționează astfel:

a) avertisment;

b) suspendarea certificatului de atestare pe o perioadă de la 6 luni la 2 ani;

c) retragerea certificatului de atestare.

(2) Aplicarea sancțiunilor se face gradual sau direct, în funcție de gravitatea faptei.

(3) Sancționarea cu avertisment se poate aplica o singură dată. Orice abateri ulterioare acesteia se sancționează conform alin. (1) lit. b) sau c), după caz.

Articolul 24

(1) Ministerul Culturii, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, împuterniciții Ministerului Culturii, diriginții și personalul de specialitate din cadrul Institutului ori membrii Comisiei, membrii Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, ai secțiunilor de specialitate și ai comisiilor zonale ale monumentelor istorice, persoanele atestate de Ministerul Culturii, profesioniștii din domeniu, asociațiile profesionale din domeniu sau organizațiile nonguvernamentale din domeniu pot sesiza Comisia cu privire la potențiale abateri disciplinare ale persoanelor atestate.

(2) Sesizarea întocmită de persoanele prevăzute la alin. (1) va fi supusă analizei Comisiei, care, în termen de 30 de zile de la data sesizării, va propune, după caz, prin hotărâre motivată, clasarea sesizării sau stabilirea unei sancțiuni și durata acesteia.

(3) Punerea în aplicare a sancțiunii propuse prin hotărârea motivată a Comisiei se face prin dispoziție a managerului Institutului.

(4) Dispoziția managerului Institutului se comunică de secretariatul Comisiei, prin scrisoare cu confirmare de primire, în termen de 5 zile de la data emiterii.

(5) Mențiunile privind sancțiunile se înscriu la rubricile corespunzătoare din registrele publice.

Articolul 25

(1) Avertismentul sau suspendarea certificatului de atestare se aplică în următoarele cazuri:

a) când, prin activitatea sa, persoana fizică atestată produce degradări sau modificări de natură să provoace pierderi ale valorii culturale a monumentului istoric, ca urmare a nerespectării documentațiilor și avizelor;

b) când, prin studiile de fundamentare și proiectele elaborate, persoana fizică atestată contribuie la alterări sau degradări ale unor imobile cu valoare culturală, clasate sau neclasate, precum și atunci când propune declasări de monumente istorice nejustificate științific.

(2) Aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute la alin. (1) se face în funcție de gravitatea faptelor săvârșite.

(3) Suspendarea certificatului de atestare se aplică de drept și în cazul în care se constată necesitatea aplicării unei noi sancțiuni cu avertisment, într-o perioadă de 24 de luni de la avertismentul anterior.

(4) În perioada prevăzută la alin. (3) activitatea persoanei sancționate este monitorizată de Comisie, pe baza rapoartelor de activitate depuse în acest scop, la fiecare 6 luni.

(5) Suspendarea certificatului de atestare își încetează efectele la data îndeplinirii perioadei pentru care a fost aplicată sancțiunea.

Articolul 26

Pe perioada în care s-a dispus măsura suspendării documentelor de atestare, persoana fizică în cauză nu mai poate realiza activitățile din domeniile și specializările și pentru calitățile pentru care a fost atestată.

Articolul 27

(1) Retragerea certificatului de atestare se aplică în următoarele cazuri:

a) când se constată că, prin activitatea sa, persoana fizică atestată produce distrugeri ale monumentului istoric, ca urmare a nerespectării documentațiilor și avizelor;

b) când se constată că persoana fizică atestată a fost condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracțiuni legate de exercitarea profesiei;

c) când se constată că, prin studiile de fundamentare și proiectele elaborate, persoana fizică atestată a contribuit la distrugeri ale unor imobile clasate;

d) când se constată, ulterior atestării, că nu au fost îndeplinite condițiile legale de atestare sau se dovedește că persoana atestată a adus atingere ori a condus la distrugerea sau deteriorarea monumentelor istorice ori a părților componente ale acestora, iar aceste aspecte nu au fost aduse la cunoștința Comisiei la data atestării;

e) când se constată că nu au fost îndeplinite obligațiile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. h).

(2) Certificatul de atestare emis de Ministerul Culturii se retrage din oficiu în cazul în care se constată că documentele care au stat la baza acordării acestuia, potrivit condițiilor speciale prevăzute la art. 11, își pierd valabilitatea ca urmare a retragerii sau revocării, după caz, a:

a) dreptului de semnătură acordat de Ordinul Arhitecților din România;

b) dovezii înscrierii în Registrul Urbaniștilor din România;

c) autorizației eliberate de Inspectoratul de Stat în Construcții;

d) atestatului eliberat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Articolul 28

Documentele de atestare suspendate sau retrase se predau de către deținători Institutului, în termen de 15 zile de la înștiințare.

Articolul 29

În cazul în care faptele care au condus la suspendarea sau la retragerea certificatului de atestare întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, Comisia propune managerului Institutului sesizarea autorităților publice competente.

Articolul 30

(1) Suspendarea sau, după caz, retragerea documentelor de atestare produce efecte de la data comunicării dispoziției managerului Institutului.

(2) Titularul certificatului de atestare retras nu are dreptul să solicite eliberarea unui nou atestat pentru o perioadă de trei ani de la retragerea certificatului deținut anterior.

(3) Avertismentul, suspendarea sau retragerea atestatului sunt menționate în Registru. Mențiunile privind avertismentul se radiază din Registru după 24 de luni de la rămânerea definitivă a sancțiunii. Mențiunile privind suspendarea se radiază din Registru după 24 de luni de la încetarea efectelor acesteia, cu excepția suspendării survenite din oficiu în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) lit. (h), care se radiază din Registru la momentul încetării sale.

Articolul 31

(1) Dispozițiile privind suspendarea sau retragerea atestatului pot fi contestate în termen de 5 zile de la data comunicării.

(2) Contestațiile se depun la Institut și se soluționează, în termen de 15 zile lucrătoare, de către o comisie de soluționare a contestațiilor, constituită în acest scop prin decizie a managerului Institutului.

(3) Persoanele nemulțumite se pot adresa instanțelor de judecată competente, în condițiile legii.

(4) Pe perioada rezolvării contestațiilor prevăzute la alin. (2) drepturile pe care le acordă documentele de atestare sunt suspendate.

Capitolul VI — Dispoziții tranzitorii și finale ↑ Contents

Articolul 32

Diriginții de șantier, responsabilii tehnici cu execuția lucrărilor sau urmărirea comportării în exploatare a lucrărilor, autorizați de Inspectoratul de Stat în Construcții, precum și experții tehnici atestați de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pot desfășura activități în domeniul monumentelor istorice, cu condiția obținerii atestatului prevăzut de prezentele norme metodologice.

Articolul 33

Titularii certificatelor de atestare pot solicita actualizarea sau îndreptarea unor erori materiale din documentele de atestare, caz în care Institutul va emite noi certificate de atestare.

Articolul 34

Nu pot fi atestate persoanele cărora li s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura celei de care s-a folosit pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Articolul 35

(1) Prevederile prezentelor norme metodologice se completează cu dispozițiile-cadru ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare.

(2) Gestionarea Registrului de către Institut se realizează cu respectarea legislației aplicabile domeniului privind protecția datelor cu caracter personal, incluzând, dar fără a se limita la, prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPR).

(3) Aplicarea prevederilor prezentelor norme metodologice se realizează cu respectarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 36

(1) Dosarele aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentelor norme rămân supuse dispozițiilor legale în vigoare la data depunerii.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, secretariatul Comisiei va notifica solicitanții cu dosare de atestare nesoluționate asupra faptului că pot opta pentru aplicarea condițiilor de atestare prevăzute de prezentele norme metodologice prin depunerea documentelor necesare completării dosarelor de atestare în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data comunicării.

Articolul 37

(1) Persoanele fizice atestate ca specialiști, experți sau ca experți tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice anterior intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice își păstrează această calitate.

(2) Dreptul de practică al persoanelor fizice prevăzute la alin. (1) se reconfirmă periodic, la intervale de 5 ani, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 19 alin. (1) lit. h).

Articolul 38

Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Anexa nr. 1

REGISTRUL personalului de specialitate atestat de Ministerul Culturii în domeniul protejării monumentelor istorice

la normele metodologice

I. Registrul specialiștilor în domeniul protejării monumentelor istorice

Nr. crt.Nr. atestat și data emiteriiNumele și prenumeleDatele de contactDomeniul/ SpecializareaProfesiaObservațiiSancțiuniSemnătură electronică calificată obținută în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 140/2020012345678

NOTĂ:

Persoanele decedate se trec într-o secțiune separată.

II. Registrul experților în domeniul protejării monumentelor istorice

Nr. crt.Nr. atestat și data emiteriiNumele și prenumeleDatele de contactProfesiaObservațiiSancțiuniSemnătură electronică calificată obținută în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 140/2020012345678

Domeniul/

Specializarea

NOTĂ:

Persoanele decedate se trec într-o secțiune separată.

Anexa nr. 2

CERERE-TIP

la normele metodologice

Domnule manager,

Subsemnatul/Subsemnata, ...................................., născut/născută la data de ............................... în^1).........................., țara ..................................., domiciliat/domiciliată în ^2) ............................, țara ..............................., cetățean al^3) ............................, legitimat/legitimată cu B.I./C.I/pașaport seria .............. nr. ..........., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, eliberat/eliberată de ......................., de profesie .........................., solicit atestarea profesională în domeniul protejării monumentelor istorice din România pentru următoarele specializări și domenii:

specializările .............................;

domeniile ..................................

Anexat depun documentele prevăzute în Normele metodologice privind atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.866/2025.

Declar că am luat cunoștință de atribuțiile, obligațiile și răspunderile persoanei fizice atestate, pe care înțeleg să le respect întocmai, conform prevederilor legale.

Declar că, în cazul atestării, sunt de acord cu prelucrarea/înregistrarea datelor cu caracter personal spre a fi înscrise în registrul gestionat de Institutul Național al Patrimoniului și mă angajez ca, în cazul în care intervin modificări ale datelor de contact, să le transmit de îndată, în vederea actualizării acestora.

Localitatea .........................

Data .........................

Numele și prenumele solicitantului .........................

Semnătura .........................

Telefon/fax, e-mail .........................

Sau prin reprezentant legal:

Numele și prenumele .........................

Semnătura .........................

Telefon/fax, e-mail .........................

Domnului manager al Institutului Național al Patrimoniului

^1) Locul nașterii.

^2) Adresa de domiciliu și/sau de reședință.

^3) Țara membră/nemembră a Uniunii Europene.

Anexa nr. 3

DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

la normele metodologice

Subsemnatul/Subsemnata, .........................., născut/născută la data de ....................... în^1)......................, țara ....................., domiciliat/domiciliată în ^2) ............................, țara ..............................., cetățean al^3) .................................., legitimat/legitimată cu B.I./C.I/pașaport seria ............ nr. ............., CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, eliberat/eliberată de .........................................., cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, declar prin prezenta, pe propria răspundere, că nu m-am implicat în niciun fel în activități care au adus atingere, au condus la deteriorarea sau la distrugerea unor monumente istorice, respectiv în activități de natură să afecteze integritatea fizică și resursa culturală ale monumentelor istorice, conform legislației în vigoare.

Data

…………………………….

Semnătura,

…………………………………..

^1) Locul nașterii.

^2) Adresa de domiciliu și/sau de reședință.

^3) Țara membră/nemembră a Uniunii Europene.

Anexa nr. 4*)

MACHETA certificatului de atestare pentru specialist debutant

*) Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil.

la normele metodologice

Anexa nr. 5*)

MACHETA certificatului de atestare pentru specialist

*) Anexa nr. 5 este reprodusă în facsimil.

la normele metodologice

Anexa nr. 6*)

MACHETA certificatului de atestare pentru expert

*) Anexa nr. 6 este reprodusă în facsimil.

la normele metodologice

Anexa nr. 7*)

MACHETA certificatului de atestare pentru expert tehnic

*) Anexa nr. 7 este reprodusă în facsimil.

la normele metodologice

Anexa nr. 8*)

MACHETELE ștampilelor specialiștilor debutanți, specialiștilor, experților și experților tehnici din domeniul monumentelor istorice

*) Anexa nr. 8 este reprodusă în facsimil.

la normele metodologice

Φ = 5 cm

Anexa nr. 9

DECLARAȚIE privind imparțialitatea, interesele și confidențialitatea

la normele metodologice

Subsemnatul(a), ................................., membru(ă) al/a plenului Comisiei de atestare în domeniul monumentelor istorice (Comisia), declar pe propria răspundere, sub sancțiunea falsului în declarații prevăzut de art. 326 din Codul penal, următoarele:

I. Imparțialitate

Pe durata mandatului, în calitate de membru, nu voi participa la ședințele Comisiei din care fac parte dacă voi constata că mă aflu în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute de Normele metodologice privind atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.866/2025.

Nu am calitatea de soț, rudă sau afin până la gradul al II-lea inclusiv cu unul dintre solicitanți.

Nu am niciun interes de natură să afecteze imparțialitatea mea pe parcursul procesului de deliberare în cadrul Comisiei din care fac parte.

II. Interese

1. Asociat sau acționar la societăți comerciale, precum și membru în asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale care au legătură cu obiectul de activitate al comisiei:Calitatea deținută1.1. ….............

Unitatea

- denumirea și adresa -

2. Calitatea de membru în organele de conducere, administrare și control ale societăților comerciale, ale asociațiilor sau fundațiilor ori ale altor organizații neguvernamentale care au legătură cu obiectul de activitate al Comisiei:Unitatea - denumirea și adresa -Calitatea deținută2.1. ….............

Mă angajez ca pe durata mandatului, dacă sesizez iminența unui conflict de interese cu privire la un subiect de pe ordinea de zi ori altă situație care constituie sau care poate genera un conflict de interese, să înștiințez de îndată Comisia/secretariatul Comisiei, să mă abțin de la dezbateri și de la luarea deciziei.

III. Confidențialitate

Mă angajez să păstrez confidențialitatea informațiilor și datelor cu caracter personal pe care le voi obține sau le voi afla ca efect al calității mele de membru al Comisiei, cu excepția datelor și documentelor care, potrivit legii, constituie informație de interes public sau a căror comunicare se face în interes public, pe toată durata mandatului și după încetarea acestuia, potrivit prevederilor legii.

Declar că sunt de acord ca datele mele personale să fie utilizate de către Institutul Național al Patrimoniului, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, iar numele meu să fie făcut public pe perioadă nelimitată în calitate de membru al Comisiei.

Înțeleg și sunt de acord ca Institutul Național al Patrimoniului să păstreze datele personale colectate cu termen de păstrare permanent, în condițiile prevăzute de Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Semnătura,

…………………………………..

Data

…………………………….

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).