ORDIN nr. 176 din 21 mai 2025

ORDIN Ministerul Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 28 mai 2025
Entered into force
28.05.2025
Consolidated form as of
28.05.2025
Table of contents

Luând în considerare Referatul de aprobare nr. 245.580 din 21.05.2025 al Direcției îmbunătățiri funciare și fond funciar și Sentința civilă nr. 70 din data de 9 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 26/44/2018*,

în baza prevederilor art. 27 alin. (1) și (4) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de irigații aparținând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare și situată pe teritoriul Organizației utilizatorilor de apă pentru irigații Grindu Prut din județul Galați, în proprietatea acestei organizații, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, sub condițiile rezolutorii prevăzute la art. 27 alin. (1) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Predarea-primirea infrastructurii secundare de irigații, prevăzută în anexa menționată la art. 1, se face la starea fizică existentă la momentul solicitării de preluare, pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, în condițiile legii, în care sunt specificate obligațiile prevăzute de Legea nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 3

Patrimoniul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor transmise potrivit art. 1, răspunderea pentru exactitatea, realitatea și corectitudinea datelor aferente bunurilor ce fac obiectul prezentului act normativ aparținând acestei entități.

Articolul 4

Prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, la propunerea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, se aprobă retragerea dreptului de proprietate asupra infrastructurii de îmbunătățiri funciare preluate de către organizația utilizatorilor de apă pentru irigații prevăzută la art. 1, în termen de 30 de zile de la data constatării nerespectării de către această organizație a obligațiilor prevăzute la art. 27 alin. (1), prin aplicarea dispozițiilor art. 29^3 din Legea nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Violeta Mușat, secretar de stat

București, 21 mai 2025.

Nr. 176.

ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor din infrastructura secundară de irigații, aflate în domeniu privat al statului și în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, care se transmit în proprietatea Organizației utilizatorilor de apă pentru irigații Grindu Prut din județul Galați

Nr. crt.

Codul de clasificare și nr. MFP alocat prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului delegat pentru buget nr. 668/2014, cu modificările și completările ulterioare

Persoana juridică de la care se transmite imobilul

Persoana juridică la care se transmite imobilul

Denumirea bunului

Descrierea tehnică

Adresa

Valoarea de inventar - lei -

1

1.8.6/INVPPS-45760722-2024

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare CIF 29275212

Organizația utilizatorilor de apă pentru irigații Grindu Prut

Sediul: str. Mihai Bravu nr. 11, Galați, județul Galați

Înregistrată în Registrul național al organizațiilor de îmbunătățiri funciare la nr. 145/11.05.2006

CIF: 18721956

Plot de irigații SPP4 1.005,85 ha

Rețea conducte și antene aferentă suprafeței de 1.005,85 ha din plotul SPP4

Lungimi antene = 12.948 ml Lungimi conducte secundare = 4.040 m

UAT Galați, județul Galați

1.932.211,00

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).