Articolul I
Ordinul ministrului sănătății nr. 418/2005 pentru aprobarea Catalogului național de programe de studii complementare în vederea obținerii de atestate de către medici, medici dentiști și farmaciști, precum și a Normelor metodologice de organizare și desfășurare a acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 9 iunie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 4
Medicii rezidenți, specialiști și primari confirmați în specialități clinice medicale, chirurgicale și specialități paraclinice au acces la programele prevăzute în anexa nr. I, compatibile cu specialitatea sau programele de pregătire în rezidențiat, în care sunt confirmați, și potrivit prevederilor curriculare aprobate.
2. După articolul 4 se introduce nu nou articol, articolul 4^1, cu următorul cuprins:
Articolul 4^1
(1) Posibilitatea participării medicilor rezidenți la programe de studii complementare în vederea obținerii de atestate, precum și condițiile de înscriere, specifice fiecărui atestat, se stabilesc de către coordonatorul programului în curriculumul de pregătire, potrivit anexei nr. VII.
(2) Medicii rezidenți care urmează programe de studii complementare în vederea obținerii de atestate, conform prevederilor art. 4, vor susține examenul de atestare în aceleași condiții cu medicii specialiști sau primari.
(3) În urma promovării examenului de atestare, Ministerul Sănătății eliberează o adeverință doveditoare a absolvirii examenului, potrivit anexei nr. IX.
(4) După dobândirea dreptului de liberă practică, medicii care au obținut adeverințele prevăzute la alin. (3) în timpul rezidențiatului vor solicita Ministerului Sănătății eliberarea atestatului de studii complementare.
3. La articolul 8^1 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) medicii confirmați specialiști sau rezidenți în specialitățile: anestezie și terapie intensivă, pediatrie, medicină de familie.
4. La articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 11
(1) Inițierea unui nou program de pregătire complementară se face la propunerea fundamentată a Ministerului Sănătății, a Institutului Național de Management al Serviciilor de Sănătate sau a unei instituții de învățământ superior din domeniul de sănătate, acreditată, după caz, cu avizul Comisiei de specialitate a Ministerului Sănătății.
5. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 13
Direcția de reglementare și formare profesională medicală, celelalte direcții din cadrul Ministerului Sănătății și Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
6. La anexa nr. I, la punctul 1, pozițiile nr. 1, 2, 3, 4, 5, 7, 9, 10, 11, 13, 14, 16, 17, 18, 20, 25, 26, 34, 41, 42, 43, 48, 51, 53, 55, 57, 61, 62, 64, 65, 67, 74, 76, 80, 82, 83 și 87 se modifică și vor avea următorul cuprins:
Nr.
crt.
Atestat de pregătire complementară în:
Responsabil național
Centrul universitar
Condiții de participare - domenii specialități
Medicale
Chirurgicale
Paraclinice
Medicină familie
1.
Acupunctură
Prof. dr. Marilena Gîlcă-Vasile
București
Cluj-Napoca
Iași
Timișoara
X
X
X
2.
Alergologie și imunologie pediatrică
Conf. dr. Elena Camelia Berghea
București
Cluj-Napoca
Iași
X
3.
Apiterapie-fitoterapie-aromoterapie
Prof. dr. Cerasela Gârd
Prof. dr. Marilena Gîlcă-Vasile
București
X
X
X
4.
Asistența medicală de urgență prespitalicească
Șef lucrări dr. Silvia Nica
Conf. dr. Cristian Boeriu
Dr. Hadrian Borcea
Prof. dr. Luciana Teodora Rotaru
București
Cluj-Napoca
Craiova
Iași
Oradea
Târgu Mureș
Timișoara
Arad
Galați
Constanța
Sibiu
X
X
X
5.
Asistența medicală din cadrul structurilor de primire a urgențelor
Șef lucrări dr. Silvia Nica
Conf. dr. Cristian Boeriu
Dr. Hadrian Borcea
Conf. dr. Adela Golea
București
Cluj-Napoca
Craiova
Iași
Oradea
Târgu Mureș
Timișoara
Arad
Galați
Constanța
Sibiu
X
X
X
....................
7.
Bazele chirurgiei spinale
Prof. dr. Ioan Ștefan Florian
Șef lucrări dr. Bogdan Costăchescu
Prof. dr. Radu Mircea Gorgan
București
Cluj-Napoca
Iași
Timișoara
X
....................
9.
Cardiologie intervențională
Prof. dr. Dragoș Vinereanu
București
Cluj-Napoca
Iași
Târgu Mureș
Timișoara
Brașov
Oradea
Sibiu
X
10.
Chirurgie artroscopică
Prof. dr. Cristian Stoica
București
X
11.
Chirurgie endoscopică O.R.L.
Prof. dr. Răzvan Hainăroșie
București
Cluj-Napoca
Iași
Timișoara
Târgu Mureș
Craiova
X
....................
13.
Chirurgia esofagiană și de joncțiune esogastrică
Prof. dr. Silviu Constantinoiu
Conf. dr. Dragoș Predescu
București
X
14.
Chirurgie hepato-bilio-pancreatică
Prof. dr. Vlad Brașoveanu
București
Cluj-Napoca
Iași
X
....................
16.
Chirurgie laparoscopică - nivel II (tehnici avansate)
Prof. dr. Niculae Iordache
Prof. dr. Cristian Daniel Alin
Prof. dr. Traian Pătrașcu
București
Cluj-Napoca
Craiova
Iași
Sibiu
Târgu Mureș
Timișoara
X
17.
Chirurgie pediatrică laparoscopică - nivel I (tehnici de bază)
Prof. dr. Radu Ninel Bălănescu
Prof. dr. Sebastian Nicolae Ionescu
București
Craiova
Iași
Timișoara
X
18.
Chirurgie pediatrică laparoscopică - nivel II (tehnici avansate)
Prof. dr. Radu Ninel Bălănescu
Prof. dr. Sebastian Nicolae Ionescu
București
Iași
Timișoara
X
....................
20.
Chirurgie oncologică
Prof. dr. Viorel Scripcariu
Prof. dr. Victor Strambu
Prof. univ. dr. Stelian Pantea
Prof. univ. dr. Al-Hajjar Nadim
București
Iași
Cluj-Napoca
Timișoara
X
....................
25.
Ecografia aparatului locomotor
Prof. dr. Ștefan Cristea
București
Cluj-Napoca
X
X
26.
Ecografie endocrină
Prof. dr. Daniel Grigorie
Prof. dr. Cristina Preda
Prof. dr. Mihaela Vlad
București
Cluj-Napoca
Iași
Târgu Mureș
Timișoara
X
X
X
....................
34.
Endoscopie bronșică de bază
Prof. dr. Dragoș Bumbăcea
București
Cluj-Napoca
Constanța
Craiova
Iași
Târgu Mureș
Timișoara
X
X
....................
41.
Electrofiziologie cardiacă intervențională
Conf. dr. Călin Siliște
Conf. dr. Radu Vătășescu
București
Cluj-Napoca
Iași
Târgu Mureș
Timișoara
Brașov
X
42.
Expertizare psihiatrică
Conf. dr. Ion Udriștoiu
Șef lucrări dr. Ciprian Băcilă
Prof. dr. Adela Magdalena Ciobanu
București
Craiova
Iași
Sibiu
X
43.
Explorări funcționale respiratorii speciale
Prof. dr. Roxana Maria Nemeș
Prof. dr. Dragoș Bumbăcea
București
Cluj-Napoca
Constanța
Craiova
Iași
Târgu Mureș
Timișoara
X
....................
48.
Homeopatie
Prof. dr. Mihai Berteanu
București
Constanța
Cluj-Napoca
Iași
Sibiu
Timișoara
X
X
X
X
....................
51.
Îngrijiri paliative
Prof. dr. Daniela Moșoiu
Șef lucrări dr. Estera Boeriu
Brașov
București
Cluj-Napoca
Constanța
Iași
Târgu Mureș
Timișoara
X
X
X
X
....................
53.
Laserterapia de joasă și infrajoasă energie (LLLT) în practica clinică
Dr. Corneliu-Ion Moldovan
Șef lucrări dr. Gabriel Florin Răzvan Mogoș
București
X
X
X
....................
55.
Managementul epidemiologic al infecțiilor asociate asistenței medicale
Prof. univ. dr. Doina Azoicăi
Conf. univ. dr. Adriana Pistol
București
Cluj-Napoca
Iași
Târgu Mureș
Timișoara
X
X
X
X
....................
57.
Managementul serviciilor de sănătate
Prof. dr. Cristian Vlădescu
Prof. dr. Dana Galieta Mincă
Prof. dr. Ligia Florentina Furtunescu
Șef lucrări dr. Florina Maria Gabor-Harosa
București
Cluj-Napoca
Craiova
Iași
Oradea
Sibiu
Târgu Mureș
Timișoara
X
X
X
X
....................
61.
Managementul dezastrelor și al crizelor de sănătate
Șef lucrări dr. Silvia Nica
Conf. dr. Cristian Boeriu
Prof. dr. Diana Cimpoeșu
București
Târgu Mureș
Iași
X
X
X
X
62.
Medicina adicției
Dr. Ovidiu Alexinschi
Prof. dr. Cristinel Ștefănescu
Conf. dr. Florina Rad
Conf. dr. Octavia Sabin
București
Cluj-Napoca
Craiova
Iași
X
....................
64.
Medicină aerospațială
Prof. dr. Marian Macri
Craiova
X
X
X
65.
Medicină hiperbară
Prof. dr. Marian Macri
București
Constanța
Craiova
X
X
X
....................
67.
Medicină școlară
Prof. dr. Tudor Pop
Prof. dr. Ana Maria Alexandra Stănescu
București
Cluj-Napoca
Craiova
Constanța
Iași
Sibiu
Târgu Mureș
Timișoara
X
....................
74.
Psihogeriatrie
Prof. dr. Cătălina Tudose
Prof. dr. Adela Magdalena Ciobanu
București
X
....................
76.
Reumatologie pediatrică
Conf. dr. Călin Lazăr
Prof. dr. Simona Rednic
București
Cluj-Napoca
Iași
X
....................
80.
Imagistică senologică
Dr. Cristina Ciortea
Șef lucrări dr. Mihai Lesaru
Conf. dr. Anca Ileana Ciurea
București
Cluj-Napoca
Constanța
Craiova
Iași
Timișoara
X
....................
82.
Stimulatoare și defibrilatoare cardiace implantabile
Conf. dr. Ștefan Bogdan
Conf. dr. Dragoș Cozma
Prof. dr. Cristian Statescu
București
Cluj-Napoca
Iași
Târgu Mureș
Timișoara
Brașov
X
83.
Terapie intensivă
Prof. dr. Dorel Săndesc
Prof. dr. Șerban Bubenek
București
Cluj-Napoca
Craiova
Iași
Târgu Mureș
Timișoara
X
....................
87.
Tratamentul infertilității cuplului, reproducere umană asistată și fertilizare in vitro
Prof. dr. Radu Vlădăreanu
Prof. dr. Mircea Onofrisescu
București
Cluj-Napoca
Iași
X
7. La anexa nr. I, la punctul 1, în tabel, după poziția nr. 95 se introduc cinci noi poziții, pozițiile nr. 96-100, cu următorul cuprins:
96.
Managementul clinic și terapeutic al dependenței de tutun/nicotinice (Tabacologie)
Prof. dr. Florin Mihălțan
București
Iași
Cluj-Napoca
Timișoara
Târgu Mureș
Constanța
X
X
X
97.
Medicina longevității active
Prof. dr. Gabriel Prada
Prof. dr. Ana Maria Alexandra Stănescu
București
X
X
98.
Medicină respiratorie acută
Prof. dr. Dragoș Bumbăcea
București
X
99.
Planificare familială
Conf. dr. Iolanda Blidaru
Prof. dr. Ana Maria Alexandra Stănescu
București
Cluj-Napoca
Craiova
Constanța
Iași
Timișoara
Târgu Mureș
X
X
100.
Chirurgie urologică robotică
Prof. dr. Nicolae Crișan
Cluj-Napoca
X
8. La anexa nr. I, punctul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:
7. Pentru atestatul în ultrasonografie generală, care are durata totală de formare de 6 luni, stagiile cuprinse în curriculele de pregătire pentru anumite specialități reprezintă echivalentul nivelului I al acestui atestat. Pentru obținerea atestatului, corespunzător nivelului II de formare, medicii specialiști sau medicii rezidenți, care au obținut nivelul I sau au finalizat modulul de pregătire din curricula de specialitate echivalent, vor susține examenul organizat de Ministerul Sănătății în urma completării cu alte 3 luni de formare pentru nivelul II.
9. La anexa nr. II, pozițiile nr. 1, 2, 3, 9 și 10 se modifică și vor avea următorul cuprins:
Nr.
crt.
Atestat de pregătire complementară în:
Responsabil național
Centru de pregătire
1.
Acupunctură
Prof. dr. Marilena Gîlcă-Vasile
București
Cluj-Napoca
Iași
Timișoara
2.
Apiterapie-fitoterapie-aromoterapie
Prof. dr. Cerasela Gârd
Prof. dr. Marilena Gîlcă-Vasile
București
3.
Homeopatie
Prof. dr. Berteanu Mihai
București
Constanța
Cluj-Napoca
Iași
Sibiu
Timișoara
.....................
9.
Managementul dezastrelor și al crizelor de sănătate
Șef lucrări dr. Silvia Nica
Conf. dr. Cristian Boeriu
Prof. dr. Diana Cimpoeșu
București
Târgu Mureș
Iași
10.
Managementul serviciilor de sănătate
INMSS
Prof. dr. Dana Galieta Mincă
Prof. dr. Ligia Florentina Furtunescu
Șef lucrări dr. Florina Maria Gabor-Harosa
București
Cluj-Napoca
Constanța
Craiova
Iași
Oradea
Sibiu
Târgu Mureș
Timișoara
10. La anexa nr. II, după poziția nr. 14 se introduce o nouă poziție, poziția nr. 15, cu următorul cuprins:
15.
Laserterapia de joasă și infrajoasă energie (LLLT) în practica clinică
Dr. Corneliu-Ion Moldovan
Șef lucrări dr. Gabriel Florin Răzvan Mogoș
București
11. La anexa nr. III „Catalogul național de programe de studii complementare - specialități farmaceutice“, pozițiile nr. 1 și 3 se modifică și vor avea următorul cuprins:
Nr.
crt.
Atestat de pregătire complementară în:
Responsabil național
Centru de pregătire
1.
Apiterapie-fitoterapie-aromaterapie
Prof. dr. Cerasela Gârd
Prof. dr. Marilena Gîlcă-Vasile
București
...................
3.
Managementul dezastrelor și al crizelor de sănătate
Șef lucrări dr. Silvia Nica
Conf. dr. Cristian Boeriu
Prof. dr. Diana Cimpoeșu
București
Târgu Mureș
Iași
12. La anexa nr. IV, pozițiile nr. 1, 2, 3, 4, 6, 8, 9, 11 și 16 se modifică și vor avea următorul cuprins:
Nr.
crt.
Atestat de pregătire complementară în:
Responsabil național
Centru de pregătire
1.
Acupunctură
Prof. dr. Marilena Gîlcă-Vasile
București
Cluj-Napoca
Iași
Timișoara
2.
Apiterapie-fitoterapie-aromoterapie
Prof. dr. Cerasela Gârd
Prof. dr. Marilena Gîlcă-Vasile
București
3.
Asistență medicală de urgență prespitalicească
Șef lucrări dr. Silvia Nica
Conf. dr. Cristian Boeriu
Dr. Hadrian Borcea
Prof. dr. Luciana Teodora Rotaru
București
Cluj-Napoca
Craiova
Iași
Oradea
Târgu Mureș
Timișoara
Arad
Galați
Constanța
Sibiu
4.
Asistență medicală din cadrul structurilor de primire a urgențelor
Șef lucrări dr. Silvia Nica
Conf. dr. Cristian Boeriu
Dr. Hadrian Borcea
Conf. dr. Adela Golea
București
Cluj-Napoca
Craiova
Iași
Oradea
Târgu Mureș
Timișoara
Arad
Galați
Constanța
Sibiu
........................
6.
Homeopatie
Prof. dr. Mihai Berteanu
București
Constanța
Cluj-Napoca
Iași
Sibiu
Timișoara
........................
8.
Îngrijiri paliative
Prof. dr. Daniela Moșoiu
Șef lucrări dr. Estera Boeriu
Brașov
București
Cluj-Napoca
Constanța
Iași
Târgu Mureș
Timișoara
9.
Laserterapia de joasă și infrajoasă energie (LLLT) în practica clinică
Dr. Corneliu Ion Moldovan
Șef lucrări dr. Gabriel Răzvan Florin Mogoș
București
........................
11.
Managementul dezastrelor și al crizelor de sănătate
Șef lucrări dr. Silvia Nica
Conf. dr. Cristian Boeriu
Prof. dr. Diana Cimpoeșu
București
Târgu Mureș
Iași
........................
16.
Planificare familială
Conf. dr. Iolanda Blidaru
Prof. dr. Ana Maria Alexandra Stănescu
București
Cluj-Napoca
Craiova
Constanța
Iași
Timișoara
Târgu Mureș
13. La anexa nr. V, pozițiile nr. 1 și 3 se modifică și vor avea următorul cuprins:
Nr.
crt.
Atestat de pregătire complementară în:
Responsabil național
Centru de pregătire
1.
Apiterapie-fitoterapie-aromoterapie
Prof. dr. Cerasela Gârd
Prof. dr. Marilena Gîlcă-Vasile
București
....................
3.
Managementul medical al dezastrelor
Șef lucrări dr. Silvia Nica
Conf. dr. Cristian Boeriu
Prof. dr. Diana Cimpoeșu
București
Târgu Mureș
Iași
14. La anexa nr. V, după poziția nr. 3 se introduce o nouă poziție, poziția nr. 4, cu următorul cuprins:
4.
Managementul și prepararea medicamentelor oncologice
Conf. univ. dr. Georgiana Nițulescu
Conf. univ. dr. Mirela Adriana Mitu
București
15. La anexa nr. VI, la punctul 9, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Curriculumul de pregătire prevăzut la alin. (1) se aprobă de către conducerea Ministerului Sănătății și ulterior se publică pe site-ul web al instituției, cu respectarea normelor de protecție a datelor cu caracter personal în vigoare.
16. La anexa nr. VI, la punctul 10, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Medicii, medicii dentiști și farmaciștii care au urmat într-un stat membru al Uniunii Europene, în Spațiul Economic European sau în Confederația Elvețiană, Statele Unite ale Americii, Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă, Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord un program de pregătire similar ca tematică și durată, pe baza documentelor doveditoare emise de autoritățile competente, pot solicita Ministerului Sănătății echivalarea studiilor în baza unui referat semnat de responsabilul național de program, cu avizul Comisiei de specialitate a Ministerului Sănătății și cu aprobarea conducerii Ministerului Sănătății.
17. La anexa nr. VI, punctul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:
17. Documentele care atestă instruirea similară ca durată, conținut și evaluare a programelor de studii complementare în vederea obținerii de atestate, însușită într-un stat membru al Uniunii Europene, al unui stat aparținând Spațiului Economic European sau în Confederația Elvețiană, în Statele Unite ale Americii, Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă, Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de medicii, medicii dentiști și farmaciștii cetățeni români, cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, se recunosc de către Ministerul Sănătății, pe baza referatului întocmit de responsabilul/responsabilii național/naționali, cu avizul Comisiei de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății.
18. La anexa nr. VII, punctul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:
9. Condiții de înscriere la programul de pregătire (alcătuirea dosarului candidatului la program):
Acces din grupa de specialități (selectați)
Specificați:
Alergologie și imunologie clinică
Anestezie și terapie intensivă
Boli infecțioase
Cardiologie
Dermatovenerologie
Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice
Endocrinologie
Expertiza capacității de muncă
Farmacologie clinică
Gastroenterologie
Genetică medicală
Geriatrie și gerontologie
Hematologie
Medicină de familie
Medicină de urgență
Medicină internă
Medicina muncii
Medicină sportivă
Nefrologie
Neonatologie
Neurologie
Neurologie pediatrică
Oncologie medicală
Pediatrie
Pneumologie
Psihiatrie
Psihiatrie pediatrică
Radioterapie
Recuperare, medicină fizică și balneologie
Reumatologie
Chirurgie cardiovasculară
Chirurgie generală
Chirurgie orală și maxilo-facială
Chirurgie pediatrică
Chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă
Chirurgie toracică
Chirurgie vasculară
Neurochirurgie
Obstetrică-ginecologie
Oftalmologie
Chirurgie și ortopedie pediatrică
Ortopedie și traumatologie
Otorinolaringologie
Urologie
Anatomie patologică
Epidemiologie
Igienă
Medicină de laborator
Medicină legală
Medicină nucleară
Radiologie-imagistică medicală
Sănătate publică și management
Chirurgie dento-alveolară
Ortodonție și ortopedie dento-facială
Farmacie clinică
Laborator farmaceutic
Medic medicină generală cu drept de liberă practică
Medic dentist cu drept de liberă practică
Farmacist cu drept de liberă practică
Selectați:
• Medic specialist în specialitatea/specialitățile - copie de pe certificatul de confirmare
• Medic primar în specialitatea/specialitățile - copie de pe certificatul de confirmare
• Medic rezident în specialitatea/specialitățile - copie de pe carnetul de rezident vizat la zi/copie de pe adeverința de repartiție
• Certificat de membru al Colegiului Medicilor din România - în copie
• Acordul angajatorului privind participarea la program
• Certificatul de înregistrare al cabinetului medical individual, pentru cei care nu se află în relație contractuală cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate sau alt angajator
• CV - dacă este impus de prevederile curriculare
• Adeverința de vechime în specialitate (dacă este impusă de prevederile curriculare)
• Aparatură în dotarea sau la dispoziția solicitantului - dacă este impusă de prevederile curriculare
• Certificat de sănătate fizică și psihică - dacă este impus de prevederile curriculare
• Cartea de identitate - în copie
• Dovada achitării taxei de instruire
19. La anexa nr. VIII, punctul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
5. copie de pe avizul anual care atestă dreptul de liberă practică sau, în cazul medicilor rezidenți, copie de pe avizul anual care atestă dreptul de practică supravegheată, eliberat de către organizațiile profesionale;