Articolul I
Schema de ajutor de minimis „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul rural“ aferentă Programului Incluziune și demnitate socială, prioritate: P03. Protejarea dreptului la demnitate socială, obiectiv specific: ESO4.1. Îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în special pentru tineri, îndeosebi prin implementarea Garanției pentru tineret, pentru șomerii de lungă durată și grupurile defavorizate de pe piața muncii și pentru persoanele inactive, precum și prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale (FSE+), acțiunea 3.2, aprobată prin Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 5.700/2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 8 noiembrie 2023, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, după punctul 14 se introducpatru noi puncte, punctele 15-18, cu următorul cuprins:
15. producție agricolă primară - producția de produse ale solului și ale creșterii animalelor, enumerate în anexa I la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, fără a se mai efectua o altă operațiune de modificare a naturii produselor respective;
16. produse pescărești și de acvacultură - produsele definite la art. 5 lit. (a) și (b) din Regulamentul (UE) nr. 1.379/2013;
17. producția primară de produse pescărești și de acvacultură - toate operațiunile legate de pescuitul, creșterea sau cultivarea organismelor acvatice, precum și activitățile desfășurate în ferme sau la bord necesare pentru pregătirea unui animal sau a unei plante pentru prima vânzare, inclusiv tranșarea, filetarea sau congelarea, și prima vânzare către revânzători sau prelucrători;
18. prelucrarea și comercializarea produselor pescărești și de acvacultură - toate operațiunile, inclusiv manipularea, tratarea și transformarea, efectuate după momentul debarcării sau al recoltării, în cazul acvaculturii, care au ca rezultat un produs prelucrat, precum și distribuția acestuia.
2. La articolul 5, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Prezenta schemă de minimis nu se aplică:
a) ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse pescărești și de acvacultură;
b) ajutoarelor acordate întreprinderilor care desfășoară activități de prelucrare și comercializare a produselor pescărești și de acvacultură, în cazul în care cuantumul ajutoarelor este stabilit pe baza prețului sau a cantității de produse achiziționate sau introduse pe piață;
c) ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole;
d) ajutoarelor acordate întreprinderilor care desfășoară activități de prelucrare și comercializare a produselor agricole, în unul dintre următoarele cazuri:
(i) atunci când valoarea ajutoarelor este stabilită pe baza prețului sau a cantității de produse de acest tip achiziționate de la producători primari sau introduse pe piață de întreprinderile respective;
(ii) atunci când ajutoarele sunt condiționate de transferarea lor parțială sau integrală către producătorii primari;
e) ajutoarelor destinate activităților legate de export către țări terțe sau către alte state membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;
f) ajutoarelor condiționate de utilizarea preferențială a bunurilor și serviciilor naționale față de bunurile și serviciile importate.
3. La articolul 7, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu trebuie să depășească 300.000 de euro în nicio perioadă de 3 ani*1);
*1) Perioada de 3 ani care trebuie luată în considerare în sensul Regulamentului (UE) 2023/2.831 ar trebui evaluată în mod continuu. Pentru fiecare nou ajutor de minimis acordat trebuie luată în considerare valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate în ultimii 3 ani.
4. La articolul 8, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Valoarea maximă a ajutoarelor de minimis de care poate beneficia o întreprindere unică cumulată cu valoarea alocării financiare ce se intenționează a se acorda în conformitate cu prevederile prezentei scheme nu va depăși echivalentul în lei a 300.000 de euro, calculată la momentul acordării ajutorului, în nicio perioadă de 3 ani calculată pe bază continuă. Aceste plafoane se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit și indiferent dacă ajutorul este finanțat din surse naționale sau europene.
5. La articolul 8, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) În scopul verificării încadrării ajutorului de minimis în pragul de maximum 300.000 de euro, per întreprindere unică, precum și pentru stabilirea valorii în lei a ajutorului de minimis primit de fiecare întreprindere socială înființată, echivalentul în lei se calculează la cursul de schimb stabilit prin InforEuro, valabil la data acordării ajutorului de minimis, respectiv la data semnării contractului de subvenție.
6. La articolul 11 alineatul (1), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
d) administratorul schemei va acorda un ajutor de minimis după ce va verifica faptul că suma totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu depășește 300.000 de euro, echivalent în lei, în nicio perioadă de 3 ani, fie din surse ale statului sau ale autorităților locale, fie din surse europene;
7. La articolul 12, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(4) Pentru respectarea regulilor de cumul, solicitantul ajutorului de minimis va prezenta o declarație de eligibilitate, pe propria răspundere, în care va menționa informațiile referitoare la orice alt ajutor de minimis primit în ultimii 3 ani anteriori datei de depunere a cererii de finanțare, cu respectarea prevederilor referitoare la întreprinderea unică.
(5) Ajutoarele de minimis acordate în cadrul prezentei scheme pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2023/2.831 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general, până la atingerea plafonului cumulat de 1.050.000 de euro per întreprindere unică. Ajutoarele de minimis acordate în condițiile prezentei scheme pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu regulamentele (UE) nr. 1.408/2013 și (UE) nr. 717/2014 ale Comisiei în limita plafonului relevant prevăzut la art. 8 alin. (2) din prezenta schemă.
8. La articolul 15, alineatele (2) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Valoarea totală estimată a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul prezentei scheme, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de 217.366.508,08 euro, respectiv de 1.071.790.778,05 echivalent în lei la cursul InforEuro din luna august 2023, de 4,9308 lei/1 euro, din care finanțarea Fondului social european este de 180.695.874,73 euro, iar contribuția națională este de 36.670.633,35 euro, echivalent în lei. Alocarea financiară distribuită pe surse de finanțare este următoarea:
a) pentru regiunile mai puțin dezvoltate: contribuția Uniunii Europene din Fondul social european Plus (FSE+) - 85% și contribuție națională - 15%;
b) pentru regiunea mai dezvoltată (București-Ilfov): contribuția Uniunii Europene din Fondul social european Plus (FSE+) - 40% și contribuție națională - 60%.
Valoarea totală estimată în lei (RON) a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul prezentei scheme se actualizează la valoarea ajutoarelor de minimis de la data acordării acestora.
................
(6) Alocarea indicativă a bugetului pe ani și pe surse de finanțare este următoarea:
An
Tip regiune
Total fonduri euro
Total euro
Total fonduri publice euro
Contribuție proprie
Contribuție națională
Contribuție comunitară
Procent
%
Valoare
euro
Procent
%
Valoare
euro
Procent
%
Valoare
euro
2025
Regiune mai dezvoltată
8.131.314,25
60
4.878.788,55
40
3.252.525,70
0
0
Regiuni mai puțin dezvoltate
187.498.543,02
15
28.124.781,45
85
159.373.761,57
0
0
2026
Regiune mai dezvoltată
903.479,36
60
542.087,62
40
361.391,74
0
0
Regiuni mai puțin dezvoltate
20.833.171,45
15
3.124.975,72
85
17.708.195,73
0
0
Total
217.366.508,08
36.670.633,35
180.695.874,73
0
0
9. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 16
Numărul maxim de beneficiari de ajutor de minimis în cadrul prezentei scheme este de 3.433 de întreprinderi.