În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 861 alin. (3) și art. 868 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(1) Se aprobă închirierea unei părți din imobilul 389 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea amplasării unui magazin de tip military shop.
(2) Închirierea părții de imobil prevăzute la alin. (1) se face prin licitație publică, în condițiile legii.
(3) Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, cu aceeași perioadă, prin act adițional, cu acordul părților.
(4) Prețul minim al închirierii pentru partea din imobilul 389 este de 253 euro/lună fără TVA, iar plata va fi efectuată în lei, la cursul de schimb valutar leu/euro stabilit de Banca Națională a României în ziua emiterii facturii.
Se împuternicește Ministerul Apărării Naționale, în calitate de administrator al imobilului 389, să deruleze procedura de licitație publică pentru închirierea părții de imobil prevăzute la art. 1 alin. (1).
Sumele obținute din închirierea părții de imobil se varsă integral la bugetul de stat.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul apărării naționale, Sorin-Dan Moldovan, secretar de stat Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare
București, 14 august 2025.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE ale unei părți din imobilul 389 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care se închiriază
Nr. crt.Nr. MFCodul de clasificațieTipul bunului și denumireaElementele-cadru de descriere tehnică ale părții de imobil care se închiriază, valoarea de inventarAdresaTitularul dreptului de administrare, ordonatorul principal de credite și codul fiscal01234561103560 - parțial8.19.01Imobil 389 - parțialMunicipiul București, sectorul 6, intrarea Drumul Taberei nr. 7HMinisterul Apărării Naționale 11424532
Valoarea de inventar - 9.064,64 lei