Având în vedere prevederile art. 11^5 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției generale de pașapoarte, serviciilor publice comunitare de pașapoarte, Direcției generale permise de conducere și înmatriculări și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 787/2003 privind aprobarea înființării pe lângă Ministerul Afacerilor Interne a unor activități finanțate integral din venituri proprii, cu modificările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:
Se aprobă Metodologia privind confecționarea și valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare cu fond reflectorizant, precum și aprovizionarea cu acestea în formă brută, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(1) Procedurile/Activitățile privind confecționarea și valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare cu fond reflectorizant, precum și aprovizionarea cu acestea în formă brută, inițiate și nefinalizate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, se desfășoară potrivit dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora.
(2) Activitățile prevăzute la alin. (1) aprobate și nerealizate anterior intrării în vigoare a prezentului ordin sunt duse la îndeplinire conform dispozițiilor în temeiul cărora au fost aprobate.
(1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în termen de 20 de zile de la data publicării.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 75/2012 pentru aprobarea Metodologiei privind confecționarea și valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare cu fond reflectorizant, precum și aprovizionarea cu acestea în formă brută, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 22 martie 2012, se abrogă.
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Marian-Cătălin Predoiu
București, 22 august 2025.
ANEXĂ
METODOLOGIE
privind confecționarea și valorificarea plăcilor cu
numere de înmatriculare cu fond reflectorizant,
precum și aprovizionarea cu acestea în formă brută