Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1) și (2) și art. 292 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă modificarea descrierii tehnice, adresei și actualizarea valorii de inventar ale unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin Aeroclubul României, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 1.
(1) Se aprobă trecerea unei părți din imobilul cu numărul MF 151898 din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin Aeroclubul României, în domeniul public al județului Dolj, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 2.
(2) Trecerea părții de imobil prevăzute la alin. (1) în domeniul public al județului Dolj se face în vederea înființării unui parc aeronautic, prin fonduri alocate din bugetul județului Dolj sau alte surse legal atrase, în termen de 5 ani de la data preluării părții de imobil, conform Hotărârii Consiliului Județean Dolj nr. 58/2025. În cazul în care proiectul nu va fi finalizat în termenul de 5 ani menționat anterior, unitatea administrativ-teritorială va putea solicita motivat prelungirea acestui termen cu o perioadă de maximum 5 ani, în vederea finalizării și recepției lucrărilor.
(3) În cazul în care în termenul de 5 ani de la data preluării sau în termenul cu care a fost prelungit termenul inițial de 5 ani nu se va realiza investiția prevăzută la alin. (2), partea de imobil prevăzută la alin. (1) revine în domeniul public al statului, în condițiile legii.
Predarea-preluarea părții de imobil prevăzute la art. 2 alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul transporturilor și infrastructurii, Ciprian-Constantin Șerban Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare
București, 28 august 2025.
Anexa nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE ale bunului imobil la care se modifică descrierea tehnică, adresa și se actualizează valoarea de inventar, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin Aeroclubul României
Nr. crt.Nr. MFCodul de clasificațieTipul bunuluiDenumirea bunuluiElementele-cadru de descriere tehnicăAdresaValoarea de inventar (lei)Valoarea de inventar reevaluată (lei)Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din col. 8 în evidența financiar-contabilăTitularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite0123456789101.1518988.20.09ImobilTerenSuprafață teren = 105.679 mp, CF nr. 245627 Craiova; Suprafață teren = 73.223 mp, CF nr. 256009 CraiovaȚara România, județul Dolj, municipiul Craiova, calea București nr. 323A și nr. 325A50.909.34523.837.0002025Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - 13633330, prin Aeroclubul României - 4266944
Anexa nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE ale părții din imobilul care trece din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin Aeroclubul României, în domeniul public al județului Dolj
Nr. crt.Nr. MFCodul de clasificațieTipul bunuluiDenumirea bunuluiElementele-cadru de descriere tehnicăVecinătățiAdresaTitularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de crediteValoarea de inventar (lei)Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din col. 9 în evidența financiar-contabilăPersoana juridică de la care trece imobilul/ Codul fiscalPersoana juridică la care trece imobilul/Codul fiscal01234567891011121.151898 - parțial8.20.09ImobilTerenSuprafață teren = 73.223 mp, CF nr. 256009 CraiovaAeroportul Craiova/ DN 65/ județul DoljȚara România, județul Dolj, municipiul Craiova, Calea București nr. 325A9.756.272,42025Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - 13633330, prin Aeroclubul României - 4266944Municipiul Dolj CUI - 4417150
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - 13633330,
prin Aeroclubul României - 4266944