HOTĂRÂRE nr. 723 din 4 septembrie 2025

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 828 din 9 septembrie 2025
Entered into force
09.09.2025
Consolidated form as of
09.09.2025
Table of contents

În conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 864 și 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 288 alin. (1) și art. 361 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor părți de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, constituite din construcții și amenajări la terenuri, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora.

Articolul 2

Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare

București, 4 septembrie 2025.

Nr. 723.

ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE ale unor părți de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, constituite din construcții și amenajări la terenuri, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării

Titularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite

Ministerul Apărării Naționale

Cod fiscal

11424532

Nr. crt.

Nr. M.F.

Codul de clasificație

Tipul bunului/ Denumirea

Elementele-cadru de descriere tehnică ale construcțiilor și amenajărilor la terenuri propuse pentru trecere în domeniul privat al statului și valoarea contabilă totală a acestora propusă pentru diminuare din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, nr. CF/nr. cadastral

Adresa

Anul dobândirii

Valoarea de inventar a părții de imobil care iese din domeniul public al statului (lei)

Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din col. 7 în evidența financiar-contabilă

0

1

2

3

4

5

6

7

8

1.

20378 parțial

8.19.01

Imobil 3561 parțial

Construcții:

Pavilion: C

- suprafață construită = 55,40 mp;

- valoare contabilă = 24.474,33 lei

Total valoare contabilă imobil 3561 - parțial = 24.474,33 lei

CF nr. 26937 Covasna, nr. cadastral 26937

Țara: România; județul Covasna; orașul Covasna; strada Mihai Eminescu nr. 225 D

1965

24.474,33

11.07.2024

2.

106652 parțial

8.19.01

Imobil 1787 parțial

Construcții:

Pavilion: B

- suprafață construită = 767 mp;

- valoare contabilă = 146,60 lei

Pavilion: B1

- suprafață construită = 893 mp;

- valoare contabilă = 170,10 lei

Pavilion: C1

- suprafață construită = 925 mp;

- valoare contabilă = 176,80 lei

Pavilion: D

- suprafață construită = 394 mp;

- valoare contabilă = 59,30 lei

Pavilion: E

- suprafață construită = 660 mp;

- valoare contabilă = 45 lei

Pavilion: F

- suprafață construită = 669 mp;

- valoare contabilă = 92,30 lei

Pavilion: K

- suprafață construită = 673 mp;

- valoare contabilă = 70 lei

Pavilion: Z7

- suprafață construită = 90 mp;

- valoare contabilă = 21.655,44 lei

Total valoare contabilă imobil 1787 - parțial = 22.415,54 lei

CF nr. 60089 Borșa, nr. cadastral 60089

Țara: România; județul Maramureș; orașul Borșa

1976

22.415,54

25.07.2024

3.

103983 parțial

8.19.01

Imobil 1175 parțial

Construcții:

Pavilion: R1

- suprafață construită = 30 mp;

- valoare contabilă = 5,32 lei

Pavilion: R2

- suprafață construită = 63 mp;

- valoare contabilă = 8,92 lei

Amenajări la teren:

Împrejmuire panouri din plasă de sârmă

- lungime = 144 m;

- valoare contabilă = 1.999,81 lei

Împrejmuire din prefabricate de beton

- lungime = 106 m;

- valoare contabilă = 7.676,55 lei

Rețea electrică subterană

- lungime = 22 m;

- valoare contabilă = 3.100,35 lei

Rețea electrică aeriană

- lungime = 86 m;

- valoare contabilă = 185,76 lei

Rețea canalizare

- lungime = 100 m;

- valoare contabilă = 2.288 lei

Total valoare contabilă imobil 1175 - parțial = 15.264,71 lei

CF nr. 129629 Brașov, nr. cadastral 129629

Țara: România; județul Brașov; municipiul Brașov

1938

15.264,71

23.04.2024

4.

104082 parțial

8.19.01

Imobil 1044 parțial

Construcții:

Pavilion: E

- suprafață construită = 14,19 mp;

- valoare contabilă = 2.561,56 lei

Pavilion: E1

- suprafață construită = 121,44 mp;

- valoare contabilă = 11,70 lei

Total valoare contabilă imobil 1044 - parțial = 2.573,26 lei

CF nr. 113736 Sibiu, nr. cadastral 113736

Țara: România; județul Sibiu; municipiul Sibiu

1860

2.573,26

14.09.2023

5.

103640 parțial

8.19.01

Imobil 1280 parțial

Amenajări la teren:

Drum betonat

- suprafață = 532 mp;

- valoare contabilă = 11.147,33 lei

Drum betonat

- suprafață = 889 mp;

- valoare contabilă = 13.539,67 lei

Drum acces consolidat cu balast

- suprafață = 477 mp;

- valoare contabilă = 2.198,36 lei

Drumuri și alei interioare asfaltate

- suprafață = 213 mp;

- valoare contabilă = 136,96 lei

Total valoare contabilă imobil 1280 - parțial = 27.022,32 lei

CF nr. 57303 Dragomirești-Vale, nr. cadastral 57303

CF nr. 56117 Chitila, nr. cadastral 56117

Țara: România; județul lfov; comuna Dragomirești-Vale; orașul Chitila

1956

27.022,32

29.11.2022

6.

107079 parțial

8.19.01

Imobil 2798 parțial

Amenajări la teren:

Platouri betonate/asfaltate

- suprafață = 6.773 mp;

- valoare contabilă = 1.293.560,74 lei

Rețea de termoficare

- lungime = 282 m;

- valoare contabilă = 23.321,45 lei

Rețea de alimentare cu apă

- lungime = 980 m;

- valoare contabilă = 137.910,74 lei

Total valoare contabilă imobil 2798 - parțial = 1.454.792,93 lei

CF nr. 225340 Constanța, nr. cadastral 16234

Țara: România; județul Constanța; Bulevardul 1 Mai nr. 19

1979

1.454.792,93

8.02.2023

7.

107089 parțial

8.19.01

Imobil 3417 parțial

Construcții:

Pavilion: T1

- suprafață construită = 49 mp;

- valoare contabilă = 65.738,40 lei

Pavilion: T2

- suprafață construită = 49 mp;

- valoare contabilă = 65.738,40 lei

Pavilion: T3

- suprafață construită = 49 mp;

- valoare contabilă = 65.738,40 lei

Pavilion: T4

- suprafață construită = 49 mp;

- valoare contabilă = 65.738,40 lei

Pavilion: T5

- suprafață construită = 25 mp;

- valoare contabilă = 33.467 lei

Pavilion: T6

- suprafață construită = 25 mp;

- valoare contabilă = 33.467 lei

Pavilion: T7

- suprafață construită = 25 mp;

- valoare contabilă = 33.467 lei

Pavilion: T8

- suprafață construită = 12,25 mp;

- valoare contabilă = 5.845,70 lei

Pavilion: T9

- suprafață construită = 12,25 mp;

- valoare contabilă = 5.453,70 lei

Total valoare contabilă imobil 3417 - parțial = 374.654 lei

CF nr. 224744 Constanța, nr. cadastral 224744

Țara: România; județul Constanța; municipiul Constanța; strada Ștefăniță Vodă nr. 17

1953

374.654

5.04.2023

8.

107216 parțial

8.19.01

Imobil 3416 parțial

Construcții:

Pavilion: P

- suprafață construită = 11 mp;

- valoare contabilă = 1.475,12 lei

Total valoare contabilă imobil 3416 - parțial = 1.475,12 lei

CF nr. 212476 Constanța, nr. cadastral 212476

Țara: România; județul Constanța; Strada Dezrobirii nr. 80

2000

1.475,12

14.12.2022

9.

103633 parțial

8.19.01

Imobil 940 parțial

Construcții:

Pavilion: B

- suprafață construită = 483,61 mp;

- valoare contabilă = 39.436,30 lei

Pavilion: C

- suprafață construită = 21,97 mp

- valoare contabilă = 738,97 lei;

Pavilion: E

- suprafață construită = 9,25 mp;

- valoare contabilă = 343,98 lei

Pavilion: N1

- suprafață construită = 8,37 mp

- valoare contabilă = 0,65 lei

Pavilion: T

- suprafață construită = 46,29 mp;

- valoare contabilă = 115.208,59 lei

Total valoare contabilă imobil 940 - parțial = 155.728,49 lei

CF nr. 240927 București, nr. cadastral 240927

Țara: România; municipiul București; sectorul 1; strada Padina nr. 41-49

1956

155.728,49

20.07.2023

10.

107020 parțial

8.19.01

Imobil 642 parțial

Construcții:

Pavilion: K, nu este înscris în CF

- suprafață construită = 58 mp;

- valoare contabilă = 37.571,28 lei

Pavilion: P, nu este înscris în CF

- suprafață construită = 55 mp;

- valoare contabilă = 7.271,28 lei

Pavilion: R, nr. cadastral 8415-C22

- suprafață construită = 682 mp;

- valoare contabilă = 61.845,04 lei

Pavilion: S, nu este înscris în CF

- suprafață construită = 4 mp;

- valoare contabilă = 147.477,84 lei

Total valoare contabilă imobil 642 - parțial = 254.165,44 lei

CF nr. 89925 Brăila, nr. cadastral 8415

Țara: România; județul Brăila; municipiul Brăila; strada Industria Sârmei nr. 2

1957

254.165,44

6.07.2022

11.

103880 parțial

8.19.01

Imobil 2810 parțial

Construcții:

Pavilion: M

- suprafață construită = 166 mp;

- valoare contabilă = 301,40 lei

Pavilion: M1

- suprafață construită = 275 mp;

- valoare contabilă = 2.150,30 lei

Pavilion: S5

- suprafață construită = 8 mp;

- valoare contabilă = 2.164,53 lei

Total valoare contabilă imobil 2810 - parțial = 4.616,23 lei

CF nr. 227628 Craiova, nr. cadastral 227628;

CF nr. 38642 Podari, nr. cadastral 38642;

CF nr. 253792 Craiova, nr. cadastral 253792;

CF nr. 253790 Craiova, nr. cadastral 253790

Țara: România; județul Dolj; municipiul Craiova; bulevardul Nicolae Romanescu nr. 221; comuna Podari

1894

4.616,23

16.02.2024

12.

103721 parțial

8.19.01

Imobil 1671 parțial

Construcții:

Pavilion: T1

- suprafață construită = 39 mp;

- valoare contabilă = 27.726,81 lei

Pavilion: T2

- suprafață construită = 24 mp;

- valoare contabilă = 20.891,35 lei

Total valoare contabilă imobil 1671 - parțial = 48.618,16 lei

CF nr. 83388 Lerești, nr. cadastral 83388;

CF nr. 83266 Lerești, nr. cadastral 83266

Țara: România; județul Argeș; comuna Lerești

1957

48.618,16

17.11.2024

13.

106993 parțial

8.19.01

Imobil 338 parțial

Construcții:

Pavilion: K1, nr. cadastral 61770-C51

- suprafață construită = 26 mp;

- valoare contabilă = 1.162,56 lei

Pavilion: U2, nr. cadastral 61770-C37

- suprafață construită = 162 mp;

- valoare contabilă = 23,51 lei

Pavilion: S, nr. cadastral 61770-C24

- suprafață construită = 54 mp;

- valoare contabilă = 67.218,05 lei

Pavilion: S1, nr. cadastral 61770-C44

- suprafață construită = 54 mp;

- valoare contabilă = 67.218,05 lei

Pavilion: Y5, nr. cadastral 61770-C60

- suprafață construită = 34 mp;

- valoare contabilă = 6.472,49 lei

Amenajări la teren:

Platformă beton

- suprafață construită = 26.320 mp;

- valoare contabilă = 18.425 lei

Rețea de alimentare cu apă

- lungime = 165 m;

- valoare contabilă = 13.939,79 lei

Rețea de canalizare

- lungime = 90 m;

- valoare contabilă = 8.898,95 lei

Total valoare contabilă imobil 338 - parțial = 183.358,40 lei

CF nr. 61770 Focșani, nr. cadastral 61770

Țara: România; județul Vrancea; municipiul Focșani; bulevardul București nr. 3

1883

156.052,88

11.07.2024

14.

107136 parțial

8.19.01.

Imobil 888 parțial

Amenajări la teren:

Împrejmuire din prefabricate de beton

- lungime = 214 m;

- valoare contabilă = 2.704,94 lei

Împrejmuire din prefabricate de beton

- lungime = 353 m;

- valoare contabilă = 4.461,89 lei

Total valoare contabilă imobil 888 - parțial = 7.166,83 lei

CF nr. 111034 Mihail Kogălniceanu, nr. cadastral 111034;

CF nr. 116754 Mihail Kogălniceanu, nr. cadastral 116754;

CF nr. 107798 Lumina, nr. cadastral 107798

Țara: România; județul Constanța; comuna Mihail Kogălniceanu; comuna Lumina

1960

7.166,83

1.03.2023

TOTAL GENERAL

2.576.325,76

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).