În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 2 alin. (1) lit. b) și m) din Legea nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se declară proiectul de investiții „Amplificarea stațiilor de comprimare Podișor și Bibești în vederea creșterii capacității de transport în SNT pentru alimentarea cu gaze naturale a centralelor de producere energie electrică în ciclu combinat de la Mintia, Ișalnița și Turceni, inclusiv a unităților administrativ-teritoriale și a altor consumatori industriali din zonă“ proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale.
Se desemnează Ministerul Energiei, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, drept autoritate competentă responsabilă de facilitarea și coordonarea procedurii de autorizare pentru proiectul de importanță națională „Amplificarea stațiilor de comprimare Podișor și Bibești în vederea creșterii capacității de transport în SNT pentru alimentarea cu gaze naturale a centralelor de producere energie electrică în ciclu combinat de la Mintia, Ișalnița și Turceni, inclusiv a unităților administrativ-teritoriale și a altor consumatori industriali din zonă“.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Secretarul general al Guvernului, Ștefan-Radu Oprea Ministrul energiei, Bogdan-Gruia Ivan Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin-Ionuț Barbu Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Diana-Anda Buzoianu
București, 18 septembrie 2025.