Având în vedere:
– Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre, cu modificările ulterioare;
– Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României COM/2021/608 final;
– Comunicarea Comisiei Europene - Orientări tehnice privind aplicarea principiului de „a nu prejudicia în mod semnificativ“ în temeiul Regulamentului privind Mecanismul de redresare și reziliență (2021/C58/01);
– pct. 2.5.2 al secțiunii 2.5 din Comunicarea Comisiei - Cadrul temporar de criză și de tranziție pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei (2023/C 101/03);
– Decizia COM C (2024) 1.596 final din 6.03.2024 - SA 108510 (2023N) de aprobare a Schemei de ajutor de stat sub formă de Contracte pentru Diferență pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore și solară fotovoltaică;
– art. 2 pct. 13, 31 și 43 din Hotărârea Guvernului nr. 318/2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea și funcționarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon;
– corespondența purtată de Ministerul Energiei cu Comisia Europeană asupra organizării celei de-a treia licitații, înregistrată cu nr. 250.057 din 15.09.2025;
– Ordinul ministrului energiei nr. 1.120/2024 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferență pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore și solară fotovoltaică, cu modificările și completările ulterioare;
– Referatul Direcției generale energie nr. 251.305/DGE din 7.10.2025 și al Direcției generale investiții nr. 413.185/DGI din 7.10.2025 privind necesitatea aprobării inițierii celei de-a treia licitații pentru Schema de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferență pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore și solară fotovoltaică, precum și a regulilor procedurii de ofertare aferente primei licitații,
în temeiul art. 4 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 318/2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea și funcționarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon și al art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul energiei emite prezentul ordin.
Se aprobă cadrul general intitulat „Inițierea celei de-a treia licitații pentru Schema de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferență pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore și solară fotovoltaică“, prevăzut în anexa nr. 1*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
Se aprobă Regulile procedurii de ofertare pentru a treia licitație aferentă Schemei de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferență pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore și solară fotovoltaică, prevăzută în anexa nr. 2*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1 și 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de internet a Ministerului Energiei, https://energie.gov.ro, în cadrul secțiunii dedicate contractului pentru diferență.
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Operatorul schemei CfD - Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „TRANSELECTRICA“ - S.A., nominalizat prin Hotărârea Guvernului nr. 318/2024 privind aprobarea cadrului general pentru implementarea și funcționarea mecanismului de sprijin prin contracte pentru diferență pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon, și Ministerul Energiei vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministrul energiei, Bogdan-Gruia Ivan
București, 17 octombrie 2025.
Anexa nr. 1
ANEXĂ
referitoare la inițierea celei de-a treia licitații pentru
Schema de ajutor de stat sub formă de Contracte pentru
Diferență pentru producerea de energie electrică
din surse regenerabile de energie eoliană onshore
Anexa nr. 2
REGULILE PROCEDURII DE OFERTARE PENTRU A TREIA LICITAȚIE
aferentă Schemei de ajutor de stat sub formă de
Contracte pentru Diferență pentru producerea
de energie electrică din surse regenerabile
de energie eoliană onshore șisolară fotovoltaică, 2025