ORDIN nr. 2.656 din 7 octombrie 2025

ORDIN Ministerul Afacerilor Externe
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 989 din 28 octombrie 2025
Entered into force
28.10.2025
Consolidated form as of
28.10.2025

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.

Articolul I

Anexa la Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 1.124/2015 privind lista documentelor de trecere a frontierei de stat acceptate de statul român, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 29 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Rubrica referitoare la Federația Rusă se modifică și va avea următorul cuprins:

Federația Rusă

Simplu^1), ^4)

Diplomatic^1), ^4)

Serviciu^1), ^4)

Certificat de întoarcere în Federația Rusă (Reentry Certificate to the Russian Federation)^1), ^2)

Carnet de marinar^1), ^3)

DC 1951

^1) În conformitate cu Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/1.061 a Comisiei din 31 mai 2023, nu sunt acceptate documentele de călătorie emise de Federația Rusă în sau pentru rezidenții din:

- Republica Autonomă Crimeea și orașul Sevastopol după 18 martie 2014;

- regiunea Donețk după 24 aprilie 2019;

- regiunea Luhansk după 24 aprilie 2019;

- regiunea Herson după 25 mai 2022;

- regiunea Zaporijia după 25 mai 2022;

- regiunea Harkiv după 1 august 2022;

- Abhazia după 26 august 2008;

- Osetia de Sud după 26 august 2008.

^2) Recunoscut numai pentru ieșirea din România.

^3) În măsura în care titularul prezintă dovada de înscriere în carnetul de bord și dacă reiese că acesta deține cetățenia rusă.

^4) Începând cu data de 1 ianuarie 2026 nu vor mai fi acceptate pașapoartele nebiometrice emise de Federația Rusă.

2. Secțiunea C. „Entități nerecunoscute ca state“ se modifică și va avea următorul cuprins:

C. ENTITĂȚI NERECUNOSCUTE CA STATE

Kosovo

Simplu

Document de călătorie valabil pentru o singură călătorie (Travel document issued for a single journey)

Taiwan

Simplu

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul afacerilor externe, Oana-Silvia Țoiu

București, 7 octombrie 2025.

Nr. 2.656.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).