ORDIN nr. 954 din 22 octombrie 2025

ORDIN Casa Na?ională de Pensii Publice
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1059 din 18 noiembrie 2025
Entered into force
18.11.2025
Consolidated form as of
18.11.2025
Table of contents

Având în vedere:

Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările și completările ulterioare;

Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, cu modificările și completările ulterioare,

Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice („Euratom“),

Acordul Comercial și de Cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte;

prevederile acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte;

dispozițiile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii și ale Hotărârii Guvernului nr. 181/2024 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii;

prevederile Hotărârii Guvernului nr. 118/2012 privind aprobarea Statutului Casei Naționale de Pensii Publice, cu modificările și completările ulterioare;

caracterul normelor juridice europene care reglementează domeniul securității sociale, regulamentele europene având acoperire generală, fiind de directă aplicare, obligatorii în toate elementele lor și prevalând asupra legislației naționale, în caz de conflict cu aceasta din urmă;

necesitatea asigurării unei implementări corecte și unitare a dispozițiilor instrumentelor juridice cu caracter supranațional și internațional din domeniul securității sociale, prin elaborarea unor norme interne de aplicare, în domeniul pensiilor de invaliditate,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (4) din Statutul Casei Naționale de Pensii Publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2012, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Casei Naționale de Pensii Publice emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Se aprobă Instrucțiunile de aplicare a prevederilor specifice pensiilor de invaliditate, în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și a Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, a prevederilor Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice („Euratom“) și ale Acordului Comercial și de Cooperare între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, și a prevederilor acordurilor bilaterale de securitate socială la care România este parte, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.

(2) Instrucțiunile de aplicare menționate la alin. (1) sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(3) Direcțiile de specialitate din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, casele teritoriale de pensii, Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și cabinetele de expertiză medicală a capacității de muncă vor duce la îndeplinire prezentul ordin.

Articolul 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Nicolae Giugea

București, 22 octombrie 2025.

Nr. 954.

ANEXĂ

INSTRUCȚIUNI DE APLICARE

a prevederilor specifice pensiilor de

invaliditate, în aplicarea

Regulamentului (CE) nr. 883/2004

al Parlamentului European și al

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind

coordonarea sistemelor de securitate

socială și a Regulamentului (CE)

nr. 987/2009 al Parlamentului

European și al Consiliului din 16

septembrie 2009 de stabilire a

procedurii de punere în aplicare a

Regulamentului (CE) nr. 883/2004

privind coordonarea sistemelor de

securitate socială, a prevederilor

Acordului privind retragerea

Regatului Unit al Marii Britanii și

Irlandei de Nord din Uniunea

Europeană și din Comunitatea

Europeană a Energiei Atomice

(„Euratom“) și ale Acordului Comercial

și de Cooperare între Uniunea

Europeană și Comunitatea

Europeană a Energiei Atomice, pe de

o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii

și Irlandei de Nord, pe de altă parte, și

a prevederilor acordurilor bilaterale de

securitate socială la care România este

parte, odată cu intrarea în vigoare a

prevederilor Legii nr. 360/2023

privind sistemul public de pensii

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).