Având în vedere:
– prevederile art. 16, 17, 22, 33, 34, 35, art. 84 alin. (3), art. 86, art. 98 alin. (3), art. 100 alin. (2), art. 101, 102, 128, 137, 177 și ale art. 248 alin. (4) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;
– prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);
– Referatul de aprobare nr. VET 2.017 din 15.10.2025 referitor la proiectul de ordin pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea, funcționarea și accesul în filiera tehnologică, durata și conținutul programelor de pregătire profesională, contractul-cadru de parteneriat, contractul individual de pregătire practică, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării,
ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.
Se aprobă Metodologia privind organizarea, funcționarea și accesul în filiera tehnologică, durata și conținutul programelor de pregătire profesională, contractul-cadru de parteneriat, contractul individual de pregătire practică, precum și modul de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1084 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.
Direcția generală echitate și performanță în învățământul preuniversitar, Direcția generală management, carieră didactică și rețea școlară în învățământul preuniversitar, Direcția generală minorități și desegregare, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar care școlarizează în învățământul liceal tehnologic duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
De la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice alte prevederi contrare.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației și cercetării, Gigel Paraschiv, secretar de stat
București, 31 octombrie 2025.
ANEXĂ
METODOLOGIE
privind organizarea, funcționarea și accesul în filiera
tehnologică, durata și conținutul programelor de pregătire
profesională, contractul-cadru de parteneriat, contractul individual
de pregătire practică, precum și modul de organizare și
desfășurare a examenului de certificare a calificării