HOTĂRÂRE nr. 1.083 din 11 decembrie 2025

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1158 din 15 decembrie 2025
Entered into force
15.12.2025
Consolidated form as of
15.12.2025
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Îmbunătățirea condițiilor de navigație pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării“, acronim FAST DANUBE, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Regia Autonomă „Administrația Fluvială a Dunării de Jos“ Galați, răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Ministrul transporturilor și infrastructurii, Ciprian-Constantin Șerban Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare

București, 11 decembrie 2025.

Nr. 1.083.

ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiții „Îmbunătățirea condițiilor de navigație pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării“, acronim FAST DANUBEFactori de riscFinanțarea investiției

Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Beneficiar: Regia Autonomă „Administrația Fluvială a Dunării de Jos“ Galați

Amplasament: sectorul comun româno-bulgar al Dunării - sectorul cuprins între kmf 845,5 (gura râului Timoc) și kmf 375 (aval de portul Silistra), care face parte din rețeaua centrală TEN-T, în cadrul coridorului multimodal Rin-Dunăre

Valoarea totală a investiției (cu TVA):710.238mii lei(în prețuri la data de 15.11.2024/1 euro = 4,9765 lei)din care C + M, inclusiv TVA:435.020mii lei- Eșalonarea investiției:- Anul I INV515.875mii leiC +M265.735mii lei- Anul II INV194.363mii leiC + M169.285mii leiCapacități:- lucrări de dragare capitală: lungimea totală a căii navigabile dragate adecvate pentru navigațieL_șenal = 110 km- nr. total epiuriNr. _epiuri = 9 buc.- nr. total chevroaneNr. _chevroane = 4 buc.- lungimea stabilizărilor de malL_stabilizări mal = 5.450 mDurata de execuție a investiției:24 de luni

Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului „Cod de proiectare seismică“ P 100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).