ORDIN nr. 2.273 din 23 decembrie 2025

ORDIN Ministerul Transporturilor ?i Infrastructurii
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 1202 din 24 decembrie 2025
Entered into force
24.12.2025
Consolidated form as of
24.12.2025

Având în vedere Sentința civilă nr. 136/2025 a Curții de Apel Iași, precum și Decizia definitivă nr. 5.988/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care instanțele de judecată au pronunțat soluții de admitere a cererii de suspendare a prevederilor art. 55^1 alin. (3) din Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011, cu modificările și completările ulterioare,

luând în considerare faptul că pentru reglementarea acestei situații, din cauza circumstanțelor sale excepționale, se impune adoptarea unei soluții imediate, cu caracter temporar, pentru evitarea unei grave atingeri aduse interesului public,

ținând cont de prevederile art. 6 alin. (2) lit. e) și alin. (3) lit. f) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 14 alin. (4) și (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) lit. h) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor și infrastructurii emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Până la rămânerea definitivă a hotărârilor privind cererile de chemare în judecată pentru anularea prevederilor suspendate din Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 132/2025 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 980/2011, cursele interjudețene aferente aceluiași traseu pot fi solicitate de operatorii de transport, indiferent de ora propusă, prin intermediul platformei informatice care gestionează rețeaua de mobilitate rutieră națională.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), licențele de traseu se eliberează pentru o perioadă de maximum 3 ani.

Articolul 2

În cazul respingerii, prin hotărâri definitive, a cererilor de chemare în judecată având ca obiect anularea prevederilor suspendate din Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 132/2025, licențele de traseu eliberate în conformitate cu prevederile art. 1 își încetează valabilitatea în termen de 30 de zile de la data pronunțării ultimei hotărâri judecătorești, fără a depăși termenul prevăzut la art. 1.

Articolul 3

Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul transporturilor și infrastructurii, Ciprian-Constantin Șerban

București, 23 decembrie 2025.

Nr. 2.273.

----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).