Având în vedere dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 574/2025 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Extinderea rețelei de metrou Magistrala 4 de metrou, Secțiunea Gara de Nord-Gara Progresul“,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,
Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național „Extinderea rețelei de metrou Magistrala 4 de metrou, Secțiunea Gara de Nord-Gara Progresul“, situate pe raza municipiului București, sectoarele 1, 4 și 5, și a comunei Jilava, județul Ilfov, prevăzut în anexa nr. 1*), conform variantei finale a studiului de fezabilitate.
*) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice și juridice interesate, la solicitarea acestora, de către METROREX - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărții topografice/planului de amplasament fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacțională.
(1) Se aprobă declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Extinderea rețelei de metrou Magistrala 4 de metrou, Secțiunea Gara de Nord-Gara Progresul“, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin METROREX - S.A.
(2) Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza municipiului București, sectoarele 1, 4 și 5, și a comunei Jilava, județul Ilfov, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 2.
(3) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a statului care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul menționat la art. 1, prevăzută în anexa nr. 3.
(4) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul menționat la art. 1, prevăzută în anexa nr. 4.
(1) Sumele individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Extinderea rețelei de metrou Magistrala 4 de metrou, Secțiunea Gara de Nord-Gara Progresul“, aflate pe raza municipiului București, sectoarele 1, 4 și 5, și a comunei Jilava, județul Ilfov, sunt în cuantum total de 141.286.227,96 lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025, cu modificările ulterioare, la capitolul 84.01 „Transporturi“, titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, articolul 56.50 „Programe finanțate din Fondul de coeziune (FC) aferente cadrului financiar 2021-2027“.
(2) Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii într-un cont bancar deschis pe numele METROREX - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, la dispoziția proprietarilor/deținătorilor de imobile proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin METROREX - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată, în lista cuprinzând imobilele proprietate publică a statului, precum și în lista cuprinzând imobilele proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Anexele nr. 1-4**) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
**) Anexele nr. 2-4 sunt reproduse în facsimil.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu p. Ministrul transporturilor și infrastructurii, Ionuț-Cristian Săvoiu, secretar de stat Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare
București, 23 decembrie 2025.
Nr. 1.154.
-----
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
Cookies
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.