În temeiul prevederilorart. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2), precum și ale art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
în baza prevederilor art. 18 alin. (8) și art. 22 alin. (6) din Regulamentul (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2.365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1.132, denumit în continuare Regulamentul privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale sau CCPRRR, și a prevederilor art. 45a alin. (3) din Regulamentul (UE) 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, denumit în continuare EMIR,
având în vedere prevederile art. 1 și art. 234 lit. a) din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 2 și 5 din Legea nr. 181/2023 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2.365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1.132, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative,
potrivit deliberărilor din ședința Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din data de 3 decembrie 2025,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.
Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., aplică Ghidul ESMA privind precizarea circumstanțelor pentru aplicarea restricțiilor temporare în cazul unei situații semnificative care nu presupune neîndeplinirea obligațiilor de plată, în conformitate cu art. 45a din Regulamentul (UE) 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (EMIR), prevăzut în anexa nr. 1, Ghidul ESMA privind aplicarea consecventă a factorilor declanșatori ai utilizării măsurilor de intervenție timpurie [art. 18 alin. (8) din Regulamentul privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale], prevăzut în anexa nr. 2, și Ghidul ESMA privind aplicarea circumstanțelor în care se consideră că o contraparte centrală este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate [art. 22 alin. (6) din Regulamentul privind redresarea și rezoluția contrapărților centrale], prevăzut în anexa nr. 3.
Contrapărțile centrale, denumite în continuare CCP, au obligația de a transmite A.S.F. orice informații necesare și/sau orice documente solicitate pentru exercitarea competențelor de supraveghere și evaluare stabilite prin ghidurile ESMA prevăzute la art. 1.
Nerespectarea de către contrapărțile centrale a prevederilor prezentei norme se sancționează de către A.S.F. în conformitate cu prevederile cap. IV din Legea nr. 181/2023 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2021/23 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2020 privind un cadru pentru redresarea și rezoluția contrapărților centrale și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.095/2010, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 806/2014 și (UE) 2015/2.365 și a Directivelor 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2007/36/CE, 2014/59/UE și (UE) 2017/1.132, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Anexele nr. 1, 2 și 3 fac parte integrantă din prezenta normă.
Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data publicării.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu
București, 18 decembrie 2025.
Anexa nr. 1
GHID
privind precizarea circumstanțelor pentru
aplicarea restricțiilor temporare în cazul unei
situații semnificative care nu presupune
neîndeplinirea obligațiilor de plată,
în conformitate cu art. 45a din EMIR
Anexa nr. 2
GHID
privind aplicarea consecventă a factorilor declanșatori
ai utilizării măsurilor de intervenție timpurie
[art. 18 alin. (8) din Regulamentul privind
redresarea și rezoluția contrapărților centrale]
Anexa nr. 3
GHID
privind aplicarea circumstanțelor în care se consideră
că o contraparte centrală este în curs de a intra în dificultate
sau este susceptibilă de a intra în dificultate [art. 22 alin. (6)
din Regulamentul privind redresarea
și rezoluția contrapărților centrale]