În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 288 alin. (1) și art. 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și în conformitate cu prevederile art. 867 alin. (1), art. 868 și 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă trecerea unui bun imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în administrarea Ministerului Finanțelor, înregistrat cu nr. MF 165434 și având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Predarea-preluarea bunului imobil transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor își vor actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și își vor opera modificările în anexa nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare
București, 5 februarie 2026.
ANEXĂ
DATELE DE IDENTIFICARE ale unui bun imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care se transmite în administrarea Ministerului Finanțelor
Ordonator principal de credite: Ministerul Finanțelor
Ordonator secundar de credite: Agenția Națională de Administrare Fiscală
Nr. crt.Nr. M.F.Codul de clasificație Tipul bunului (mobil/ imobil)Denumirea imobiluluiElementele-cadru de descriere tehnică AdresaVecinătățiAnul dobândirii/ dării în folosințăValoarea de inventar actualizată - lei -Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din coloana 9 în evidența financiar-contabilăTitularul dreptului de administrare, ordonatorul principal de credite și codul fiscalSituația juridicăPersoana juridică din al cărei domeniu public trecePersoana juridică în al cărei domeniu public treceBaza legalăAdministrare/ Concesiune/ Folosință gratuită/ Închiriere012345678910111213141511654348.29.08ImobilC1 - unitate de imprimare rapidă C2 - punct control poartăȚara România, județul Vâlcea, municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Stolniceni nr. 49DN 64 Drăgășani - Râmnicu Vâlcea, zona industrială Râureni20083.687.00023.10.2024Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013, Protocolul de predare-preluare nr. VL 21.539/13.09.2013/ 810.940/13.09.2013; Hotărârea Guvernului nr. 38/2021, Hotărârea Guvernului nr. 797/2023, Hotărârea Guvernului nr. 392/2025Administrare
C1 - suprafață construită 1.399 mp, suprafață desfășurată 1.532 mp, regim de înălțime P + 1E
C2 - suprafață construită 15 mp, suprafață desfășurată 15 mp, regim de înălțime P
CF 35216, CF 35242, CF 41186
Ministerul Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală
Agenția Națională de Administrare Fiscală