Articolul 1
Senatul României:
1. consideră că:
a) este necesară creșterea nivelului de investiții pentru dezvoltarea producției de combustibili alternativi pentru aviație (SAF - Electronic Sustainable Aviation Fuel) și transportul naval (SMF - Sustainable Maritime Fuel);
b) sunt esențiale dezvoltarea capacităților de producție în Uniunea Europeană și consolidarea dimensiunii de securitate energetică, inclusiv prin prioritizarea proiectelor de producție internă de RFNBO (Renewable Fuels of Non-Biological Origin) și corelarea cu strategiile naționale de hidrogen și cu PNIESC (Planul național integrat în domeniul energiei și schimbărilor climatice) actualizate;
c) riscul de fragmentare între diferite instrumente rămâne ridicat, fiind necesară o aliniere între obiectivele de utilizare a RFNBO (Renewable Fuels of Non-Biological Origin) în transporturi, disponibilitatea hidrogenului din surse regenerabile de energie și capacitatea sistemelor energetice de a furniza electricitate curată la costuri competitive;
2. susține, în acord cu observațiile Ministerului Finanțelor și ale Ministerului Energiei, obiectivele ambițioase de decarbonizare și dezvoltare a pieței de combustibili sustenabili promovate de Planul de investiții pentru transporturi durabile (STIP), dar în același timp solicită:
a) mecanisme concrete care să garanteze acces echitabil la finanțare pentru statele membre din Europa Centrală și de Est;
b) sprijinirea portului Constanța și a flotei maritime și aviatice regionale, precum și asigurarea flexibilității în implementarea proiectelor naționale majore;
c) participarea României la alianța eSAF Early Movers în calitate de observator, poziționare care îi va conferi României flexibilitate strategică și va contribui pe termen mediu și lung la consolidarea unei politici mai coerente și mai bine fundamentate în domeniul eSAF (Electronic Sustainable Aviation Fuel).