Articolul I
Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 22/2016 privind autorizarea de constituire a societății de pensii și autorizarea de administrare a fondurilor de pensii administrate privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 27 aprilie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 6 alineatul (2), literele e) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:
e) să nu fie acționar direct și acționar indirect semnificativ în cadrul mai multor administratori, cu excepția situației în care administratorii fac parte din același grup;
f) să nu fie acționari indirecți semnificativi în cadrul mai multor administratori, cu excepția situației în care administratorii fac parte din același grup;
2. La articolul 7 alineatul (1), literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
b) să nu fie acționar direct și acționar indirect semnificativ în cadrul mai multor administratori, cu excepția situației în care administratorii fac parte din același grup;
c) să nu fie acționari indirecți semnificativi în cadrul mai multor administratori, cu excepția situației în care administratorii fac parte din același grup;
3. La articolul 44, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
(4) Administratorul are obligația să mențină condițiile avute în vedere pentru obținerea autorizării de constituire și de administrare, prevăzute de Lege și de prezenta normă, pe întreaga durată de funcționare.