Articolul I
Regulamentul-cadru privind studiile universitare de doctorat, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 3.020/2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 22 ianuarie 2024, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 12, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) În cadrul IOSUD pot funcționa una sau mai multe școli doctorale. Înființarea, reorganizarea și desființarea școlilor doctorale sunt propuse de CSUD, avizate de senatul universitar/Prezidiul Academiei Române și aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării.
2. La articolul 18, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alin. (5^1) și (5^2), cu următorul cuprins:
(5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (3), în cazul întreruperii programului de doctorat pentru concediu de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și pentru concediu de acomodare, la cererea studentului-doctorand, în conformitate cu prevederile legale, durata programului de studii universitare de doctorat se prelungește cu perioada concediului.
(5^2) Prevederile alin. (5^1) se aplică și în cazul concediilor succesive de creștere a copilului, respectiv de acomodare, fiecare perioadă de concediu determinând întreruperea corespunzătoare și prelungirea duratei studiilor universitare de doctorat.