LEGE nr. 32 din 11 martie 2026

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 189 din 11 martie 2026
Entered into force
14.03.2026
Consolidated form as of
14.03.2026

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

Se instituie anul 2026 ca „Anul episcop Márton Áron“, având drept scop evocarea vieții, personalității și activității episcopului Márton Áron, drept recunoaștere a rolului determinant pe care l-a avut în realizarea apropierii între oameni și comunități, în apărarea valorilor creștine și în eforturile depuse pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului.

Articolul 2

(1) Cu prilejul „Anului episcop Márton Áron“ se organizează manifestări culturale, educaționale și artistice în vederea realizării scopului prevăzut la art. 1.

(2) Autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea ori coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii pentru organizarea ori sprijinirea logistică și/sau financiară a manifestărilor prevăzute la alin. (1), în limita alocărilor bugetare aprobate.

(3) Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune pot realiza și difuza emisiuni și programe dedicate „Anului episcop Márton Áron“, cu respectarea autonomiei și independenței editoriale.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR SORIN-MIHAI GRINDEANU PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA ABRUDEAN

București, 11 martie 2026.

Nr. 32.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).