ORDIN nr. 167 din 4 martie 2026

ORDIN Ministerul Energiei
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 27 martie 2026
Entered into force
27.03.2026
Consolidated form as of
27.03.2026

Având în vedere:

prevederile art. 10d din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, privind înființarea Fondului pentru modernizare;

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre ale Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare;

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56/2025 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri bugetare;

Referatul Direcției generale investiții nr. 192.617 din 3.03.2026 privind necesitatea modificării Ghidului solicitantului aprobat prin Ordinul ministrului energiei nr. 1.431/2023 și a modelului de contract de finanțare, prevăzut în anexa nr. 5 la Ghidul solicitantului privind Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul energiei emite următorul ordin.

Articolul I

Ghidul solicitantului - Condiții specifice de accesare a finanțării din Fondul pentru modernizare - Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice, aprobat prin Ordinul ministrului energiei nr. 1.431/2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1022 și 1022 bis din 9 noiembrie 2023, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La capitolul 2 secțiunea 2.3, subsecțiunea „Implementarea financiară a proiectului“ se modifică și va avea următorul cuprins:

Implementarea financiară a proiectuluiMecanismul prefinanțării, plății și al rambursării cheltuielilor efectuate

Baza legală:

Implementarea financiară se efectuează prin mecanismul de prefinanțare, plată și cererea de rambursare, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare OUG nr. 60/2022).

Beneficiarul poate accesa mecanismul de prefinanțare, de plată și de cerere de rambursare în conformitate cu prevederile OUG nr. 60/2022.

Pentru granturile acordate, Ministerul Energiei poate asigura o prefinanțare aferentă investiției, reprezentând 50% din valoarea totală a grantului.

Beneficiarul depune o cerere de prefinanțare conform modelului inclus în documentația procedurilor de selecție a propunerilor de investiții. Ministerul Energiei transferă suma către beneficiar în termenele prevăzute în contractul de finanțare.

Beneficiarii au obligația de a depune la Ministerul Energiei prima cerere de rambursare pentru cheltuielile efectuate, punând la dispoziție documentele justificative, pentru până la 40% din valoarea totală a grantului.

Documentele justificative aferente prefinanțării vor fi depuse împreună cu prima cerere de rambursare.

Plățile către beneficiari sunt efectuate în baza unui mecanism în etape. Etapele au în vedere stadiile tehnice ale investițiilor sau etapele de execuție ale acestora și sunt definite în documentația procedurilor de selecție a propunerilor de investiții elaborată de Ministerul Energiei.

Cererea de plată trebuie să fie însoțită de copii ale facturilor, facturilor de avans, statelor privind plata salariilor, precum și ale altor documente justificative care atestă achiziția și recepția bunurilor/serviciilor/lucrărilor necesare implementării investiției, dacă acestea nu au fost transmise în prealabil.

În termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data depunerii de către beneficiar a cererii de plată, Ministerul Energiei efectuează verificarea corespunzătoare aprobării documentației în vederea plății.

După efectuarea verificărilor, în cazul în care nu sunt necesare clarificări din partea beneficiarului, Ministerul Energiei emite beneficiarului o notificare cuprinzând rezultatele verificărilor efectuate și aprobarea cererii de plată. Plata aferentă cererii de plată se efectuează în termen de 20 de zile lucrătoare de la aprobarea cererii de plată de către Ministerul Energiei. În situația unei indisponibilități temporare de fonduri, Ministerul Energiei notifică beneficiarul și efectuează plata în termen de 20 de zile lucrătoare de la data asigurării disponibilului.

În termen de maximum 2 zile lucrătoare de la transferul sumelor aferente cererii de plată, Ministerul Energiei transmite beneficiarului o notificare privind efectuarea plății.

În cazul utilizării mecanismului cererilor de plată, beneficiarul trebuie să facă dovada achitării furnizorilor/prestatorilor/ executanților în termen de 10 zile lucrătoare de la data încasării sumelor virate de către Ministerul Energiei, care se va face prin depunerea cererilor de rambursare aferente cererilor de plată, împreună cu documentele justificative (ordine de plată, extrase de cont, procese-verbale, certificatele de garanție etc.).

În termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data depunerii de către beneficiar la Ministerul Energiei a cererii de rambursare întocmite conform contractului de finanțare, Ministerul Energiei autorizează cheltuielile eligibile cuprinse în cererea de rambursare și efectuează plata sumelor autorizate, în termen de 20 zile lucrătoare de la data la care Ministerul Energiei dispune de resurse în conturile sale. După efectuarea plății, Ministerul Energiei notifică beneficiarilor plata aferentă cheltuielilor autorizate din cererea de rambursare.

Pentru depunerea de către beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de Ministerul Energiei, termenul de 30 de zile lucrătoare poate fi întrerupt fără ca perioadele de întrerupere cumulate să depășească 10 zile lucrătoare.

În cazul nerespectării contractului de finanțare, Ministerul Energiei poate aplica reduceri procentuale și recuperarea sumelor plătite necuvenit, în conformitate cu legislația în vigoare.

În cazul ultimei cereri de rambursare depuse de către beneficiar în cadrul proiectului, ce se poate depune ulterior punerii în funcțiune a proiectului, reprezentând ultima tranșă din valoarea totală a grantului, termenul de 30 de zile lucrătoare poate fi prelungit cu durata necesară efectuării tuturor verificărilor procedurale specifice autorizării plății finale, dar nu mai mult de 90 de zile lucrătoare.

Nedepunerea de către beneficiar a documentelor sau clarificărilor solicitate în termenul prevăzut în contractul de finanțare atrage respingerea, parțială sau totală, după caz, a cererii de rambursare.

După primirea facturilor pentru livrarea bunurilor/prestarea serviciilor/execuția lucrărilor, a altor documente justificative care atestă achiziția și recepția bunurilor/serviciilor necesare implementării proiectului și după achitarea costurilor respective, beneficiarul întocmește cererea de rambursare conform contractului de finanțare și anexelor, împreună cu copii de pe documentele justificative aferente. Cererile de rambursare se depun în conformitate cu etapele din programul de rambursare. Modelele de cereri de rambursare sunt incluse în documentația procedurilor de selecție a propunerilor de investiții.

Beneficiarul va depune prima cerere de rambursare în conformitate cu termenele stabilite în calendarul de implementare, prevăzut în contractul de finanțare. Cererile de rambursare depuse în primul an trebuie să acopere integral prefinanțarea primită. În cazul în care beneficiarul nu justifică prefinanțarea în primul an, Ministerul Energiei solicită beneficiarului să explice motivul pentru care nu a atins prima etapă în primul an și impune termene stricte pentru justificarea prefinanțării cu costurile reale susținute prin documente. În cazul în care beneficiarul nu respectă noul termen-limită, Ministerul Energiei va demara procedura de recuperare a prefinanțării în conformitate cu mecanismul pentru investițiile suspendate.

După semnarea contractului de finanțare, beneficiarul va contracta un auditor financiar independent pentru verificarea costurilor solicitate la rambursare de la Ministerul Energiei, conform criteriilor de eligibilitate aplicabile investițiilor finanțate prin Fondul pentru modernizare. Auditorul va emite un raport separat pentru fiecare cerere de rambursare. Beneficiarul are obligația să anexeze la dosarul de rambursare raportul emis de auditor.

Ulterior depunerii cererii de rambursare de către beneficiar, Ministerul Energiei va verifica cererea de rambursare. După efectuarea verificărilor, în cazul în care nu sunt necesare clarificări din partea beneficiarului, Ministerul Energiei va emite beneficiarului o notificare cuprinzând rezultatele verificărilor efectuate și va vira beneficiarului suma costurilor rambursabile, în conformitate cu notificarea emisă, într-un cont distinct, deschis de către beneficiar în acest scop. Ministerul Energiei transmite beneficiarului o notificare de plată întocmită separat pentru fiecare cerere de rambursare, în termen de 48 de ore de la transferul sumelor.

2. La capitolul 5 secțiunea 5.1, paragraful al patrulea se modifică și va avea următorul cuprins:

După finalizarea procesului de analiză a documentației mai sus menționate, se întocmește lista de verificare a documentelor de precontractare și, în cazul în care documentația este completă și conformă, se transmit solicitantului draftul contractului de finanțare și solicitarea transmiterii graficului de depunere a cererilor de prefinanțare/plată/rambursare.

3. La capitolul 5 secțiunea 5.2, după ultimul paragraf se introduc trei noi paragrafe, cu următorul cuprins:

La contractul de finanțare se anexează Declarația privind realitatea și corectitudinea informațiilor/dovezilor furnizate, prevăzută în anexa nr. 11.

La solicitarea beneficiarilor finanțării, se pot încheia acte adiționale la contractele de finanțare ce au ca obiect una sau mai multe dintre prevederile modelului de act adițional prevăzut în anexa nr. 12.

Anexa nr. 3 la contractul de finanțare se completează cu modelul cererii de plată prevăzut în anexa nr. 13.

4. La secțiunea „Anexe“, după „Anexa 10. Declarație privind desfășurarea de activități economice“ se introduc trei noi paragrafe, cu următorul cuprins:

Anexa nr. 11. Declarație privind realitatea și corectitudinea informațiilor/dovezilor furnizate

Anexa nr. 12. Act adițional nr. ... la Contractul de finanțare nr. .... pentru proiectul ......

Anexa nr. 13. Cerere de plată

5. După anexa nr. 10 se introduc trei noi anexe, anexele nr. 11-13, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Contractele de finanțare încheiate după data intrării în vigoare a prezentului ordin se adaptează în mod corespunzător prevederilor modelului de act adițional din anexa nr. 12 la ghidul solicitantului aprobat prin Ordinul ministrului energiei nr. 1.431/2023, cu modificările și completările ulterioare, după caz.

Articolul III

Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul IV

Direcția generală investiții din cadrul Ministerului Energiei va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Ministrul energiei, Bogdan-Gruia Ivan

București, 4 martie 2026.

Nr. 167.

Anexa nr. 1

DECLARAȚIE privind realitatea și corectitudinea informațiilor/dovezilor furnizate

(Anexa nr. 11 la Ghidul solicitantului)

Subsemnatul, ....(numele, prenumele)...., posesor al CI/BI seria .... nr. ........, eliberat(ă) de ............, CNP ................., având funcția de ..........., în calitate de reprezentant legal al .......(denumirea solicitantului)......, cu sediul social în ..................., cod de înregistrare fiscală .............., cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal și prevederile art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 privind falsul în declarații, cu prilejul transmiterii informațiilor/documentelor prevăzute la art. 12 alin. (12) din Contractul de finanțare nr. ......, încheiat cu Ministerul Energiei pentru proiectul ......(denumirea proiectului)..........., declar pe propria răspundere că acestea corespund realității din teren și sunt conforme cu prevederile contractului de finanțare.

Reprezentant legal,

...............................

(numele și prenumele)

Data ...................................

Semnătura ...........................

NOTĂ:

În cazul parteneriatelor, declarația se va completa de liderul de parteneriat și de fiecare membru al parteneriatului.

Anexa nr. 2

ACT ADIȚIONAL Nr. ... la Contractul de finanțare nr. ............ pentru proiectul "..................................."

(Anexa nr. 12 la Ghidul solicitantului)

Părțile semnatare:

Ministerul Energiei, în calitate de autoritate națională de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022), având ca sediu principal imobilul din municipiul București, strada ............, sectorul ...., România, telefon ............, poștă electronică: [email protected], cod de înregistrare fiscală 43507695, reprezentat legal de domnul ............................., ministru, pe de o parte,

și

......................., denumită în continuare Beneficiar, cod de identificare fiscală ........, cu sediul în .................., strada ........... nr. ......, județul ............................., România, cod poștal ........., telefon ........., poștă electronică ...................., cont bancar deschis la Compartimentul Trezorerie, cod IBAN: ..............., reprezentată legal prin domnul ..................., având funcția de ......................, pe de altă parte,

având în vedere:

corespondența din partea Beneficiarului finanțării (adresă, memoriu ș.a.) - ............. nr. ................, înregistrată la Ministerul Energiei cu nr. ..............., prin care solicită ...................; și

nota justificativă privind necesitatea încheierii Actului adițional nr. .......... la Contractul de finanțare nr. ......... pentru proiectul „................................“, elaborată de Direcția generală investiții și aprobată de conducerea Ministerului Energiei,

în temeiul prevederilor art. II din Ordinul ministrului energiei nr. 167/2026 pentru modificarea și completarea Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a finanțării din Fondul pentru modernizare - Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice, aprobat prin Ordinul ministrului energiei nr. 1.431/2023, coroborat cu prevederile alin. (1) al art. 13 - Modificarea contractului din capitolul VI - Modificarea, suspendarea, încetarea și rezilierea contractului din Contractul de finanțare nr. ...................,

au convenit încheierea prezentului act adițional, stabilind de comun acord următoarele:

Articolul 1

La articolul 3, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Finanțarea va fi acordată, în baza cererilor de prefinanțare, cererilor de plată și cererilor de rambursare elaborate în conformitate cu anexa nr. 3.

Articolul 2

La articolul 5, alineatele (8) și (9) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(8) Ministerul Energiei are dreptul de a efectua verificarea la fața locului a activităților aferente implementării Proiectului, în conformitate cu prevederile Contractului, pe durata de implementare a Proiectului.

(9) Ministerul Energiei are obligația de a procesa cererile de prefinanțare, plată și rambursare în conformitate cu prevederile incidente ale art. 8 și 9 din prezentul contract.

Articolul 3

La articolul 6, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins:

(10) Beneficiarul are obligația de a întocmi cereri de prefinanțare/plată/rambursare, însoțite de documente justificative.

Articolul 4

Titlul capitolului IV se modifică și va avea următorul cuprins: „CAPITOLUL IV - PREFINANȚAREA, PLATA ȘI RAMBURSAREA CHELTUIELILOR“.

Articolul 6

La articolul 7, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(1) Implementarea financiară se efectuează prin mecanismul cererilor de prefinanțare, cererilor de plată și al cererilor de rambursare, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022.

(2) Cererile de prefinanțare, cererile de plată și cele de rambursare se realizează în conformitate cu bugetul Proiectului, prevăzut în anexa nr. 1 - Cererea de finanțare.

Articolul 7

La articolul 7, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:

(7) Cheltuielile incluse în cererile de prefinanțare/plată/ rambursare aprobate ca fiind eligibile se vor rambursa cu prioritate în procent de până la 100% din bugetul asigurat prin Fondul pentru modernizare, până la atingerea maximului valorii rambursabile a Proiectului, prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. a).

Articolul 8

La articolul 7, după alineatul (13) se introduc 25 de noi alineate, alin. (14)-(38), cu următorul cuprins:

(14) Cererile de plată se realizează în cadrul mecanismului prevăzut de art. 21 alin. (1), (3^1), (4^1), (9) și (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022 și au ca justificare existența unor facturi, facturi de avans, state privind plata salariilor, precum și a altor documente justificative care atestă achiziția și recepția bunurilor/serviciilor/lucrărilor necesare implementării investiției.

(15) Cererea de plată trebuie să fie însoțită de copii ale facturilor, facturilor de avans, statelor privind plata salariilor, precum și ale altor documente justificative care atestă achiziția și recepția bunurilor/serviciilor/lucrărilor necesare implementării investiției, dacă acestea nu au fost transmise în prealabil.

(16) În termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data depunerii de către Beneficiar a cererii de plată, Ministerul Energiei efectuează verificarea corespunzătoare aprobării documentației în vederea plății.

(17) După efectuarea verificărilor, în cazul în care nu sunt necesare clarificări din partea Beneficiarului, Ministerul Energiei emite Beneficiarului o notificare cuprinzând rezultatele verificărilor efectuate și aprobarea cererii de plată. Plata aferentă cererii de plată se efectuează în termen de 20 de zile lucrătoare de la aprobarea cererii de plată de către Ministerul Energiei. În situația unei indisponibilități temporare de fonduri, Ministerul Energiei notifică Beneficiarul și efectuează plata în termen de 20 de zile lucrătoare de la data asigurării disponibilului.

(18) În termen de maximum 48 de ore de la transferul sumelor aferente cererii de plată, Ministerul Energiei transmite Beneficiarului o notificare privind efectuarea plății.

(19) Pentru depunerea de către Beneficiar a unor documente adiționale sau clarificări solicitate de Ministerul Energiei, termenul de 30 de zile lucrătoare prevăzut la alin. (16) poate fi întrerupt, fără ca perioadele de întrerupere să depășească, cumulat, 10 zile lucrătoare.

(20) Beneficiarul care a primit sumele aferente cererii de plată are obligația de a justifica utilizarea acestora prin cheltuieli eligibile cuprinse într-o cerere de rambursare aferente cererii de plată, depusă conform termenelor prevăzute în prezentul contract.

(21) Beneficiarul are obligația depunerii unei cereri de rambursare aferente cererii de plată, care să cuprindă cheltuielile efectuate din tranșa de plată acordată, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data la care Ministerul Energiei a virat tranșa de plată. În cazuri justificate de indisponibilitate tehnică dovedită a platformei ori erori tehnice, termenul se consideră respectat dacă Beneficiarul transmite notificarea motivată înainte de expirarea termenului și depune documentele imediat după remedierea cauzei.

(22) Cererea de rambursare aferentă cererii de plată va fi însoțită de documente justificative, inclusiv ordine de plată, extrase de cont, procese-verbale de recepție/acceptare, certificate de garanție/certificări, precum și orice alte documente relevante care confirmă efectuarea și plata cheltuielilor. Dosarul cererii include documentele justificative prevăzute de cadrul aplicabil, inclusiv raportul auditorului, după caz, conform art. 21 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022.

(23) În procesul de verificare a cererii de rambursare aferente cererii de plată, Beneficiarul este obligat ca în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la notificare să răspundă oricărei clarificări solicitate de Ministerul Energiei. Până la primirea răspunsului din partea Beneficiarului termenul de verificare a cererii de rambursare aferente cererii de plată se suspendă. Nedepunerea de către Beneficiar a documentelor sau clarificărilor solicitate, în termenul prevăzut de acest alineat, atrage respingerea parțială sau totală, după caz, a cererii de rambursare aferente cererii de plată.

(24) În cazul în care Ministerul Energiei autorizează cheltuieli eligibile cuprinse în cererile de rambursare aferente unor cereri de plată, contravaloarea acestora se deduce, după caz, din valoarea prefinanțării, iar sumele respective nu se mai cuvin a fi rambursate Beneficiarului.

(25) Beneficiarul are obligația restituirii integrale a sumelor virate, în cazul în care proiectul pentru care acestea au fost acordate nu justifică utilizarea acestora prin cereri de rambursare aferente cererii de plată.

(26) Înainte de emiterea titlului de creanță, Ministerul Energiei notifică Beneficiarul cu privire la neconformitățile/ sumele nejustificate și acordă un termen de 5 zile lucrătoare pentru conformare, respectiv pentru transmiterea documentelor justificative și/sau remedierea neconformităților constatate. În cazul în care Beneficiarul nu restituie Ministerului Energiei sumele nejustificate acordate în aplicarea prevederilor art. 7 alin. (5) în termen de 15 zile de la data comunicării notificării finale, acesta emite decizie de recuperare a sumelor aferente cererii de plată, prin care se individualizează sumele de restituit exprimate în moneda națională. Decizia constituie titlu de creanță emis în condițiile legii și cuprinde elementele care se regăsesc la art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. În titlul de creanță se indică și contul în care Beneficiarul trebuie să efectueze plata.

(27) Titlul de creanță se transmite Beneficiarului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.

(28) Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării acestuia, care se depune la emitentul titlului de creanță contestat.

(29) Introducerea contestației nu suspendă executarea titlului de creanță.

(30) Beneficiarul are obligația efectuării plății sumelor stabilite prin titlul de creanță, în termen de 30 de zile de la data comunicării acestuia.

(31) Titlul de creanță constituie titlu executoriu la împlinirea termenului de 30 de zile.

(32) Beneficiarul datorează dobândă care se calculează pentru fiecare zi de întârziere la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, din prima zi de după expirarea termenului de 30 de zile până la data stingerii acesteia.

(33) În cazul nerecuperării sumelor care fac obiectul obligației de restituire, la expirarea termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei de recuperare, Ministerul Energiei comunică titlurile executorii împreună cu dovada comunicării acestora organelor fiscale competente.

(34) Recuperarea prin executare silită, în temeiul titlurilor executorii, se efectuează de către organele fiscale competente. Sumele recuperate se virează în conturile indicate de organele fiscale competente în titlul de creanță.

(35) În vederea încasării de la debitor a dobânzii prevăzute la alin. (32), Ministerul Energiei, ulterior emiterii deciziei de recuperare a prefinanțării, are obligația de a calcula cuantumul acesteia și de a emite decizia de stabilire a dobânzii, care constituie titlu de creanță și se comunică debitorului.

(36) Rata dobânzii prevăzute la alin. (32) se calculează la nivelul determinat pentru creanțele bugetare potrivit art. 174 din Codul de procedură fiscală, în vigoare la data întocmirii titlului de creanță, prevăzut la alin. (26).

(37) Sumele reprezentând dobânzile datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor prevăzute în titlul de creanță se virează conform prevederilor alin. (34). Dobânzile se utilizează pentru continuarea finanțării programului.

(38) Sumele recuperate din cererile de plată acordate în cadrul Fondului pentru modernizare se utilizează pentru continuarea finanțării aferente Fondului pentru modernizare.

Articolul 9

La articolul 12, alineatul (12) se modifică și va avea următorul cuprins:

(12) Ministerul Energiei are obligația de a solicita înregistrări video și fotografii privind implementarea investiției, pe parcursul implementării proiectului și pe parcursul perioadei de durabilitate a proiectului, în care să fie evidențiate data și coordonatele spațiale de la momentul realizării acestora. Înregistrările video și fotografiile se realizează utilizând aplicații care imprimă automat locația și ora exactă pe fișier și vor fi însoțite de o declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal cu privire la realitatea și corectitudinea informațiilor/datelor furnizate (poze, filmări, alte tipuri de dovezi).

Articolul 10

La articolul 12, alineatul (15) se modifică și va avea următorul cuprins:

(15) Beneficiarul are obligația de a furniza echipei de monitorizare a Ministerului Energiei toate informațiile solicitate/înregistrările video și fotografiile privind implementarea investiției și de a permite accesul neîngrădit al acesteia la documentele aferente Proiectului și rezultatele declarate ca obținute pe parcursul implementării. Beneficiarul poate solicita, dacă este cazul, clarificări suplimentare.

Articolul 11

La articolul 12, alineatul (16) se modifică și va avea următorul cuprins:

(16) Beneficiarul are obligația de a întreprinde toate acțiunile pentru a asigura durabilitatea Proiectului și de a dispune toate măsurile solicitate de Ministerul Energiei.

Articolul 12

La articolul 13, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (1), nu este necesară încheierea unui act adițional, Beneficiarul fiind obligat doar să notifice în scris Ministerul Energiei până la data punerii în funcțiune a investiției, sub rezerva netransmiterii de observații de către acesta în termen de maximum 10 zile lucrătoare, în următoarele situații:

a) modificarea Graficului de depunere a cererilor de prefinanțare/plată/rambursare, prevăzut în anexa nr. 2;

b) modificarea Cererii de finanțare, prevăzută în anexa nr. 1, cu excepția secțiunii «Buget proiect», pentru situația prevăzută la art. 7 alin. (3);

c) schimbarea adresei sediului Beneficiarului sau schimbarea denumirii, când aceasta nu intervine ca urmare a fuziunii sau divizării sau reorganizării în condițiile legii;

d) schimbarea contului special deschis pentru Proiect;

e) înlocuirea reprezentantului legal.

Articolul 14

Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 25 Anexele Contractului

Următoarele documente sunt anexe la prezentul contract și constituie parte integrantă a prezentului contract, având aceeași forță juridică:

Anexa nr. 1 - Cererea de finanțare, din care fac parte cel puțin următoarele:

a) Bugetul Proiectului, cu evidențierea următoarelor valori:

valoarea totală a proiectului;

valoarea asigurată din Fondul pentru modernizare;

valoarea cofinanțării asigurată de către Beneficiar;

b) Calendarul estimativ al achizițiilor;

c) Indicatorii tehnici de performanță ai investiției;

d) Graficul de activități.

Anexa nr. 2, din care face parte Graficul de depunere a cererilor de prefinanțare/plată/rambursare.

Anexa nr. 3, din care fac parte:

a) Cererea de prefinanțare;

b) Cererea de plată;

c) Cererea de rambursare;

d) Raportul semestrial de progres;

e) Raportul anual de implementare;

f) Raportul final.

Articolul 15

Celelalte prevederi ale Contractului de finanțare nr. ............... rămân valabile și neschimbate, în înțelesul lor stabilit de părți.

Articolul 16

Prezentul act adițional a fost încheiat într-un singur exemplar original și intră în vigoare la data semnării lui de către ultima parte semnatară.

Pentru Ministerul Energiei

Nume: .................................

Funcție: ministru

Semnătura: ........................

Data: ..................................

Pentru Beneficiar

Nume: ...............................

Funcție: .............................

Semnătura: .......................

Data: .................................

Anexa nr. 3

CERERE DE PLATĂ CERERE DE RAMBURSARE

(Anexa nr. 13 la Ghidul solicitantului)

Nr. înreg./Data (Beneficiar)

............/..............

Nr. înreg./Data (DGI-ME)

............/..............

1. Cererea de plată nr. ................. din data de ................

2. Perioada în care au fost constituite cheltuielile solicitate la plată ..............

3. Date despre beneficiar/lider/parteneri:

Numele:

Adresa:

Codul fiscal:

Numele băncii:

Codul IBAN:

4. Detalii despre proiect:

Fondul pentru modernizare

Program-cheie:

Apel de proiecte:

Data de început a proiectului:

Titlul proiectului:

Numărul și data contractului de finanțare:

5. Cheltuieli eligibile solicitate la plată

Cheltuieli eligibile solicitate în perioada de referință, pentru care se solicită plata în această cerere, cu documentele-suport aferente:

Categorii de cheltuieli eligibile

Descriere activități/ achiziții

Factura/Alte documente justificative

(acolo unde este cazul)

Contract

Furnizor

Valoarea asistenței financiare nerambursabile solicitate de beneficiar din prezenta factură/ alt document justificativ*1)

Nr.

Data emiterii

Valoarea eligibilă din factură/ alt document justificativ*2)

Fără TVA

TVA*3)

(Se completează cu TVA eligibil.)

Total

Fără TVA

TVA

1

2

3

4

5a

5b

6

7

8

9

10

Beneficiar/Lider/Partener

Categoria de cheltuieli eligibile

Total cheltuieli solicitate - lider

Total cheltuieli solicitate din alte surse - lider

Total lider

(după caz)

Total cheltuieli solicitate - partener

Total cheltuieli solicitate din alte surse - partener

Total partener

(după caz)

TOTAL

I. Total costuri eligibile

II. Venituri nete din proiect

III. Valoarea eligibilă a cererii de plată

*1) Se calculează aplicând procentul aferent fondurilor publice (respectiv ratele de cofinanțare) la valoarea din factura fără TVA din col. 5a, aferente categoriilor de cheltuieli prevăzute în col. 1, de la 1–n.

*2) Se va introduce valoarea eligibilă din factură referitoare la categoriile de cheltuieli eligibile enumerate la col. 1, respectiv fără TVA și TVA aferent.

*3) La col. 9 se completează valoarea aferentă TVA, doar dacă TVA-ul este eligibil prin proiect. În caz contrar se va completa cu 0.

6. Prin prezenta cerere de plată solicit suma de ........(Se va trece suma din col. 2 din tabelul de mai jos.)...... lei.

Valoarea asistenței financiare nerambursabile a cererii de plată

(Se va trece suma din linia III col. 10 din tabelul 6A.)

Suma solicitată la plată

1

2

7. Declarație pe propria răspundere a Beneficiarului:

În calitate de Beneficiar, declar următoarele:

a) cererea de plată se bazează pe cheltuieli eligibile angajate conform contractelor și documentelor justificative;

b) cheltuielile solicitate sunt eligibile și au survenit în perioada de eligibilitate;

c) contribuția pentru cofinanțare este determinată în conformitate cu prevederile contractului de finanțare;

d) proiectul nu este finanțat prin alte instrumente ale CE și nici prin alte instrumente naționale de cofinanțare decât cele precizate în contractul de finanțare;

e) toate documentele justificative sunt înregistrate în sistemul contabil distinct, deci suma solicitată corespunde cu datele din documentele contabile;

f) cerințele în ceea ce privește publicitatea au fost îndeplinite în conformitate cu prevederile din contractul de finanțare;

g) regulile privind ajutorul de stat, achizițiile publice, protecția mediului și egalității de șanse au fost respectate;

h) suma solicitată este în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și ale contractelor de achiziție publică;

i) toate documentele-suport sunt înregistrate în conformitate cu prevederile legislației naționale;

j) declar că prezenta cerere de plată a fost completată cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declarații.

Declar că toate documentele originale, așa cum sunt definite în lista de anexe, sunt păstrate de instituție, ștampilate, semnate și sunt la dispoziția consultării în scopul auditului.

Sunt conștient de faptul că, în cazul nerespectării prevederilor contractuale sau în cazul fondurilor solicitate nejustificat din cadrul acestei cereri de plată, este posibil să nu se plătească, să fie corectate sau să se recupereze sumele plătite nejustificat.

Organizația Beneficiarului: ...............

Numele și prenumele: ....................

Funcția: reprezentant legal

Data: .................................

8. Listă anexe - se va completa de către beneficiar cu documentele justificative atașate cererii de plată în cauză. Aceste documente trebuie să figureze și în opis.

Nr.

crt.

Denumire anexă

1.

Raport de progres nr.

2.

Documente însoțitoare (conform contractului de finanțare):

Funcția: director proiect

Numele și prenumele: .................

Semnătura: ................

Data: ....................

Funcția: reprezentant legal

Numele și prenumele: .......................

Semnătura: .............

Data: ..................

Nr. înreg./Data (Beneficiar)

............/..............

Nr. înreg./Data (DGI-ME)

............/..............

1. Cererea de rambursare nr. .......... din data de ............. aferentă Cererii de plată nr. ............ din data de ............

2. Perioada în care au fost efectuate cheltuielile justificate ...............

3. Date despre beneficiar/lider/parteneri:

Numele:

Detalii despre proiect:

Fondul pentru modernizare

Program-cheie:

Apel de proiecte:

4. Detalii despre proiect:

Fondul pentru modernizare

Program-cheie:

Apel de proiecte:

Data de început a proiectului:

Titlul proiectului:

Numărul și data contractului de finanțare:

5. Cheltuieli eligibile justificate

A. Cheltuieli eligibile justificate, cu documentele-suport aferente:

Categorii de cheltuieli eligibile

Descriere activități/ achiziții

Factura/Alte documente justificative

(acolo unde este cazul)

Contract

Furnizor

OP

(nr./data)

Extras de cont/ Registru de casă

(nr./data)

Valoarea asistenței financiare nerambursabile solicitate de beneficiar din prezenta factură/ alt document justificativ*1)

Nr.

Data emiterii

Valoarea eligibilă din factură/ alt document justificativ*2)

Fără TVA

TVA*3)

(Se completează cu TVA eligibil.)

Total

Fără TVA

TVA

1

2

3

4

5a

5b

6

7

8

9

10

11

12

Beneficiar/Lider/Partener

Categoria de cheltuieli eligibile

Total cheltuieli justificate din cererea de plată - lider

Total cheltuieli justificate din alte surse - lider

Total lider

(după caz)

Total cheltuieli justificate din cererea de plată - partener

Total cheltuieli justificate din alte surse - partener

Total partener

(după caz)

TOTAL

I. Total costuri eligibile

II. Venituri nete din proiect

III. Valoarea eligibilă a cererii de rambursare

*1) Se calculează aplicând procentul aferent fondurilor publice (respectiv ratele de cofinanțare) la valoarea din factura fără TVA din col. 5a, aferente categoriilor de cheltuieli prevăzute în col. 1, de la 1–n.

*2) Se va introduce valoarea eligibilă din factură referitoare la categoriile de cheltuieli eligibile enumerate la col. 1, respectiv fără TVA și TVA aferent.

*3) La col. 11 se completează valoarea aferentă TVA, doar dacă TVA-ul este eligibil prin proiect. În caz contrar se va completa cu 0.

B. Situația plăților

Categorii de cheltuieli eligibile

Total cheltuieli eligibile aprobate prin contract

Pentru prefinanțare va fi completată valoarea prefinanțării acordate până la data depunerii cererii de plată curente.

Total cheltuieli eligibile acoperite din contribuție proprie

(buget local, surse private) până la prezenta cerere

(inclusiv prezenta cerere)

Total asistență financiară nerambursabilă până la prezenta cerere

(exclusiv prezenta cerere)

Total cheltuieli eligibile până la prezenta cerere

Total asistență financiară nerambursabilă din prezenta cerere

Sold eligibil conform contractului

0

1

2

3

4 = 2 + 3

5

6 = 1 – 4 – 5

Se vor menționa sumele aprobate de OI/AM prin cereri de rambursare/ cereri de rambursare aferente cererilor de plată.

I. Total costuri eligibile

II. Venituri nete din proiect

III. Total general (I-II)

V. Total cheltuieli eligibile (III-IV)*)

*) Aplicabil pentru col. 5.

6. Prin prezenta cerere de rambursare justific suma de ......(Se va trece suma din col. 2 din tabelul de mai jos.)...... lei.

Valoarea asistenței financiare nerambursabile a cererii de rambursare

(Se va trece suma din linia III col. 10 din tabelul 6A.)

Suma justificată la plată

1

2

7. Declarație pe propria răspundere a Beneficiarului:

În calitate de Beneficiar, declar următoarele:

a) cererea de rambursare se bazează pe cheltuieli eligibile angajate conform contractelor și documentelor justificative;

b) cheltuielile justificate sunt eligibile și au survenit în perioada de eligibilitate;

c) contribuția pentru cofinanțare este determinată în conformitate cu prevederile contractului de finanțare;

d) proiectul nu este finanțat prin alte instrumente ale CE și nici prin alte instrumente naționale de cofinanțare decât cele precizate în contractul de finanțare;

e) toate operațiunile sunt înregistrate în sistemul contabil distinct, deci suma cerută corespunde cu datele din documentele contabile;

f) cerințele în ceea ce privește publicitatea au fost îndeplinite în conformitate cu prevederile din contractul de finanțare;

g) regulile privind ajutorul de stat, achizițiile publice, protecția mediului și egalității de șanse au fost respectate;

h) suma justificată este în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și ale contractelor de achiziție publică;

i) toate documentele-suport sunt înregistrate în conformitate cu prevederile legislației naționale;

j) declar că prezenta cerere de rambursare a fost completată cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declarații.

Declar că toate documentele originale, așa cum sunt definite în lista de anexe, sunt păstrate de instituție, ștampilate, semnate și sunt la dispoziția consultării în scopul auditului.

Sunt conștient de faptul că, în cazul nerespectării prevederilor contractuale sau în cazul fondurilor solicitate nejustificat din cadrul acestei cereri de plată, este posibil să nu se plătească, să fie corectate sau să se recupereze sumele plătite nejustificat.

Organizația Beneficiarului: ...................

Numele și prenumele: ...........................

Funcția: reprezentant legal

Data: ....................

8. Listă anexe - se va completa de către beneficiar cu documentele justificative atașate cererii de rambursare în cauză. Aceste documente trebuie să figureze și în opis.

Nr.

crt.

Denumire anexă

1.

Raport de progres nr.

2.

Documente însoțitoare (conform contractului de finanțare):

Funcția: director proiect

Numele și prenumele: ......................

Semnătura: ..............

Data: ..................

Funcția: reprezentant legal

Numele și prenumele: ..............

Semnătura: ..............

Data: ..................

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).