HOTĂRÂRE nr. 178 din 26 martie 2026

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 1 aprilie 2026
Entered into force
01.04.2026
Consolidated form as of
01.04.2026
Table of contents

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 861 alin. (3) și art. 868 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă închirierea unor părți din imobilul 1091 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare, destinația și prețul minim al închirierii prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Închirierea părților de imobil prevăzute la alin. (1) se face prin licitație publică, în condițiile legii.

(3) Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, cu aceeași perioadă, prin act adițional, cu acordul părților, iar plata va fi efectuată în lei, la cursul de schimb valutar leu-euro stabilit de Banca Națională a României în ziua emiterii facturii.

Articolul 2

Se împuternicește Ministerul Apărării Naționale, în calitate de administrator al imobilului 1091, să deruleze procedura de licitație publică pentru închirierea părților de imobil prevăzute la art. 1 alin. (1).

Articolul 3

Sumele obținute din închirierea părților de imobil se varsă integral la bugetul de stat.

PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul apărării naționale, Radu-Dinel Miruță Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare

București, 26 martie 2026.

Nr. 178.

ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE ale unor părți din imobilul 1091 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care se închiriază

Nr. crt.Nr. M.F.Codul de clasificațieTipul bunului și denumireaElementele-cadru de descriere tehnică ale părții de imobil care se închiriază, valoarea de inventarAdresaPrețul minim al închirierii (euro/lună, fără TVA)Destinația pentru care se închiriază partea de imobil/spațiulTitularul dreptului de administrare, ordonatorul principal de credite și codul fiscal0123456781103584 - parțial8.19.01Imobil 1091 - parțialMunicipiul București, sectorul 5, șos. Panduri nr. 68-72140Amplasare 2 automate de cafea140Amplasare 2 automate de cafea88Amplasare 1 automat de cafea88Amplasare bancomat tip ATM140Amplasare 2 distribuitoare de băuturi răcoritoare, sendvișuri și snackuri

Pavilionul A - parțial, parter (latura stângă)

- suprafața construită = 2 mp

- valoare de inventar = 13.464,38 lei

Ministerul Apărării Naționale

11424532

Pavilionul B - parțial, parter (holul central)

- suprafața construită = 2 mp

- valoare de inventar = 22.412,58 lei

Pavilionul D - parțial, parter (latura dreaptă)

- suprafața construită = 1 mp

- valoare de inventar = 1.490,49 lei

Pavilionul D - parțial, parter (latura stângă)

- suprafața construită = 1 mp

- valoare de inventar = 1.490,49 lei

Pavilionul D - parțial, parter (holul central)

- suprafața construită = 2 mp

- valoare de inventar = 2.980,98 lei

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).