HOTĂRÂRE nr. 63 din 7 aprilie 2026

HOTĂRÂRE Senatul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 298 din 15 aprilie 2026
Entered into force
15.04.2026
Consolidated form as of
15.04.2026

În temeiul dispozițiilor art. 67 și ale art. 148 alin. (2) și (3) din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,

în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/151 din 31.03.2026,

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Senatul României constată că propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor 2001/18/CE și 2010/53/UE în ceea ce privește introducerea pe piață a microorganismelor modificate genetic și procesarea organelor - COM (2025) 1031 final respectă principiul subsidiarității și nu respectă principiul proporționalității.

Articolul 2

Senatul României:

1. consideră că:

a) modificările aduse Directivei 2001/18/CE urmăresc adaptarea legislației la noile tehnologii;

b) se simplifică procedurile de autorizare și se clarifică regulile de introducere pe piață; astfel regimul pentru microorganismele modificate genetic devine mai flexibil și mai adaptat riscului real;

c) propunerea sprijină obiectivele mai ample ale Regulamentului privind biotehnologiile, care face parte din eforturile strategice ale Uniunii de consolidare a competitivității, a capacității de inovare și a dezvoltării în condiții de siguranță a biotehnologiei în toate sectoarele;

d) modificările aduse Directivei 2001/18/CE sunt în concordanță cu politicile Uniunii de promovare a unei evaluări a riscurilor bazate pe date științifice și a unor cerințe de reglementare proporționale, inclusiv cu activitatea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) în domeniul organismelor modificate genetic;

e) modificările aduse Directivei 2010/53/UE sunt în concordanță cu politicile mai ample ale Uniunii privind sănătatea publică, calitatea și siguranța tratamentelor medicale, precum și funcționarea eficace a sistemelor de asistență medicală transfrontalieră;

f) prin clarificarea regimului de reglementare a tehnologiilor de procesare a organelor, propunerea sprijină punerea în aplicare coordonată în toate statele membre și completează acțiunile Uniunii în domenii adiacente, cum ar fi medicamentele, dispozitivele medicale și substanțele de origine umană;

g) ar trebui să se acorde o atenție deosebită clarificării regimului de reglementare a activităților de procesare a organelor și consolidării mecanismelor de supraveghere pentru a alinia directiva la practica clinică actuală, precum și pentru a veni în sprijinul implementării noilor prevederi;

2. susține obiectivele prezentei propuneri, cu preluarea observațiilor formulate de Guvern și de Comisia pentru agricultură, dezvoltare rurală și industrie alimentară a Senatului, respectiv:

a) că este necesară clarificarea cadrului legislativ privind utilizarea microorganismelor modificate genetic în sectorul alimentar, în măsura în care această inițiativă contribuie la stimularea inovării, la dezvoltarea biotehnologiilor și la creșterea competitivității sectorului agroalimentar european;

b) se impune acordarea unei atenții deosebite clarificării regimului de reglementare a activităților de procesare a organelor și consolidării mecanismelor de supraveghere pentru a alinia directiva la practica clinică actuală, precum și pentru a veni în sprijinul implementării noilor prevederi;

c) utilizarea acestor tehnologii poate sprijini dezvoltarea unor soluții mai eficiente pentru producția de ingrediente alimentare, aditivi pentru hrana animalelor și procese de fermentație industrială, contribuind totodată la eficientizarea utilizării resurselor și la reducerea impactului asupra mediului;

d) implementarea măsurilor trebuie realizată într-un mod echilibrat, cu evaluare periodică la 5 ani, care să mențină standarde ridicate de siguranță pentru sănătatea umană, animală și pentru mediu, asigurând astfel transparența și trasabilitatea procedurilor de autorizare și accesul echitabil al fermierilor și operatorilor din sectorul agroalimentar la noile tehnologii.

Articolul 3

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar opinia cuprinsă în prezenta hotărâre se transmite instituțiilor europene.

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 7 aprilie 2026, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE SENATULUI MIRCEA ABRUDEAN

București, 7 aprilie 2026.

Nr. 63.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).