Având în vedere Referatul Direcției patrimoniu cultural nr. 6.992 din 16 februarie 2026 pentru aprobarea proiectului Ordinului ministrului culturii privind clasarea ca monument istoric a Conacului Baranyi-Jakó, amplasat în Str. Principală nr. 34, satul Mișca, comuna Chișlaz, județul Bihor, în categoria II - arhitectură, grupa valorică B,
în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a) și ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) și (3) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale prevederilor art. 11 alin. (1) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul culturii emite următorul ordin:
(1) Se clasează ca monument istoric Conacul Baranyi-Jakó, amplasat în Str. Principală nr. 34, satul Mișca, comuna Chișlaz, județul Bihor, în categoria II - arhitectură, grupa valorică B, având codul LMI BH-II-m-B-21224.
(2) Zona de protecție a monumentului istoric este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul culturii, Koppány-Bulcsú Ötvös, secretar de stat
București, 17 februarie 2026.
ANEXĂ
ZONA DE PROTECȚIE a monumentului istoric Conacul Baranyi-Jakó, amplasat în Str. Principală nr. 34, satul Mișca, comuna Chișlaz, județul Bihor, în categoria II - arhitectură, grupa valorică B, delimitată în coordonatele Stereo ’70