Articolul 1
Senatul României:
1. consideră că:
a) Regulamentul privind produsele pentru construcții stabilește un cadru armonizat care facilitează libera circulație a produselor și comparabilitatea performanțelor acestora la nivelul Uniunii Europene;
b) planul de lucru oferă un cadru predictibil pentru dezvoltarea și actualizarea standardelor tehnice în perioada 2026-2029;
c) planul este aliniat cu obiectivele Uniunii Europene privind competitivitatea industrială, tranziția verde și economia circulară;
d) introducerea pașaportului digital al produsului va contribui la digitalizarea ecosistemului construcțiilor și la trasabilitatea produselor pe întreg lanțul valoric;
e) documentul stabilește priorități pentru familii de produse strategice, precum cimentul, oțelul și materialele de izolație;
2. apreciază că:
a) planul de lucru contribuie la crearea unui cadru coerent și transparent pentru dezvoltarea standardelor tehnice armonizate la nivel european;
b) introducerea pașaportului digital al produsului reprezintă un instrument important pentru creșterea transparenței și eficienței în sectorul construcțiilor;
c) măsurile propuse pot stimula inovarea și dezvoltarea produselor sustenabile și circulare;
d) planul poate contribui la dezvoltarea piețelor-lider pentru produse de construcții durabile și la creșterea competitivității industriei europene;
e) stabilirea unor priorități clare și a unui calendar de implementare oferă predictibilitate pentru operatorii economici.