ORDIN nr. 1.053 din 25 mai 2026

ORDIN Ministerul Mediului, Apelor ?i Pădurilor
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 440 din 25 mai 2026
Entered into force
25.05.2026
Consolidated form as of
25.05.2026

Având în vedere referatele de aprobare nr. DB/139.141 din 12.05.2026 și nr. DB/139.193 din 22.05.2026 ale Direcției biodiversitate,

ținând seama de Avizul nr. 5/2026 al Consiliului Național de Vânătoare,

în baza prevederilor art. 6 alin. (1) lit. f) și j), ale art. 17 alin. (1) și (2) și ale art. 56 alin. (1) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor și pădurilor emite următorul ordin:

Articolul I

Articolul 89 din Instrucțiunile pentru evaluarea efectivelor unor specii de faună cinegetică admise la vânătoare și pentru reglementarea modului de stabilire a cotelor de recoltă pentru acestea, aprobate prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.847/2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1094 și 1094 bis din 14 noiembrie 2022, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 89

(1) Se poate face excepție de la aplicarea modelelor de calcul prevăzute la art. 87 motivat de necesitatea menținerii echilibrului agro-silvo-cinegetic, precum și pentru prevenirea și combaterea epizootiilor.

(2) Gestionarii fondurilor cinegetice pot propune cote de recoltă mai mari decât cele aprobate în perioada de vânătoare anterioară, reieșite în urma aplicării modelelor de calcul prevăzute la art. 83, 85 și 87, dacă în ultimii 5 ani au realizat integral cotele de recoltă aprobate la specia în cauză.

(3) Prevederile alin. (2) se aplică speciilor de faună care nu produc pagube.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Raul Pop, secretar de stat

București, 25 mai 2026.

Nr. 1.053.

-------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).