În conformitate cu prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2026 nr. 43/2026,
ținând cont de prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. I alin. (37) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2019 privind aprobarea Programului multianual de finanțare a investițiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea și extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităților și pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 150/2022, și ale art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind implementarea Programului Termoficare, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al ministrului finanțelor publice nr. 3.194/1.084/3.734/2019, cu modificările ulterioare,
în temeiul art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației emite următorul ordin:
Anexele nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 745/2025 privind alocarea și actualizarea sumelor pentru cofinanțarea lucrărilor de investiții pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea și extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităților, conform Programului Termoficare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 4 iunie 2025, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Sumele pentru cofinanțarea lucrărilor de investiții pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea și extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităților se transferă în bugetul local al unităților administrativ-teritoriale beneficiare, astfel:
a) de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu respectarea prevederilor legale, sumele prevăzute în anexa nr. 1;
b) de la bugetul Fondului pentru mediu, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu respectarea prevederilor legale, sumele prevăzute în anexa nr. 2.
Utilizarea sumelor se face cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2019 privind aprobarea Programului multianual de finanțare a investițiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea și extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităților și pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 150/2022, și ale Regulamentului privind implementarea Programului Termoficare, aprobat prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al ministrului finanțelor publice nr. 3.194/1.084/3.734/2019, cu modificările ulterioare.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán
Anexa nr. 1
Sume alocate de la bugetul de stat
(Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 745/2025)
Unitatea administrativ-teritorială
Denumirea obiectivului de investiții
Valoarea obiectivului de investiții
Cofinanțare cu sume din transferuri de la bugetul de stat
Realizat în anii precedenți
Realizat în perioada 1.01.2026-31.05.2026
Rest de executat 1.06.2026
Realizarea de noi sisteme de alimentare cu energie termică a consumatorilor racordați la 6 CT existente în municipiul Bacău - racordarea CT Grup Școlar Anghel Saligny, CT 1 Parc, CT Prefectură la SACET Bacău - lot 2
Unitate de producție cogenerare de înaltă eficiență pentru înlocuirea blocului 1 existent
Reabilitare rețele secundare de termoficare la PT 108, PT 209, PT 210, PT 215, PT 521, PT 523 și PT 868
Centrală termică geotermală în incinta obiectivului Grădina Termală Ioșia
Modernizare magistrala M1 - DN 600 pe Str. Podului și intersecția bd. Dacia, Str. Transilvaniei
Bretea de legătură pe străzile Eroului Necunoscut, Păcii și Rozmarinului
Reabilitare rețea termică de transport și distribuție zona Florilor - municipiul Brașov
Echipament, instalație de degazare apă rețea transport nord, inclusiv 1 echipament/ ansamblu rezervor apă de adaos degazată
Reabilitarea rețelelor termice secundare și contorizarea la nivel de scară pentru municipiul Constanța - etapa IV
Conversia CET II Holboca de pe huilă pe gaze naturale prin instalarea unor grupuri de cogenerare (CHP) noi H2 ready
Modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea și extinderea de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Râmnicu Vâlcea
Modernizare magistrale de termoficare aparținând SACET București, obiectiv 1 - obiectiv 5 - 9,17 km
Reabilitarea sistemului de termoficare al municipiului București (7 obiective însumând o lungime de traseu de 31,621 km) - obiectivul 1. Magistrala I Sud - CM11 - CP0 - CV5/4; traseu 5.931 m
Reabilitarea sistemului de termoficare al municipiului București (7 obiective însumând o lungime de traseu de 31,621 km) - obiectivul 3. Magistrala II Sud - CM43 - CO2; traseu 4.988 m
Reabilitarea sistemului de termoficare al municipiului București (7 obiective însumând o lungime de traseu de 31,621 km) - obiectivul 4. Magistrala II-III Grozăvești-C15/20 - CS12; traseu 5.544 m
Reabilitarea sistemului de termoficare al municipiului București (7 obiective însumând o lungime de traseu de 31,621 km) - obiectivul 5. Magistrala Progresu-Berceni - CB4 - CO5; traseu 3.626 m
Modernizare magistrală de termoficare II Vest între căminele PV2 - CM20
Anexa nr. 2
Sume alocate din Fondul pentru mediu
(Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 745/2025)
Unitatea administrativ- teritorială
Denumirea obiectivului de investiții
Valoarea obiectivului de investiții
Cofinanțare cu sume din transferuri din bugetul Fondului pentru mediu
Realizat în anii precedenți
Realizat în perioada 1.01.2026-31.05.2026
Rest de executat 1.06.2026
Dezvoltarea pieței de energie termică - racordarea la S.A.C.E.T. a Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău
Dezvoltarea pieței de energie termică - racordarea la S.A.C.E.T. a Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și a Poliției Municipiului Bacău
Extindere capacitate de producție a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență la S.C. Modern Calor - S.A. Botoșani
Construire centrală termică și conductă de racord agent primar la sistemul de distribuție în municipiul Brad, județul Hunedoara
Instalarea de noi echipamente de producere energie termică utilă în cogenerare (CHP) în CET I Iași