Având în vedere:
– prevederile Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență, prin care au fost stabilite domeniile prioritare de investiții pentru ieșirea din criză, relansarea economică și creșterea capacității de reziliență a României;
– prevederile art. 17 și ale cap. I și II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile Hotărârii Guvernului nr. 29/2018 pentru stabilirea criteriilor pe baza cărora se aplică majorarea prevăzută la art. 17 alin. (1)-(2^1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
– Referatul de aprobare nr. 1.778/DGIPNRR din 9.06.2026 pentru aprobarea ordinului de ministru pentru stabilirea activităților și subactivităților rămase de realizat din calendarul implementării reformelor, țintelor și jaloanelor, precum și a modelului raportului individual de activitate privind personalul cu responsabilități în coordonarea componentelor aferente reformelor și/sau investițiilor Ministerului Educației și Cercetării finanțate prin Planul național de redresare și reziliență;
în temeiul art. 13 alin (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.
Se aprobă activitățile și subactivitățile rămase de realizat din calendarul implementării reformelor, țintelor și jaloanelor din Planul național de redresare și reziliență (PNRR), prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Se aprobă modelul raportului individual de activitate lunar pentru personalul de la nivelul Ministerului Educației și Cercetării prevăzut la art. 4 alin. (1) lit. b) pct. 33 din Hotărârea Guvernului nr. 29/2018 pentru stabilirea criteriilor pe baza cărora se aplică majorarea prevăzută la art. 17 alin. (1)-(2^1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Direcția generală pentru implementarea PNRR duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației și cercetării, Mihai Dimian
București, 10 iunie 2026.
Anexa nr. 1
ACTIVITĂȚILE ȘI SUBACTIVITĂȚILE rămase de realizat din calendarul implementării reformelor, țintelor și jaloanelor aferente reformelor și/sau investițiilor Ministerului Educației și Cercetării finanțate prin Planul național de redresare și reziliență (PNRR)Investiția 2. Înființarea, echiparea și aprobarea serviciilor complementare pentru grupurile defavorizateInvestiția 3. Program-cadru pentru formarea continuă a profesioniștilor care lucrează în servicii de educație timpurieInvestiția 4. Sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlarInvestiția 6. Construirea și dotarea campusurilor profesionale în cadrul consorțiilor regionaleInvestiția 8. Program de formare în domeniul pedagogiei digitale pentru personalul didacticInvestiția 10. Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi - Microbuze electrice pentru eleviInvestiția 10. Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi - Componenta „Școli verzi“Investiția 16a. Digitalizarea universităților și pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitoruluiPrin investiția I17. Asigurarea infrastructurii universitare (cămine, cantine, spații de recreere), se vor atinge țintele 503, 504 și 505:Investiția 18. Program de formare și îndrumare pentru personalul de conducere din domeniul educațieiInvestiția 18. Program de formare și îndrumare pentru personalul de conducere din domeniul educației - Școli-pilot
– ținta 459:
a) activități de operaționalizare a serviciilor complementare destinate copiilor și părinților;
b) activități de management de proiect.
– ținta 460:
a) emitere certificate de formare pentru Programul C;
b) activități de management de proiect.
– ținta 465 și ținta 466:
a) activități pedagogice și de sprijin;
b) activități extracurriculare și/sau extrașcolare, inclusiv în parteneriate cu organizații nonguvernamentale;
c) lucrări de amenajare minore, achiziționarea de bunuri (obligatorii);
d) ateliere de informare, sesiuni de consiliere/asistență: activități colaborative pentru părinți, elevi și personalul unității de învățământ; mediere școlară; programe de educație parentală;
e) activități de formare a cadrelor didactice, organizate în mediul fizic/online;
f) schimburi de experiență între unitățile de învățământ.
– ținta 472:
a) finalizarea procedurilor de achiziție, recepția dotării consorțiilor cu echipamente digitale, ateliere de practică în funcție de nevoi și domenii de specializare;
b) organizarea de stagii de practică prevăzute în planul de învățământ, asigurarea costurilor de transport, cazare pentru elevi, studenți și personal didactic, în și dinspre localitatea de domiciliu spre localitatea de derulare a practicii;
c) acordarea burselor pentru elevi și studenți;
d) organizarea de competiții profesionale, concursuri pe meserii, competiții și târguri pentru studenți și elevi;
e) vizite tehnice ale elevilor, studenților și profesorilor la operatori economici sau la alte entități economice;
f) servicii de consiliere pentru elevi și studenți (ședințe individuale de orientare și dezvoltare a carierei, coaching, grup de dezvoltare personală, servicii de testare, analiză și interpretare rezultate);
g) dezvoltarea programelor de studii universitare în parteneriat cu mediul economic, parte a celor două rute duale integrate;
h) realizarea demersurilor de acreditare a unor noi programe de studiu, parte a celor două rute duale integrate, punte între învățământul preuniversitar și terțiar, și susținerea activităților educaționale de nivel liceal și terțiar în regim dual;
i) organizarea de programe de îmbunătățire a competențelor personalului didactic, ale coordonatorilor de practică, tutorilor, formatorilor, care sunt necesare pentru pregătirea practică a elevilor, organizată inclusiv la operatorul economic din cadrul entităților partenere;
j) finalizarea execuției lucrărilor de construcție;
k) activități de management de proiect.
– ținta 480:
a) acordarea de asistență specializată și mentorat didactic pentru membrii grupului-țintă (GT), inclusiv în etapa de sustenabilitate;
b) activități de sprijin în publicarea materialelor educaționale deschise;
c) monitorizarea eficienței participării la programele de formare; monitorizarea, evaluarea și raportarea calității programelor de formare;
d) crearea comunităților digitale de învățare și schimburi de bune practici;
e) acordarea de sprijin logistic digital pentru susținerea de activități de predare prin metode digitale, prin transferul către beneficiar al echipamentelor digitale;
f) finalizarea procedurilor de achiziție pentru echipamente în beneficiul unităților de învățământ asociate rămase necontractate și pentru care au fost încheiate acte adiționale de prelungire a contractului de finanțare;
g) activități de management de proiect.
– jalonul 486:
a) finalizarea procedurilor de achiziție pentru microbuzele rămase necontractate și pentru care au fost încheiate acte adiționale de prelungire a contractului de finanțare;
b) recepția cantitativă și calitativă și predarea microbuzelor către beneficiarii finali;
c) înmatricularea și autorizarea acestora pentru transportul elevilor;
d) activități de management de proiect.
– ținta 487 și ținta 488:
a) finalizarea execuției lucrărilor de construcție (inclusiv documentele de recepție a acestora);
b) certificarea performanței energetice și auditul energetic al clădirilor;
c) realizarea activităților de amenajări exterioare;
d) activități specifice pentru dezvoltarea unei rețele de școli sustenabile, prietenoase cu mediul, cu un curriculum la decizia școlii adaptat educației pentru protecția mediului înconjurător;
e) activități de management de proiect.
– ținta 502:
a) finalizarea procedurilor de achiziție pentru dotarea laboratoarelor cu echipamente și dispozitive digitale, pentru universitățile pentru care au fost încheiate acte adiționale de prelungire a contractului de finanțare;
b) activități de management de proiect.
a) îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii, a șarpantelor și învelitorilor, precum și a altor elemente de anvelopă care închid spațiul climatizat al clădirii, inclusiv reabilitarea termică a elementelor structurale ale clădirilor (fațade parte vitrată; fațade parte opacă);
b) instalare sisteme de management energetic;
c) finalizare lucrări de reabilitare și reparații la clădirile existente;
d) instalare de sisteme de avertizare în caz de cutremur;
e) instalare de sisteme de avertizare în caz de incendiu;
f) lucrări pentru amenajări exterioare (trotuare de protecție, alei pietonale, platforme carosabile, spații verzi);
g) lucrări de reamenajare sau reparații spații de recreere (parcuri și zone de agrement, spații de lectură în aer liber, terenuri sportive exterioare și interioare);
h) finalizare proceduri de achiziție;
i) obținerea de avize, acorduri și autorizații, procese-verbale de recepție;
j) activități de management de proiect.
– ținta 507:
a) finalizarea activităților de formare pentru personalul de conducere din domeniul educației;
b) emiterea certificatelor de formare;
c) activități de management de proiect.
– Jalonul 495:
a) achiziționarea și utilizarea de platforme educaționale;
b) activități de mentorat;
c) dezvoltarea soluțiilor digitale pentru management administrativ;
d) realizarea unui audit al proceselor administrative pentru a identifica nevoile și oportunitățile de digitalizare;
e) formarea profesorilor si managerilor;
f) activități de consiliere si orientare școlară;
h) elaborare/publicare programe/ghiduri metodologice/auxiliare;
i) activități extracurriculare și/sau extrașcolare;
j) realizarea planurilor de dezvoltare instituțională;
k) activități de management de proiect.
Activitățile mai sus menționate sunt gestionate de Direcția generală pentru implementarea Planului național de redresare și reziliență, prin intermediul Direcției programare și monitorizare, cu Serviciul evaluare, contractare și monitorizare și Serviciul verificare nereguli, și Direcția implementare, cu Serviciul verificare financiară și Serviciul plăți.
Anexa nr. 2
Raport individual de activitate lunar al personalului de la nivelul Ministerul Educației și Cercetării cu responsabilități în coordonarea componentelor aferente reformelor și/sau investițiilor Ministerului Educației și Cercetării finanțate prin Planul național de redresare și reziliență (PNRR) RAPORT LUNAR DE ACTIVITATE
Nr. înregistrare .........../..........
Aprob.
Directorul general al Direcției generale pentru implementarea PNRR,
Luna: .........................
Numele și prenumele: .....................
Funcția: ...............................
1. Raportare implementare jaloane/ținte componenta 15 din PNRR
Nr. secvențial jalon/țintă
Descriere acțiuni realizate
(în curs, întârziată, finalizată)
(membri echipă, descriere sumară, riscuri cu probabilitate de materializare și impact mare etc.), dacă este cazul
2. Alte activități desfășurateTitlu activitateDescriere acțiuni realizate
Semnătura: .................