Articolul 1
(1) Se acordă autorizația de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială Cicârlău, cu sediul principal în Str. Școlii nr. 16, satul Cicârlău, comuna Cicârlău și sediul secundar în Str. Unirii nr. 2, satul Cicârlău, comuna Cicârlău, județul Maramureș, având structura arondată Școala Gimnazială Ilba, cu sediul principal în Aleea Grădiniței nr. 1, satul Ilba, comuna Cicârlău și sediile secundare în str. Livezi nr. 2, satul Ilba, comuna Cicârlău, respectiv în Aleea Grădiniței nr. 2, satul Ilba, comuna Cicârlău, județul Maramureș, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“, începând cu anul școlar 2026-2027.
(2) Formațiunile de studiu pentru nivelul de învățământ, limba de predare și forma de învățământ menționate la alin. (1) se școlarizează în sediul din Str. Unirii nr. 2, satul Cicârlău, comuna Cicârlău, respectiv în sediul din Aleea Grădiniței nr. 2, satul Ilba, comuna Cicârlău, județul Maramureș.