ARTICOL UNIC
Luând în considerare Opinia nr. 7c-21/391, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 12 mai 2026, Camera Deputaților:
1. susține Strategia privind stimularea producției de baterii;
2. susține consolidarea poziției Uniunii Europene în lanțul valoric global al bateriilor prin dezvoltarea unei capacități industriale integrate, de la materii prime până la reciclare, în vederea reducerii dependențelor strategice;
3. recomandă accelerarea implementării mecanismelor de sprijin financiar dedicate producției de baterii, inclusiv prin instrumente inovatoare de finanțare care să faciliteze trecerea de la faza de dezvoltare și testare la producția efectivă la scară industrială;
4. atrage atenția asupra necesității instituirii unor măsuri eficiente pentru contracararea concurenței neloiale generate de subvențiile externe, în vederea protejării industriei europene a bateriilor;
5. atrage atenția asupra faptului că lipsa standardelor privind voltajele de lucru ale bateriilor, folosite adesea ca măsuri de protecție industrială, împiedică compatibilitatea, limitând eficiența, dar și reparabilitatea sistemelor de stocare a energiei deja existente;
6. evidențiază necesitatea intensificării investițiilor în proiecte strategice privind materiile prime critice, inclusiv prin utilizarea coordonată a instrumentelor financiare europene și naționale;
7. susține promovarea economiei circulare în sectorul bateriilor, prin dezvoltarea capacităților de reciclare și recuperare a materialelor rare, precum și prin crearea unei piețe unice pentru materii prime secundare;
8. recomandă instituirea unor cerințe clare privind conținutul european al bateriilor și componentelor acestora, în cadrul schemelor de sprijin public, pentru stimularea producției interne și crearea de valoare adăugată;
9. atrage atenția asupra riscurilor multiple asociate dependenței de un număr relativ mic de furnizori globali, în special în contextul controlului asupra materiilor prime critice și tehnologiilor avansate sau patentate;
10. recomandă standardizarea sistemelor de management al bateriilor (BMS), deoarece lipsa unor standarde clare privind protocoalele de comunicare afectează interoperabilitatea dintre diferiți producători și mărci, limitând eficiența și integrarea lanțului valoric european;
11. recomandă dezvoltarea unor piețe-lider pentru bateriile fabricate în Uniunea Europeană, prin utilizarea instrumentelor de achiziții publice și a schemelor de sprijin orientate spre cerere;
12. atrage atenția asupra necesității corelării politicilor industriale cu obiectivele de securitate energetică și de apărare, având în vedere rolul strategic al bateriilor;
13. evidențiază potențialul benefic al cooperării dintre mediul academic și industrie pentru dezvoltarea unui ecosistem european competitiv în domeniul bateriilor, inclusiv prin valorificarea ideilor inovatoare provenite din rândul studenților și corelarea acestora cu aplicabilitatea practică;
14. recomandă sprijinirea dezvoltării și implementării tehnologiilor alternative de stocare a energiei, precum bateriile pe bază de fosfat de fier-litiu (LiFePo4), bateriile sodiu-ion (Naion), bateriile în stare solidă (SSb), bateriile zinc-aer, bateriile cu flux redox (RFb) și bateriile de tip plumb-carbon (PbC), în vederea diversificării fluxurilor tehnologice și reducerii dependenței de materiile prime critice rare;
15. recomandă dezvoltarea de programe educaționale și de instruire practică pentru a crește înțelegerea publicului și a profesioniștilor asupra rolului și principiilor de funcționare ale bateriilor în sistemele de stocare a energiei pentru viitorul tranziției energetice;
16. atrage atenția asupra importanței recunoașterii alternativelor nonchimice de stocare a energiei, precum sisteme de baterii gravitaționale, baterii cinetice (volante), stocarea potențială prin pompe hidro, sisteme de stocare termică latentă cu materiale cu schimb de fază (PCM), stocare elastică, stocare termică, stocare pneumatică, sau a altor sisteme care pot funcționa complementar bateriilor chimice pentru flexibilitate și redundanță generalizată a sistemelor;
17. propune studierea tehnologiilor de stocare a energiei utilizând principiile câmpurilor conservative vectoriale, ca alternative viabile pentru creșterea rezilienței, diversificarea opțiunilor și sprijinirea tranziției verzi.