ORDIN nr. 773 din 25 iunie 2026

ORDIN Agen?ia Na?ională de Administrare Fiscală
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 2 iulie 2026
Entered into force
02.07.2026
Consolidated form as of
02.07.2026
Table of contents

Având în vedere prevederile art. 25 alin. (4) lit. i) și ț) și ale art. 42 alin. (4) teza finală din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, precum și avizul conform al Ministerului Finanțelor comunicat prin Adresa nr. 797.402 din 25.06.2026,

în temeiul prevederilor art. 342 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 alin. (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Articolul I

Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.562/2024 pentru aprobarea Procedurii privind redirecționarea impozitului pe profit, potrivit legii, pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat, precum și a modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 5 iulie 2024, se modifică după cum urmează:

1. Anexa nr. 1 „Procedura privind redirecționarea impozitului pe profit, potrivit legii, pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat“ se modifică după cum urmează:

a) La punctul 10 alineatul (2) litera l), a doua liniuță se modifică și va avea următorul cuprins:

suma din impozitul pe profit nu a fost redirecționată: se completează motivul pentru care suma din impozitul pe profit nu a fost redirecționată (nu au fost corectate informațiile din cerere, în termenul prevăzut de notificare, entitatea beneficiară nu figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, obligațiile privind impozitul pe profit nu au fost stinse sau contribuabilul datorează impozit pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri).

b) La punctul 12, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3) Dacă, în urma verificării informațiilor, se constată erori în cererea depusă (inclusiv dacă se constată depășirea valorii impozitului pe profit sau a diferenței de impozit pe profit care poate fi redirecționată), compartimentul de specialitate transmite contribuabilului Notificarea privind erorile identificate în cererea de redirecționare, în care detaliază erorile identificate și solicită contribuabililor remedierea acestora.

c) La punctul 13, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

13. (1) Zilnic, pentru contribuabilii care au depus cereri de redirecționare corecte, compartimentul de specialitate verifică, prin funcțiile aplicației informatice dezvoltate de către structura de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor, stingerea obligațiilor fiscale reprezentând impozitul pe profit anual aferent anului fiscal pentru care se solicită redirecționarea.

........................................

(3) În cazul în care, la data verificării, compartimentul de specialitate constată că obligațiile fiscale de la alin. (1) nu sunt stinse, cererea se respinge.

2. Anexa nr. 4 „Notificare privind modul de soluționare a cererii de redirecționare a impozitului pe profit“ se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul II

Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcția generală de reglementare a colectării creanțelor bugetare, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, precum și, după caz, direcțiile de specialitate din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Ionuț Aurică

București, 25 iunie 2026.

Nr. 773.

ANEXĂ

Nr. de înregistrare ........................... Data ............................................ NOTIFICARE privind modul de soluționare a cererii de redirecționare a impozitului pe profit

(Anexa nr. 4 la Ordinul nr. 3.562/2024)

[Sigla*)]

Agenția Națională de Administrare Fiscală

Direcția generală de administrare a marilor contribuabili

Direcția Generală Regională a Finațelor Publice …………………………………….

Unitatea fiscală ………………………………………………………………………………………

Servicul/Compartimentul ……………………………………………………………………….

Către**).......................................................................................

CIF .............................................................................................

Str. ........................................................... nr. ...., bl. ....., sc. ....,

et. ......, ap. ...., județul/sectorul .................................................,

localitatea ......................................., codul poștal .....................

Stimată(e) doamnă/domn,

Ca urmare a Cererii privind redirecționarea impozitului pe profit înregistrate cu nr. ................. din data de .................., prin care ați solicitat redirecționarea unei sume din impozitul pe profit datorat pentru anul .............., vă comunicăm următoarele:

[ ] Borderoul privind suma redirecționată a fost transmis unității de trezorerie, în vederea efectuării viramentului către entitatea/entitățile beneficiară/beneficiare: .................................................. .

[ ] Suma din impozitul pe profit nu a fost redirecționată către entitatea/entitățile beneficiară/beneficiare: ........................................., din următoarele motive:

[ ] nu au fost corectate informațiile din cerere/cereri, în termenul prevăzut în notificarea/notificările nr. .................. din data de ............;

[ ] entitatea/entitățile beneficiară/beneficiare .......................................... nu figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale;

[ ] obligațiile privind impozitul pe profit nu au fost stinse la data verificării de către compartimentul de specialitate;

[ ] nu se poate dispune redirecționarea impozitului pe profit stabilit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri;

[ ] alte motive:

................................................................................

Pentru informații suplimentare în legătură cu această notificare, persoana care poate fi contactată este doamna/ domnul .................................................................., la sediul nostru sau la numărul de telefon ........................., între orele .....-..... .

Numele și prenumele ..................................................

Conducătorul unității fiscale,

..............................

*) Se va folosi sigla organului fiscal emitent.

**) Se va înscrie denumirea contribuabilului.

Document care conține date cu caracter personal protejate de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679

------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).