HOTĂRÂRE din 3 iunie 2025

22. Curtea reamintește că un aspect important al caracterului echitabil al procesului penal constă în posibilitatea acuzatului de a fi confruntat cu martori în prezența judecătorului chemat să se pronunțe asupra cauzei sale. Principiul nemijlocirii este o garanție importantă în orice proces penal în care constatările instanței în legătură cu comportamentul și credibilitatea unui martor pot avea consecințe semnificative pentru acuzat (Beraru, citată anterior, pct. 64, Cutean, citată anterior, pct. 60, și Cerovšek și Božičnik împotriva Sloveniei, nr. 68.939/12 și 68.949/12, pct. 43, 7 martie 2017).

23. În temeiul principiului nemijlocirii, decizia într-o cauză penală trebuie luată de judecători care au fost prezenți pe tot parcursul procedurii și al procesului de strângere de probe (Cutean, citată anterior, pct. 61). Cu toate acestea, nu se poate deduce de aici că există o interdicție de modificare a compunerii instanței în cursul unei cauze (P. K. împotriva Finlandei, decizie citată anterior). Pot apărea evenimente administrative sau procedurale evidente care fac imposibilă continuarea participării judecătorului la examinarea cauzei. Curtea a indicat că, în asemenea cazuri, trebuie luate măsuri pentru a se asigura că judecătorii care reiau această examinare înțeleg pe deplin probele și argumentele, de exemplu prin punerea la dispoziția lor a transcrierilor audierilor atunci când credibilitatea martorilor nu este pusă la îndoială sau organizând o nouă ședință în care argumentele relevante sau martorii importanți vor fi prezentați instanței în noua sa compunere (Cutean, citată anterior, pct. 61, și Škaro împotriva Croației, nr. 6.962/13, pct. 24, 6 decembrie 2016).

24. În sfârșit, Curtea amintește că a stabilit deja în cauze similare - în care reclamantul fusese condamnat după ce fusese achitat de instanțele inferioare și în care instanța de apel era sesizată să soluționeze cauza în fapt și în drept și să examineze în ansamblu problema vinovăției sau a nevinovăției - că această din urmă instanță era obligată să ia din oficiu măsuri pentru audierea directă a martorilor, în pofida inexistenței unei cereri exprese din partea reclamantului (a se vedea, de exemplu, Sigurþór Arnarsson împotriva Islandei, nr. 44.671/98, pct. 38, 15 iulie 2003, Manolachi împotriva României, nr. 36.605/04, pct. 50, 5 martie 2013, Lazu împotriva Republicii Moldova, nr. 46.182/08, pct. 42, 5 iulie 2016, și Chiper împotriva României, nr. 22.036/10, pct. 56, 27 iunie 2017).

25. Curtea observă că reclamantul se plânge exclusiv de faptul că curtea de apel, care l-a condamnat după ce fusese achitat în primă instanță, nu a procedat la audierea directă a martorilor. Curtea trebuie să examineze dacă, în aceste condiții, procesul în ansamblu a fost echitabil.

26. În speță, reclamantul, asistat de un avocat, a putut participa la procesul la nivel intern; a fost audiat de instanța de fond și și-a exercitat dreptul la tăcere în fața instanței de apel (supra, pct. 7 și 10). Pe de altă parte, nu se contestă în fața Curții că reclamantul a avut posibilitatea de a adresa întrebări martorilor în timpul audierii acestora de către tribunal, în primă instanță, și de către curtea de apel, în ultimă instanță. În plus, el nu a formulat nicio plângere specifică cu privire la o posibilă încălcare a art. 6 § 1 și 3 lit. (d) în cursul procesului penal desfășurat împotriva sa (a se vedea, în acest sens, Kashlev împotriva Estoniei din 26 aprilie 2016, nr. 22.574/08, pct. 47). În consecință, Curtea va examina numai din perspectiva art. 6 § 1 din Convenție capătul de cerere formulat de reclamant cu privire la problema respectării de către curtea de apel a principiului nemijlocirii.

27. Curtea arată că, în temeiul unui principiu de drept general admis în materie de apel, care este reflectat în dreptul românesc la art. 417 alin. (2) din C. proc. pen. (supra, pct. 17), competența instanțelor sesizate cu apelul declarat de reclamant s-a extins, ca urmare a efectului devolutiv al acestei căi de atac, la aspecte de fapt și de drept, chiar în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de reclamant. Procedura aplicabilă în cadrul apelului era, așadar, o procedură completă, care respecta aceleași reguli ca o procedură pe fond, iar instanța de apel putea decide fie să confirme achitarea reclamantului pronunțată de instanța inferioară, fie să îl declare vinovat după o apreciere exhaustivă a problemei vinovăției sau nevinovăției persoanei în cauză, prin administrarea, după caz, de noi mijloace de probă.

28. Pe de altă parte, în plus față de cele expuse anterior în ceea ce privește cadrul stabilit de dreptul intern, Curtea observă că, în măsura în care curtea de apel lua în considerare desființarea sentinței primei instanțe și efectuarea propriei examinări a fondului cauzei, fără a o retrimite spre reexaminare în primă instanță, art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., în vigoare la data faptelor, așadar cu aplicabilitate imediată, impunea în mod expres reaudierea martorilor ale căror declarații constituiau temeiul achitării pronunțate de tribunal în primă instanță (supra, pct. 17).

29. Nu se contestă în prezenta cauză că, în ședința din 2 noiembrie 2016, în urmă căreia curtea de apel a pronunțat o hotărâre de condamnare a reclamantului, aceasta s-a întrunit într-un complet de judecată modificat față de cel care audiase, în ședința anterioară din 21 septembrie 2016, reclamanții din acțiunea principală, și anume soții H. și soții R. În special, în ședința din 21 septembrie (supra, pct. 12 și 13), instanța de apel era compusă din E.P. (președintă) și I.F., în timp ce în ședința din 2 noiembrie președintei E.P. i s-a alăturat judecătorul T.G. Desigur, condamnarea reclamantului s-a bazat pe un ansamblu de probe, constând în mărturii, înscrisuri și înregistrări ale conversațiilor telefonice ale lui H.S. Nu este mai puțin adevărat că, potrivit redactării hotărârilor penale pronunțate în speță (supra, pct. 8 și 14-15), probele respective nu puteau duce singure la condamnarea reclamantului și au fost utilizate doar în măsura în care se coroborau cu declarațiile directe ale soților H., care erau, exceptându-l pe reclamant, singurii martori oculari ai faptei incriminate. În aceste condiții și luând act că tribunalul a exprimat unele îndoieli cu privire la credibilitatea soților H. (supra, pct. 8), Curtea consideră că declarațiile martorilor, și în special ale soților H., au avut o importanță deosebită, putând chiar să fie decisive pentru soluționarea cauzei (a se compara cu Chiper, citată anterior, pct. 62 și 64, și Dan împotriva Moldovei, nr. 8.999/07, pct. 31, 5 iulie 2011; a contrario, Miron, citată anterior, pct. 30). În plus, aceasta observă că, înainte de achitarea reclamantului, tribunalul a avut ocazia să îi asculte direct, printre alții, pe soții R. (supra, pct. 7).

30. Pentru a asigura respectarea în prezenta cauză a garanțiilor minime prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție, astfel cum au fost dezvoltate de jurisprudența relevantă privind principiul nemijlocirii (supra, pct. 22-24), Curtea trebuie să examineze dacă procesul împotriva reclamantului a fost echitabil în pofida lipsei unei audieri directe a soților H. și a soților R., adică a „martorilor importanți“ în sensul acestei jurisprudențe, de către judecătorul T.G., care s-a alăturat președintei E.P. pentru a întregi completul de judecată al curții de apel la 2 noiembrie 2016 (supra, pct. 29).

31. Curtea nu poate fi de acord cu Guvernul atunci când acesta înțelege să susțină că, spre deosebire de cauza Cutean, citată anterior, credibilitatea martorilor în prezenta cauză nu a fost pusă în discuție de avocatul reclamantului, nici la începutul procesului în apel, nici în cursul ședinței din 2 noiembrie 2016 (supra, pct. 21 in fine). Desigur, în ședința din 8 iunie 2016 privind administrarea probelor, avocatul reclamantului a considerat că nu era necesară audierea martorilor de către curtea de apel, amintind de altfel, în această privință, imposibilitatea autorităților de a asigura prezența soților H. în primă instanță (supra, pct. 10). Cu toate acestea, trebuie constatat că, în pofida poziției avocatului, curtea de apel, în special judecătorul T.G., care făcea parte din completul de judecată, a decis să îi audieze pe soții H., pe soții R. și pe F.D., în calitate de martori, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. (supra, pct. 11).

32. În plus, observând că a fost pusă în discuție credibilitatea mărturiilor soților H. atât de tribunal în sentința sa de achitare, cât și, ulterior, de avocatul reclamantului în cadrul dezbaterilor din 2 noiembrie 2016 (supra, pct. 8 și 13 in fine), Curtea consideră că nu se poate concluziona că, în speță, credibilitatea reclamanților respectivi din acțiunea principală nu a fost pusă la îndoială. Prin urmare, faptul că transcrierile audierilor au fost puse la dispoziția membrilor completului de judecată al curții de apel care l-a condamnat pe reclamant nu era suficient în raport cu cerințele jurisprudenței Curții (a se vedea, a contrario, P.K. împotriva Finlandei, decizie citată anterior). Pe de altă parte, deși avocatul reclamantului ar fi putut în mod efectiv să invoce respectivele contradicții cuprinse în declarațiile martorilor înainte de deschiderea dezbaterilor la 2 noiembrie 2016, Curtea amintește că, în acest tip de cauze și în măsura în care o condamnare era avută în vedere după achitarea inițială, curtea de apel era obligată, în temeiul obligațiilor care decurg din Convenție, să ia din oficiu măsuri pentru a asculta direct martorii relevanți în vederea pronunțării cu privire la vinovăția sau nevinovăția reclamantului, în pofida lipsei unei cereri exprese din partea avocatului în cauză (a se vedea jurisprudența citată supra, pct. 24; a se compara cu Miron, citată anterior, pct. 31-34). Art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. are același sens, iar Curtea constată, în plus, că în decizia sa definitivă din 2 noiembrie 2016 curtea de apel a avut grijă să sublinieze că a ascultat direct persoanele citate să depună mărturie în apel (supra, pct. 15 și 17). În opinia Curții, acest lucru demonstrează importanța audierii directe a martorilor respectivi pentru curtea de apel, chiar dacă aceasta nu a ținut cont de modificarea intervenită în compunerea ultimului complet de judecată și de efectul acestei modificări asupra respectării principiului nemijlocirii.

33. În sfârșit, este adevărat că, astfel cum observă Guvernul (supra, pct. 21), în prezenta cauză și spre deosebire de cauza Cutean, citată anterior, un singur judecător, în speță T.G., a ascultat direct doar pe unul dintre martorii relevanți în legătură cu fapta incriminată, și anume pe F.D., iar nu și pe ceilalți (supra, pct. 13). Celălalt judecător din completul de judecată care a pronunțat Decizia definitivă din 2 noiembrie 2016, președinta E.P., a audiat toți martorii în cauză (supra, pct. 12 și 13). Cu toate acestea, Curtea consideră că prezenta cauză diferă de cele în care a concluzionat că a fost respectat caracterul echitabil al procedurilor, reținând că judecătorul care nu a ascultat direct mărturiile în cauză era singurul dintr-un complet de judecată mult mai numeros care se afla în această situație (P.K. împotriva Finlandei, decizie citată anterior, în care exista un complet de patru membri; Graviano împotriva Italiei, nr. 10.075/02, pct. 39-40, 10 februarie 2005, complet de opt membri; și Škaro, citată anterior, pct. 29-31, complet de cinci membri). În speță, T.G. era membru al unui complet de doi judecători, a cărui decizie nu putea fi luată decât în unanimitate, astfel încât respectarea principiului nemijlocirii de către celălalt judecător E.P. nu poate compensa absența judecătorului T.G. de la audierea tuturor martorilor, cu excepția martorului indirect F.D.

34. Având în vedere considerațiile precedente, Curtea apreciază că, în speță, curtea de apel, în Decizia sa din 2 noiembrie 2016, a dat într-adevăr o nouă interpretare mărturiilor, care constituiau elemente de probă decisive, fără ca ambii judecători ai completului de judecată să fi audiat direct martorii în cauză (a se compara cu Chiper, citată anterior, pct. 62-70), ceea ce contravine cerințelor unui proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenție.

35. Prin urmare, a fost încălcată această dispoziție.