HOTĂRÂRE nr. 527 din 9 iulie 2026

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 564 din 9 iulie 2026
Entered into force
09.07.2026
Consolidated form as of
09.07.2026

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 84 alin. (2) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 9/2026,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Persoanele care se află în situații de necesitate cauzate de incendiul produs în localitatea Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, în data de 26 aprilie 2026, beneficiază de ajutoare de urgență, după cum urmează:

a) pentru situația în care proprietarul deține pentru construcția afectată autorizație de construire potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau imobilul se încadrează în categoria celor pentru care nu era necesară emiterea autorizației de construire la data edificării, ajutorul de urgență reprezintă 90% din valoarea rezultată din raportul de evaluare întocmit la nivelul comitetului județean pentru situații de urgență;

b) pentru situația în care proprietarul nu deține pentru construcția afectată autorizație de construire potrivit Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și imobilul se încadrează în categoria celor pentru care era necesară emiterea autorizației de construire la data edificării, ajutorul de urgență reprezintă 75% din valoarea rezultată din raportul de evaluare întocmit la nivelul comitetului județean pentru situații de urgență;

c) în situația în care proprietarii imobilelor afectate dețin polițe de asigurare facultativă care acoperă riscul de incendiu, ajutorul de urgență se acordă exclusiv cu caracter complementar, reprezentând diferența dintre cuantumul rezultat din raportul de evaluare întocmit la nivelul comitetului județean pentru situații de urgență și valoarea despăgubirii efective încasate de la asigurător.

(2) În situația în care aferent unei construcții edificate cu autorizație de construire există extindere a acesteia fără autorizație de construire, ajutorul se acordă prin aplicarea criteriilor prevăzute la alin. (1) calculate procentual în funcție de suprafețele acestora.

Articolul 2

Ajutoarele prevăzute de prezenta hotărâre se acordă ținând cont de ajutoarele de urgență acordate în baza Hotărârii Guvernului nr. 362/2026 privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor și persoanelor singure afectate de incendiul produs în localitatea Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, și pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, astfel:

a) în completarea ajutorului de urgență acordat în baza Hotărârii Guvernului nr. 362/2026, dacă suma rezultată potrivit art. 1 alin. (1) este mai mare decât cuantumul acestuia;

b) în limita ajutorului de urgență acordat în baza Hotărârii Guvernului nr. 362/2026, dacă suma rezultată potrivit art. 1 alin. (1) este mai mică decât cuantumul acestuia.

Articolul 3

Prin derogare de la prevederile art. 54 și 55 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.154/2022, cu modificările și completările ulterioare, pentru acordarea ajutorului de urgență prevăzut la art. 1 nu se impun completarea cererii și nici efectuarea de anchete sociale.

Articolul 4

(1) Ajutoarele de urgență nominale se aprobă prin notă de către ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale sau de persoana desemnată în acest scop.

(2) Pentru aprobarea ajutoarelor de urgență nominale, Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Județului Vrancea întocmește borderoul/borderourile cu persoanele care urmează să beneficieze de ajutor pe baza listelor aprobate prin hotărârea comitetelor județene pentru situații de urgență.

(3) Borderourile prevăzute la alin. (2) se avizează de primarul localității afectate și de prefectul județului Vrancea și conțin în mod obligatoriu:

a) numele și prenumele titularului ajutorului de urgență;

b) adresa de domiciliu/reședință;

c) suma reprezentând evaluarea daunelor;

d) existența autorizației de construire potrivit Legii nr. 50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) existența unei polițe valabile de asigurare facultativă. În situația în care se cunoaște valoarea despăgubirii ce va fi acordată de asigurător, se va trece și valoarea acesteia.

(4) Pe baza borderourilor centralizatoare prevăzute la alin. (2), Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială întocmește situațiile centralizatoare cu titularii ajutorului de urgență cu propunerea de aprobare, pe care le transmite Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale pentru aprobare.

(5) Plata ajutorului de urgență se poate face atât prin mandat poștal, cât și prin cont bancar. Pentru plata prin cont bancar, titularul își va exprima opțiunea în scris pe baza unei declarații pe propria răspundere, dacă acesta nu coincide cu cel utilizat la acordarea ajutorului de urgență în baza Hotărârii Guvernului nr. 362/2026.

(6) Colectarea și prelucrarea datelor necesare acordării ajutoarelor de urgență se fac cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), precum și a legislației naționale aplicabile domeniului protecției datelor.

Articolul 5

Pentru plata ajutoarelor de urgență prevăzute la art. 1, solicitarea acestora se efectuează de către Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Județului Vrancea până cel târziu la data de 10 decembrie 2026.

Articolul 6

(1) Plata ajutoarelor de urgență prevăzute la art. 1 alin. (1) se asigură din bugetul aprobat Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale pentru anul 2026.

(2) Prin excepție de la art. 6 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 362/2026, pentru plata ajutoarelor de urgență prevăzute de prezenta hotărâre, se utilizează și sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, neutilizate.

PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, interimar, Oana-Clara Gheorghiu p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Bogdan Despescu, secretar de stat p. Ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, interimar, Silvia Monica Dinică, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare

București, 9 iulie 2026.

Nr. 527.

-----

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).