LEGE Nr. 58 din 10 iulie 1993

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL NR. 160 din 14 iulie 1993
Entered into force
14.07.1993
Consolidated form as of
14.07.1993

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și autorizarea contractării și garantarii unor credite externe, precum și a contractării unor împrumuturi de stat

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituția României, se abiliteaza Guvernul României ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în sesiunea de toamna a anului 1993, sa emita ordonanțe în următoarele domenii:

a) rectificarea bugetului de stat în funcție de modificările intervenite în structura veniturilor și a cheltuielilor;

b) introducerea de măsuri pentru stimularea întreprinderilor mici și mijlocii, măsuri vizind restructurarea regiilor autonome, precum și măsuri de redresare economico-financiară și de soluționare a cazurilor de imposibilitate de plată a agenților economici;

c) reglementarea procedurilor privind organizarea și desfășurarea achizițiilor publice;

d) reglementarea tranzacțiilor nebursiere cu titluri mobiliare și organizarea instituțiilor de intermediere necesare în acest scop, precum și actualizarea prevederilor legale existente privind folosirea instrumentelor de plată și credit pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici;

e) actualizarea, în funcție de rata inflației, a nivelului următoarelor taxe, pentru prestări de servicii în favoarea unor persoane fizice și juridice, care au fost stabilite prin lege în suma fixa, astfel: taxe de timbru în sume fixe pentru prestări de servicii notariale; taxe pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a autoturismelor și remorcilor și schimbarea caracteristicilor tehnice și de folosință ale acestora; taxe de utilizare a aeroporturilor; taxe pentru acordarea licențelor în vederea practicării jocurilor de noroc și divertisment; tariful vamal de import al României; taxa pe audiovizual; taxe de școlarizare pentru cetățenii străini; taxe pentru reclame; taxe pentru eliberarea certificatelor, autorizațiilor, actelor de identitate și alte taxe în sume fixe datorate statului în lei de persoane fizice și juridice; impozitul pe veniturile realizate de consultanții străini pentru activitatea desfășurată în România;

f) actualizarea nivelului contravențiilor la normele legale privind disciplina bugetară, financiară, fiscală, gestionara, precum și la normele privind călătoria cu metroul, în funcție de rata inflației;

g) ratificarea sau aprobarea unor acorduri financiar-bancare la care este parte, după caz, România, Guvernul sau Banca Naționala a României și care prezintă urgente; plata cotizațiilor statului român la organisme și organizații internaționale;

h) acordarea de contribuții de la bugetul de stat pentru salarizarea personalului unităților de cult din țara și a personalului deservent al cultului ortodox care își desfășoară activitatea în străinătate.

Articolul 2

În baza art. 114 alin. (3) din Constituție, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în sesiunea de toamna a anului 1993, ordonanțele emise de Guvern în temeiul art. 1 din prezenta lege vor fi înaintate Parlamentului spre aprobare, sub sancțiunea încetării efectelor lor.

Articolul 3

Se autorizeaza Guvernul și Banca Naționala a României sa contracteze și sa garanteze, în cursul anului 1993, credite financiare externe, în limita sumei de 1,5 miliarde dolari, în scopul asigurării resurselor valutare necesare aprovizionarii cu materii prime de baza (combustibili, energie, produse agricole, deficitare și de stricta necesitate și alte bunuri pentru relansarea economiei), pentru finanțarea investițiilor și pentru creșterea rezervelor valutare ale statului.

Guvernul va informa, trimestrial, Parlamentul asupra derulării creditelor contractate potrivit alin. 1, precum și asupra condițiilor de contractare a acestor credite, a garanțiilor acordate și a modului de folosire.

Articolul 4

Se autorizeaza Guvernul sa contracteze împrumuturi de stat în contul datoriei publice interne, în limita sumei de 500 miliarde lei.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 29 iunie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

RADU BERCEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 30 iunie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE SENATULUI

prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN

--------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).