HOTĂRÂRE nr. 1.167 din 21 noiembrie 2001

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 12 decembrie 2001
Entered into force
12.03.2002
Consolidated form as of
12.03.2002

privind înființarea Gărzii de Mediu

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 65 lit. e) și s) din Legea protecției mediului nr. 137/1995, republicată,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Autoritatea centrala pentru protecția mediului îndeplinește, prin aparat specializat, atribuțiile privind supravegherea mediului, prevenirea și sancționarea contravențiilor, precum și sesizarea organelor de urmărire penală în cazul infracțiunilor săvârșite în acest domeniu, ca urmare a activității desfășurate de persoane fizice și juridice, pe teritoriul tarii.

(2) Se înființează Garda de Mediu prin reorganizarea compartimentelor de control ecologic și monitorizare din cadrul Ministerului Apelor și Protecției Mediului, inspectoratelor de protecție a mediului județene, respectiv al municipiului București, și Administrației Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării".

Articolul 2

Garda de Mediu este un corp de control ecologic, cu statut specific, care se organizează și funcționează, potrivit prezentei hotărâri, în cadrul autorității centrale pentru protecția mediului, al inspectoratelor de protecție a mediului județene, respectiv al municipiului București, și în cadrul Administrației Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării."

Articolul 3

În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin personalul Gărzii de Mediu cooperează cu instituțiile statului, cu persoane fizice și juridice, precum și cu organizațiile neguvernamentale, în limitele legii.

Articolul 4

(1) Garda de Mediu are următoarea structura organizatorică:

a) Comisariatul general al Gărzii de Mediu;

b) comisariatele județene ale Gărzii de Mediu și Comisariatul municipiului București al Gărzii de Mediu;

c) Comisariatul Gărzii de Mediu al Administrației Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării".

(2) Unitățile constituite potrivit alin. (1) lit. b) și c) vor fi denumite în continuare unități teritoriale ale Gărzii de Mediu.

Articolul 5

Comisariatul general al Gărzii de Mediu este compartiment distinct în cadrul Ministerului Apelor și Protecției Mediului, organizat la nivel de direcție generală, și are rolul de a organiza, de a îndrumă și de a controla activitatea unităților teritoriale constituite conform art. 4 alin. (1) lit. b) și c) și de a desfășura activități de prevenire și sancționare a contravențiilor sau de sesizare a organelor de urmărire penală în cazul infracțiunilor din domeniul protecției mediului cu impact regional sau transfrontier, care pot afecta sănătatea populației și calitatea factorilor de mediu, pe întregul teritoriu al României.

Articolul 6

(1) Comisariatul general al Gărzii de Mediu este condus de un comisar general, numit și revocat, în condițiile legii, prin ordin al conducătorului autorității centrale pentru protecția mediului.

(2) Comisarul general al Gărzii de Mediu este direct subordonat conducătorului autorității centrale pentru protecția mediului. Funcția sa este asimilată cu cea de director general.

Articolul 7

(1) Unitățile teritoriale ale Gărzii de Mediu sunt compartimente distincte în cadrul inspectoratelor județene de protecție a mediului, respectiv al municipiului București, și în cadrul Administrației Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării". Acestea sunt organizate la nivel de secție, respectiv direcție, în cadrul Administrației Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării" și sunt conduse de comisari-șefi, numiți și revocați, în condițiile legii, prin ordin al conducătorului autorității centrale pentru protecția mediului.

(2) Comisarii-șefi ai unităților teritoriale ale Gărzii de Mediu sunt subordonați direct inspectorilor-șefi ai inspectoratelor de protecție a mediului județene și al municipiului București, respectiv guvernatorului în cazul Administrației Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", și sunt coordonati și controlati din punct de vedere profesional de Comisariatul general al Gărzii de Mediu.

(3) Funcția de comisar-șef este echivalenta cu cea de inspector-șef adjunct din cadrul inspectoratelor de protecție a mediului județene și al municipiului București, respectiv director în cazul Administrației Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării".

Articolul 8

Spațiile necesare desfășurării activității Comisariatului general al Gărzii de Mediu și unităților teritoriale ale Gărzii de Mediu se asigura de către autoritatea centrala pentru protecția mediului, respectiv de inspectoratele de protecție a mediului și de Administrația Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării".

Articolul 9

(1) Atribuțiile Comisariatului general al Gărzii de Mediu și ale unităților teritoriale ale Gărzii de Mediu se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare a Gărzii de Mediu.

(2) Regulamentul de organizare și funcționare a Gărzii de Mediu se aproba prin ordin al conducătorului autorității centrale pentru protecția mediului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 10

Garda de Mediu are următoarele atribuții principale:

a) controlează instalațiile cu impact major asupra elementelor componente ale mediului;

b) executa controale tehnice la toți agenții economici care desfășoară activități ce sunt supuse, potrivit legii, procedurii de evaluare a impactului asupra mediului;

c) urmărește realizarea investițiilor din domeniul protecției mediului în toate fazele de execuție a acestora, având acces la documentația necesară;

d) participa la intervențiile pentru eliminarea și diminuarea efectelor poluarilor asupra factorilor de mediu, precum și pentru prevenirea producerii poluarilor accidentale;

e) acționează, în condițiile legii, pentru obținerea de informații și date de la agenții economici, în vederea cunoașterii, prevenirii și combaterii fenomenului infractional în domeniul protecției mediului;

f) controlează și constata încălcările prevederilor actelor normative în domeniul protecției mediului și aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de acestea;

g) colaborează cu unitățile de poliție și/sau de jandarmerie la constatarea faptelor care, potrivit legislației de mediu, constituie infracțiuni, în vederea sesizării organelor de urmărire penală de către conducătorul autorității publice în cadrul căreia funcționează;

h) urmărește și controlează aplicarea de către persoanele fizice și juridice a reglementărilor privind gestionarea deșeurilor și recuperarea materialelor reciclabile;

i) cooperează, pe bază de protocoale, cu toate autoritățile cărora le-au fost stabilite, potrivit legii, atribuții referitoare la protecția mediului;

j) conlucreaza, în caz de accidente tehnice sau catastrofe ecologice cu efect transfrontier, cu structuri de profil din alte state și de la nivelul unor instituții internaționale, pentru prevenirea, diminuarea și eliminarea efectelor acestora.

Articolul 11

(1) Garda de Mediu exercita control operativ și inopinat în legătură cu atribuțiile stabilite potrivit art. 10.

(2) În îndeplinirea atribuțiilor ce le revin comisarii Gărzii de Mediu au următoarele drepturi:

a) să între, în condițiile legii, oricând și oriunde, în locul în care se desfășoară o activitate generatoare de impact negativ asupra mediului;

b) sa legitimeze și sa stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispozițiile legale din domeniul protecției mediului;

c) sa conducă la sediul unității de poliție pe cei care prin acțiunile lor periclitează starea mediului, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale în domeniul protecției mediului, a căror identitate nu a putut fi stabilită;

d) să efectueze împreună cu organele de poliție controale ale vehiculelor aflate în circulație, când exista indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni în domeniul mediului;

e) sa participe împreună cu organele competente la controlul specific în punctele de trecere a frontierei;

f) sa folosească orice mijloc de transport și de comunicație, cu acordul deținătorului, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, pentru luarea măsurilor legale de intervenție, în caz de producere a unei catastrofe sau a unui accident tehnic cu impact major, care nu pot fi aduse la îndeplinire altfel. Cheltuielile vor fi achitate ulterior, la cererea proprietarilor, și vor fi suportate din fondurile unităților Gărzii de Mediu sau, după caz, de către persoanele care au determinat intervenția.

Articolul 12

(1) În plan teritorial unitățile Gărzii de Mediu cooperează cu autoritățile administrației publice locale, cu celelalte organe și instituții publice locale, cu serviciile publice descentralizate ale ministerelor, cu reprezentanți ai societății civile, cu persoane fizice și juridice.

(2) Inspectoratele teritoriale ale autorității centrale de protecție a mediului și Administrația Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării" încheie, în numele și pentru unitățile teritoriale respective ale Gărzii de Mediu, protocoale de colaborare a acestora cu autoritățile administrației publice locale, în vederea îndeplinirii eficiente a atribuțiilor în cazul unor evenimente deosebite și în vederea diminuării sau eliminării efectelor negative asupra factorilor de mediu.

(3) Protocoalele încheiate vor fi comunicate, în termen de 10 zile de la perfectarea acestora, autorității centrale pentru protecția mediului.

Articolul 13

(1) Personalul de conducere și de execuție de specialitate al Gărzii de Mediu are calitatea de funcționar public și va fi încadrat pe funcția de comisar.

(2) Încadrarea pe funcția publică de comisar a personalului de conducere și de execuție de specialitate din compartimentele de inspecție de la nivelul autorității centrale pentru protecția mediului, din inspectoratele de protecție a mediului județene, respectiv al municipiului București, și din Administrația Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", care se reorganizează în Garda de Mediu, se va face potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Drepturile și îndatoririle de serviciu ale personalului de specialitate al Gărzii de Mediu se stabilesc, în condițiile legii, prin ordin al conducătorului autorității centrale pentru protecția mediului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 14

(1) Personalul Gărzii de Mediu poarta uniforma cu însemne distinctive și este dotat cu armament de serviciu, pe care are dreptul sa îl utilizeze și obligația sa îl păstreze în condițiile legii. Pentru îndeplinirea misiunilor personalul Gărzii de Mediu folosește autovehicule și alte mijloace din dotare.

(2) Vehiculele utilizate de Garda de Mediu vor fi dotate cu girofar de culoare verde și cu sirena.

(3) Modelul de uniforma, însemnele distinctive, normele de dotare cu armament și munitie, mijloacele de transport, aparatura tehnica adecvată și alte mijloace de lucru se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Apelor și Protecției Mediului.

(4) Dotarea necesară infiintarii, organizării și funcționarii Gărzii de Mediu se asigura de Ministerul Apelor și Protecției Mediului, inspectoratele de protecție a mediului teritoriale și de Administrația Rezervatiei Biosferei "Delta Dunării", potrivit competentelor legale.

(5) Armamentul de serviciu din dotarea personalului Gărzii de Mediu se va asigura din disponibilitățile Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne sau ale altor instituții autorizate, pe bază de protocoale încheiate cu acestea.

(6) Autoritatea centrala pentru protecția mediului elaborează programele și organizează pregătirea profesională inițială și periodică a personalului Gărzii de Mediu.

(7) Programul de pregătire și tragere cu armamentul din dotare se realizeza în cooperare cu unitățile Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne sau ale altor instituții autorizate, pe baza protocoalelor încheiate cu acestea.

Articolul 15

Înființarea și finanțarea activității Gărzii de Mediu se realizează în cadrul numărului maxim de posturi și al fondurilor aprobate anual, prin bugetul de stat, Ministerului Apelor și Protecției Mediului.

Articolul 16

Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 17/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apelor și Protecției Mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se vor modifica în mod corespunzător.

Articolul 17

Prezenta hotărâre intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul apelor

și protecției mediului,

Aurel Constantin Ilie

p. Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul administrației publice,

Octav Cozmanca

p. Ministru de interne,

Nicolae Berechet,

secretar de stat

Ministrul apărării naționale,

Ioan Mircea Pascu

Ministrul industriei și resurselor,

Dan Ioan Popescu

------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).