privind scutirea de la plata obligațiilor bugetare aferente minelor și carierelor închise, aflate în conservare, potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 156/2001
În aplicarea prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 156/2001 pentru scutirea de la plata obligațiilor bugetare aferente minelor și carierelor închise, aflate în conservare se emit următoarele norme metodologice:
1. Obligațiile bugetare ale companiilor naționale, societăților naționale și ale societăților comerciale din domeniul minier, pentru activitatea proprie și a exploatarilor miniere subordonate, aferente minelor și carierelor închise și aflate în conservare, pentru care s-au aprobat prin hotărâri de Guvern decizii de închidere, datorate și neachitate până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 156/2001, se scutesc de la plata.
Penalitățile de orice fel, precum și majorările de întârziere aferente debitelor prevăzute la alineatul precedent, calculate până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 156/2001, se scutesc la plata.
În categoria obligațiilor bugetare datorate și neachitate se includ obligațiile față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale.
Obligațiile datorate bugetului de stat care fac obiectul înlesnirilor prevăzute mai sus, cuprind impozitele, contribuțiile și alte venituri datorate bugetului de stat, cu excepția T.V.A.
2. În vederea stingerii obligațiilor bugetare datorate, pentru minele și carierele închise, de companiile naționale, societățile naționale sau societățile comerciale și exploatările miniere subordonate, atât din evidentele contabile ale acestora, precum și din evidentele organelor competente, ale fiecărui creditor bugetar, se întocmesc următoarele situații, conform modelelor nr. 1-3 din prezentele norme metodologice:
- "Situația privind scutirea de la plata obligațiilor datorate și neachitate la bugetul de stat și scutirea la plata a majorărilor de întârziere și a penalitatilor aferente", unde se includ și fondurile speciale administrate de Ministerul Finanțelor Publice, modelul nr. 1;
- "Situația obligațiilor datorate și neachitate creditorului bugetar - Ministerul Muncii și Solidarității Sociale", modelul nr. 2;
- "Situația privind scutirea de la plata obligațiilor datorate și neachitate bugetelor locale și scutirea la plata a majorărilor de întârziere și a penalitatilor aferente - Consiliul local/ județean .........", modelul nr. 3.
Pentru alte eventuale obligații datorate fondurilor speciale, altele decât cele administrate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, situațiile se vor adapta în mod corespunzător pentru fiecare creditor bugetar.
Fiecare model din situațiile prevăzute mai sus se întocmește în patru exemplare de exploatarea miniera și în trei exemplare de compania naționala, societatea naționala sau societatea comercială, după caz.
Exploatarea miniera întocmește situațiile, pe care le transmite spre avizare companiei naționale, societății naționale sau societății comerciale căreia îi este subordonata. Acestea, la rândul lor, pentru obligațiile proprii aferente minelor și carierelor închise, întocmesc separat situațiile prevăzute în modelele nr. 1-3.
Toate aceste situații se transmit de companiile naționale, societățile naționale sau de societățile comerciale, împreună cu un centralizator pentru fiecare model de situație, Ministerului Industriei și Resurselor pentru verificarea încadrării închiderii minelor și carierelor respective în prevederile hotărârilor de Guvern adoptate în acest sens.
După avizarea situațiilor de către Ministerul Industriei și Resurselor, în ziua lucrătoare imediat următoare compania naționala, societatea naționala sau societatea comercială, după caz, transmite un exemplar al situațiilor model nr. 1 organelor fiscale în evidenta cărora sunt înregistrate ca plătitoare de impozite și taxe, atât acestea, cat și exploatările miniere subordonate, în vederea operarii în evidenta pe plătitori a operațiunilor respective. Totodată un exemplar al celorlalte situații se transmite fiecărui creditor bugetar pentru obligațiile administrate de acesta, în vederea operarii în evidenta proprie a operațiunilor respective.
Scutirea de la plata a obligațiilor bugetare, precum și a majorărilor de întârziere și a penalitatilor de orice fel se efectuează prin efectul legii.
Câte un exemplar din fiecare situație se va transmite și exploatarilor miniere în cauza.
Situațiile întocmite conform modelelor prevăzute la prezentele norme metodologice, avizate de Ministerul Industriei și Resurselor, reprezintă documentele pe baza cărora se efectuează înregistrările aferente operațiunilor efectuate în evidența contabilă proprie.
Compania naționala, societatea naționala sau societatea comercială va transmite organelor competente subordonate fiecărui creditor bugetar câte o copie a situațiilor aferente obligațiilor bugetare datorate, pentru toate minele sau carierele închise din subordinea sa.
3. Eventualele diferențe de impozite, taxe, contribuții și alte venituri bugetare, precum și de majorări de întârziere și penalități de orice fel aferente acestora, constatate ulterior de organele de control competente, vor fi achitate de companiile naționale, societățile naționale, societățile comerciale sau exploatările miniere din subordinea acestora, după caz, conform legii.
Operațiunile de scutire de la plata a obligațiilor bugetare datorate și neachitate și de scutire la plata a penalitatilor de orice fel și a majorărilor de întârziere aferente vor fi încheiate până la data de 27 decembrie 2001, urmând să fie evidentiate în bilanțul contabil încheiat la data de 31 decembrie 2001.
4. Reflectarea în contabilitatea companiilor naționale, societăților naționale sau a societăților comerciale, precum și a exploatarilor miniere aflate în subordinea acestora a operațiunilor de scutire de la plata a obligațiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale și fondurile speciale
a) Scutirea de la plata a obligațiilor datorate și neachitate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale și fondurile speciale, prevăzute la alin. (1) al art. 1 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 156/2001:
% = 7718 "Alte venituri excepționale 441 "Impozitul pe profit" din operații de gestiune" 444 "Impozitul pe salarii" 446 "Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate" 448 "Alte datorii și creanțe cu bugetul statului" 431 "Asigurări sociale" 437 "Ajutor de șomaj" 447 "Fonduri speciale-taxe și vărsăminte asimilate"
b) Evidentierea penalitatilor și majorărilor de întârziere scutite, aferente anilor anteriori:
% = 7718 "Alte venituri excepționale 447 "Fonduri speciale-taxe din operații de gestiune" și vărsăminte asimilate" 448 "Alte datorii și creanțe cu bugetul statului"
c) Pentru evidentierea penalitatilor și majorărilor de întârziere scutite, aferente anului curent, articolele contabile prin care acestea s-au evidențiat vor fi stornate prin corectarea în roșu sau cu semnul minus.
MODEL Nr. 1
C.N./S.N./S.C./Exploatarea miniera_______________
Adresa__________________
Cod fiscal______________
SITUAȚIA
privind scutirea de la plata a obligațiilor datorate
și neachitate la bugetul de stat, precum și a majorărilor
de întârziere și a penalitatilor aferente
- lei -
*) amenzi, etc
MINISTERUL INDUSTRIEI
ȘI RESURSELOR, C.N./S.N./S.C.________ Exploatarea miniera,
Director, Director, Director, Compartiment
financiar-contabil
MODEL Nr. 2
C.N./S.N./S.C./Exploatarea miniera_______________
Adresa__________________
Cod fiscal______________
SITUAȚIA
obligațiilor datorate și neachitate creditorului bugetar -
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
- lei -
MINISTERUL INDUSTRIEI
ȘI RESURSELOR, C.N./S.N./S.C.________ Exploatarea miniera,
Director, Director, Director, Compartiment
financiar-contabil
MODEL Nr. 3
C.N./S.N./S.C./Exploatarea miniera_______________
Adresa__________________
Cod fiscal______________
SITUAȚIA
privind scutirea de la plata obligațiilor datorate și neachitate bugetelor
locale, precum și a majorărilor de întârziere și a penalitatilor aferente -
Consiliul local/județean............
- lei -
MINISTERUL INDUSTRIEI
ȘI RESURSELOR, C.N./S.N./S.C.________ Exploatarea miniera,
Director, Director, Director, Compartiment
financiar-contabil
-------------
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.