Articolul UNIC
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 62 din 30 august 2001 pentru completarea Legii sanitare veterinare nr. 60/1974, adoptată în temeiul art. 1 pct. II.6 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 august 2001, cu următoarele modificări:
1. La articolul I, alineatul 3 al articolului 30 va avea următorul cuprins:
Funcționarea unităților de tăiere a animalelor și a pasarilor, de colectare, prelucrare, procesare, depozitare și valorificare a produselor de origine animala, unități stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor, este permisă numai dacă au asigurata asistența sanitară veterinara de stat, în condițiile prezentei legi.
2. După articolul II se introduce articolul III cu următorul cuprins:
Articolul III
Legea sanitară veterinara nr. 60/1974, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 30 decembrie 1991, cu modificările și completările ulterioare și cu cele aduse prin prezenta ordonanță, va fi republicată, după aprobarea acesteia de către Parlament, în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.