LEGE nr. 41 din 16 ianuarie 2002

LEGE Repealed Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002
Entered into force
30.01.2002
Consolidated form as of
30.01.2002

pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea și finanțarea rezidentiatului, stagiaturii și activității de cercetare medicală în sectorul sanitar

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Se aprobă Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 58 din 19 aprilie 2001 privind organizarea și finanțarea rezidentiatului, stagiaturii și activității de cercetare medicală în sectorul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 26 aprilie 2001, cu următoarele modificări și completări:

1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Rezidentiatul, ca forma de pregătire postuniversitară a medicilor și farmacistilor, este organizat conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului sănătății și familiei.

(2) Rezidentiatul se organizează anual, sub forma rezidentiatului pe locuri și/sau a rezidentiatului pe post, în funcție de numărul necesar de medici, estimat pe țara de Ministerul Sănătății și Familiei, în specialitatile prevăzute de Nomenclatorul specialitatilor medicale și farmaceutice.

(3) Preparatorii universitari se confirma în rezidentiat după ocuparea postului, prin concurs, potrivit metodologiei prevăzute la alin. (1)."

2. La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - (1) Rezidentiatul pe locuri se organizează în sesiune unica și oferteaza un număr de locuri pentru toate specialitatile, număr ce asigura necesarul de specialiști conform standardelor de referința din țările Uniunii Europene."

3. La articolul 3, alineatele (1), (2) și (6) vor avea următorul cuprins:

"Art. 3. - (1) Rezidentiatul pe post se organizează în funcție de numărul de posturi solicitate de unitățile sanitare din rețeaua Ministerului Sănătății și Familiei, precum și de ministerele cu rețea sanitară proprie, conform normativelor de personal elaborate de Ministerul Sănătății și Familiei, în specialitatile prevăzute în Nomenclatorul specialitatilor medicale și farmaceutice.

(2) Rezidentiatul pe post se organizează numai din motive de maxima necesitate și numai pentru zonele geoeconomice defavorizate, sub forma unei sesiuni distincte față de concursul național anual organizat cu locuri destinate pe specialități. Concursul se organizează la nivel național.

..........................................................................

(6) Ocuparea unui alt post decât cel pe care au fost confirmati ca rezidenți se poate face numai după îndeplinirea obligației prevăzute la alin. (5). Nerespectarea acestei obligații atrage răspunderea materială a rezidentului, prevăzută anume în contractul individual de muncă menționat la alin. (4)."

4. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - (1) Rezidentii efectuează pregătirea de specialitate în unitățile sanitare de stat sau private acreditate, nominalizate de Ministerul Sănătății și Familiei, stabilite în funcție și de propunerile universitatilor de medicina și farmacie și de capacitatile de pregătire ale unităților sanitare clinice, precum și cele ale ministerelor cu rețea sanitară proprie.

(2) Ministerul Sănătății și Familiei, precum și ministerele cu rețea sanitară proprie acorda fonduri suplimentare din sume alocate de la bugetul de stat unităților clinice care pregătesc rezidenți."

5. La articolul 5, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins:

"Art. 5. - (1) Drepturile salariale ale rezidenților se stabilesc în condițiile legii și se acordă prin unitățile sanitare cu care au încheiat contract individual de muncă, pe baza documentelor doveditoare a frecventarii stagiilor, realizării garzilor, emise de unitatea la care se efectuează pregătirea. Rezidentii care efectuează garzi vor fi remunerați pentru aceste activități.

(2) Drepturile salariale ale medicilor, stomatologilor și farmacistilor rezidenți din primii doi ani de rezidentiat, în care se realizează pregătirea teoretică generală, se suporta de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății și Familiei, de la titlul lt; lt;Transferuri gt; gt;".

6. La articolul 5, după alineatul (2) se introduce alineatul (2^1) cu următorul cuprins:

"(2^1) Pentru rezidentii care efectuează pregătire în unitățile sanitare private acreditate drepturile salariale se suporta de către acestea."

7. La articolul 5, după alineatul (4) se introduce alineatul (5) cu următorul cuprins:

"(5) Sumele restante reprezentând drepturi de personal cuvenite medicilor, farmacistilor și stomatologilor rezidenți și stagiari pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 26 aprilie 2001 se plătesc de unitățile sanitare la care au fost repartizați și cu care au încheiat contracte individuale de muncă pe perioada determinata sau nedeterminată, din bugetul de asigurări de sănătate, pe bază de acte adiționale încheiate cu casele de asigurări de sănătate."

8. La articolul 6, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"Art. 6. - (1) Înscrierea la concursurile de rezidentiat se poate face și imediat după promovarea examenului de licență sau/și înaintea finalizarii anului de stagiatura, în vederea asigurării posibilității obținerii specializărilor la varste mai apropiate de tendintele actuale ale standardelor internaționale."

9. La articolul 7, alineatele (1)-(4) și (6) vor avea următorul cuprins:

"Art. 7. - (1) Stagiatura are durata de un an și se organizează după metodologia stabilită de Ministerul Sănătății și Familiei pentru absolvenții facultăților de medicina, stomatologie și farmacie care au promovat examenul de licență.

(2) Ministerul Sănătății și Familiei stabilește locurile de muncă pentru efectuarea stagiilor în unitățile sanitare acreditate, inclusiv private, care încheie cu stagiarii contracte individuale de muncă pe durata determinata de un an.

(3) Unitățile sanitare care au încheiat contract individual de muncă cu medicii, stomatologii și farmaciștii stagiari primesc din Fondul pentru plata ajutorului de șomaj, pentru fiecare stagiar, pe perioada contractului prevăzut la alin. (2), o sumă lunară reprezentând 70% din salariul de baza, stabilit la data angajării, dar nu mai mult de 50% din salariul mediu lunar pe economie, publicat de Institutul Național de Statistica, la data stabilirii drepturilor. Unitățile sanitare care au încheiat contract individual de muncă cu medicii, stomatologii și farmaciștii stagiari asigura plata drepturilor ce li se cuvin, astfel: 70% de către angajator, din contribuția pentru constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj, și 30% din Fondul de asigurări sociale de sănătate.

(4) Persoanele prevăzute la alin. (3) nu beneficiază de dreptul la ajutor de șomaj pe o durată de 2 ani de la data încheierii perioadei de stagiatura decât în condițiile în care prezintă dovada că nu exista posturi vacante în rețeaua sanitară, corespunzătoare nivelului de pregătire al acestora, eliberata de Ministerul Sănătății și Familiei.

............................................................................

(6) Medicii, stomatologii și farmaciștii care au întrerupt perioada de efectuare a stagiaturii pot solicita Ministerului Sănătății și Familiei aprobarea în vederea completării acesteia, pentru a putea obține dreptul de libera practica."

10. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

"Art. 8. - (1) Statutul de medic de medicina generală, stomatolog și, respectiv, farmacist se obține după finalizarea stagiaturii.

(2) După stagiatura medicii de medicina generală, medicii stomatologi și farmaciștii pot lucra, în condiții contractuale, în cabinetul medicului specialist de medicina de familie, de stomatologie generală, respectiv al farmacistului specialist.

(3) Ministerul Sănătății și Familiei va elabora metodologia de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, în termen de 60 de zile de la publicarea legii de aprobare a acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I."

11. La articolul 9, alineatele (1) și (3) vor avea următorul cuprins:

"Art. 9. - (1) Drepturile salariale ale personalului angajat în activitatea de cercetare științifică, clinica și de medicina preventivă, organizată pe nuclee, colective, departamente și/sau institute și care se desfășoară în cadrul unităților din sectorul sanitar, se finanțează din Fondul de asigurări sociale de sănătate și se stipulează în mod distinct în contractul unității cu casa de asigurări de sănătate, pentru fiecare an bugetar.

...........................................................................

(3) În termen de 60 de zile de la data publicării legii de aprobare a ordonanței de urgenta Ministerul Sănătății și Familiei împreună cu Academia de Științe Medicale vor defini domeniile cercetării științifice clinice, de medicina preventivă și fundamentale, nucleele, colectivele, departamentele de cercetare, precum și instituțiile sanitare în care se desfășoară activitate de cercetare științifică, printr-o metodologie comuna, care va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I."

Articolul 2

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 58/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 26 aprilie 2001, cu modificările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 17 decembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 20 decembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VACAROIU

------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).