ORDONANTA nr. 13 din 24 ianuarie 2002

ORDONANȚĂ Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 82 din 1 februarie 2002
Entered into force
01.02.2002
Consolidated form as of
01.02.2002

pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 1 pct. V.1 din Legea nr. 751/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adopta prezenta ordonanță.

Articolul 1

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 privind statutul și regimul refugiatilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2001, se modifica și se completează după cum urmează:

1. Litera c) a articolului 4 va avea următorul cuprins:

"c) a comis fapte care sunt contrare scopurilor și principiilor enunțate în Carta Organizației Națiunilor Unite."

2. La articolul 22, după alineatul (3) se introduc alineatele (3^1) și (3^2) cu următorul cuprins:

"(3^1) Solicitantul statutului de refugiat, cazat în centrele prevăzute la alin. (3), beneficiază gratuit de masa în natura, în următoarele condiții:

a) în limita a 3.645 calorii pentru solicitantul statutului de refugiat, major ori minor în vârsta de peste un an;

b) în limita a 4.505 calorii pentru solicitanta statutului de refugiat, însărcinată între lunile a V-a și a IX-a inclusiv sau care a născut și nu alapteaza copilul, pentru o perioadă de 12 luni de la naștere;

c) în limita a 4.800 calorii pentru solicitanta statutului de refugiat care a născut și alapteaza copilul în vârsta de până la un an;

d) în limita a 1.190 calorii pentru fiecare copil în vârsta de 0-6 luni care se afla împreună cu unul sau cu ambii părinți solicitanți ai statutului de refugiat;

e) în limita a 1.650 calorii pentru fiecare copil în vârsta de 6-12 luni care se afla împreună cu unul sau cu ambii părinți solicitanți ai statutului de refugiat.

(3^2 ) Persoanelor prevăzute la alin. (3^1) nu li se aplică dispozițiile art. 13 alin. (2) referitoare la sumele cuvenite pentru masa."

Articolul 2

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanță, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o noua numerotare.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

────────────────

Ministru de interne,

Ioan Rus

Ministrul muncii și

solidarității sociale,

Marian Sarbu

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tanasescu

────────────────────────

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).