REGULAMENT nr. 15 din 29 mai 2002

REGULAMENT Ministerul Finan?elor Publice
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 376 din 4 iunie 2002
Entered into force
04.06.2002
Consolidated form as of
04.06.2002

privind operațiunile cu titluri de stat

Capitolul 1 — Dispoziții generale ↑ Contents

Articolul 1

Cadru general cu privire la operațiunile cu titluri de stat

1. Prezentul regulament stabilește regimul operațiunilor cu titluri de stat pentru care Bursa de Valori București, denumita în continuare B.V.B., este desemnată ca piața secundară, cu excepția celor prevăzute în Regulamentul B.V.B. nr. 14 privind operațiunile cu obligațiuni.

2. Banca Naționala a României, denumita în continuare B.N.R., poate efectua operațiuni cu titluri de stat pe piața secundară a B.V.B. în conformitate cu prevederile Regulamentului B.N.R. nr. 1/2000 privind operațiunile de piața monetara efectuate de Banca Naționala a României și facilitățile de creditare și de depozit acordate de aceasta băncilor.

Articolul 2

Sistemul electronic al B.V.B.

1. Operațiunile având ca obiect titlurile de stat sunt realizate printr-un sistem electronic al B.V.B., denumit în continuare sistemul B.V.B. Sistemul B.V.B. este compus din modulul de tranzactionare, modulul de compensare-decontare și modulul de registru.

2. Sistemul prin care se realizează operațiunile având ca obiect titluri de stat este stabilit, prin decizie, de către directorul general al B.V.B.

3. B.V.B. pune la dispoziția participanților la piața, prin sistemul B.V.B., prospectul de emisiune și toate modificările acestuia, asa cum au fost transmise de Ministerul Finanțelor Publice, denumit în continuare M.F.P.

Articolul 3

Moneda

1. Operațiunile având ca obiect titluri de stat emise în lei se efectuează în lei.

2. Operațiunile având ca obiect titluri de stat emise în valută se efectuează în valută de emisiune, sub condiția existenței avizelor necesare emise de organele competente.

Articolul 4

Termenii utilizați

În înțelesul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificatii:

1. Cont reprezintă contul de titluri de stat deschis în modulul de registru în care sunt evidentiate toate detinerile de titluri de stat ale unei persoane fizice sau juridice.

2. Contract repo reprezintă contractul prin care un intermediar al pieței primare sau al pieței secundare oferă spre vânzare un anumit număr de titluri de stat, angajandu-se în același timp sa recumpere titlurile respective sau alte titluri echivalente la o dată ulterioară și la un anumit preț.

3. Contract reverse repo reprezintă contractul prin care un intermediar al pieței primare sau al pieței secundare cumpara un anumit număr de titluri de stat, angajandu-se în același timp sa revanda titlurile respective sau alte titluri echivalente la o dată ulterioară și la un anumit preț.

4. Cotatie ferma de cumpărare-vânzare, denumita în continuare cotatie ferma, reprezintă ansamblul format din oferta ferma de vânzare și oferta ferma de cumpărare, introduse simultan în piața principala de către un market maker pentru o anumită serie de titluri de stat.

5. Cotatie informativa de cumpărare-vânzare, denumita în continuare cotatie informativa, reprezintă ansamblul format din intenția de vânzare și intenția de cumpărare, introduse simultan în piața deal de către un intermediar al pieței primare sau un intermediar al pieței secundare, fără a angaja în vreun fel răspunderea acestuia.

6. Cupon reprezintă suma de bani corespunzătoare dobânzii calculate pentru perioada cupon a acestuia, datorată periodic de M.F.P. deținătorilor de titluri de stat și la plata căreia acesta s-a angajat prin prospectul de emisiune.

7. Cupon curent reprezintă cuponul a cărui perioada cupon nu s-a încheiat la data decontării tranzacției și a cărui obligație de plată devine exigibilă la cea mai apropiată data a cuponului, stabilită în prospectul de emisiune.

8. Cupon precedent reprezintă cuponul cel mai recent plătit, prin raportare la data decontării tranzacției.

9. Data cupon reprezintă ziua calendaristică la care devine exigibilă obligația M.F.P. de a efectua plata unui cupon și/sau a valorii nominale a unui titlu de stat cu dobânda către proprietarii de titluri de stat înregistrați în documentul intitulat "Situația deținătorilor înregistrați la data înregistrării curente".

10. Data emisiunii reprezintă data la care a fost emis un titlu de stat și de la care începe să se acumuleze dobânda.

11. Data înregistrării curente reprezintă data care servește la identificarea deținătorilor de titluri de stat care au dreptul de a primi la scadenta valoarea nominală, în cazul unui titlu de stat cu discont, sau care au dreptul de a primi cuponul curent și/sau valoarea nominală, în cazul unui titlu de stat cu dobânda, prin raportare la înregistrările din modulul de registru de la sfârșitul zilei respective. Data înregistrării curente se stabilește conform reglementărilor B.N.R.

12. Data scadentei reprezintă data la care devine exigibilă obligația de plată a valorii nominale a unui titlu de stat cu discont sau reprezintă ultima data cupon a unui titlu de stat cu dobânda la care devine exigibilă obligația de plată a ultimului cupon și a valorii nominale.

13. Deal reprezintă oferta ferma de cumpărare sau de vânzare a unui anumit număr de titluri de stat, introdusă în piața deal, care este transmisă direct de către un trader, denumit în continuare initiator, către un alt trader, denumit în continuare contraparte. Identitatea celor două părți nu este publică pentru ceilalți intermediari din piața.

14. Dobânda acumulată este exprimată ca procent din valoarea nominală a titlului de stat cu dobânda. Valoarea dobânzii acumulate reprezintă cota-parte din valoarea cuponului curent, corespunzătoare zilelor scurse din perioada cuponului curent, începând cu data emisiunii sau data cuponului precedent inclusiv, până la data decontării tranzacției exclusiv.

15. Intermediarii pieței bursiere reprezintă intermediarii pieței primare și intermediarii pieței secundare care desfășoară operațiuni cu titluri de stat pe piața secundară a B.V.B.

16. Intermediarul pieței primare reprezintă o banca comercială sau o societate de valori mobiliare autorizata de B.N.R. ca intermediar al pieței primare a titlurilor de stat. Intermediarii pieței primare desfășoară operațiuni cu titluri de stat pe piața secundară a B.V.B. în nume și pe cont propriu, precum și în numele și pe contul clienților.

17. Intermediarul pieței secundare reprezintă o banca comercială sau o societate de valori mobiliare autorizata de B.N.R. ca intermediar al pieței secundare a titlurilor de stat. Intermediarii pieței secundare desfășoară operațiuni cu titluri de stat pe piața secundară a B.V.B. în nume și pe cont propriu, precum și în numele și pe contul clienților.

18. Market maker reprezintă intermediarul pieței primare sau al pieței secundare care se angajează sa afiseze cotații ferme și sa încheie tranzacții pe baza acestora pentru seria de titluri de stat și pe perioada pentru care deține aceasta calitate.

19. Ordin reprezintă oferta ferma de cumpărare sau de vânzare a unui anumit număr de titluri de stat, introdusă în piața principala.

20. Perioada cupon sau baza reprezintă intervalul de timp, exprimat în zile, cuprins între data de emisiune și data primului cupon sau intervalul de timp cuprins între data cuponului precedent și data cuponului curent.

21. Piața principala reprezintă un segment al pieței secundare bursiere a titlurilor de stat în care tranzacțiile se încheie prin execuția automată a unui ordin directionat către partea de cumpărare sau de vânzare a unei cotații ferme, care are la un moment dat randamentul sau prețul cel mai bun.

22. Piața deal reprezintă un segment al pieței secundare bursiere a titlurilor de stat care funcționează pe principiul negocierii directe între doi intermediari.

23. Piața repo și reverse repo reprezintă un segment al pieței secundare a titlurilor de stat care funcționează pe principiul negocierii și încheierii de contracte repo și reverse repo. B.V.B. va emite reglementări specifice cu privire la operațiunile desfășurate pe aceasta piața.

24. Preț al unui titlu de stat cu discont, emis cu scadența de 365 de zile, reprezintă prețul de cumpărare sau de vânzare exprimat ca procent din valoarea nominală și este calculat de sistemul B.V.B. pe baza randamentului introdus într-o cotatie ferma sau informativa, deal sau ordin.

25. Preț brut al unui titlu de stat cu dobânda, emis cu scadența mai mare sau egala cu 365 de zile, reprezintă prețul de cumpărare sau de vânzare care include dobânda acumulată și este introdus într-o cotatie ferma sau informativa, deal sau ordin. Prețul brut este exprimat ca procent din valoarea nominală a titlului de stat.

26. Preț net al unui titlu de stat cu dobânda, emis cu scadența mai mare sau egala cu 365 de zile, reprezintă prețul de cumpărare sau de vânzare care nu include dobânda acumulată și este introdus într-o cotatie ferma sau informativa, deal sau ordin. Prețul net este exprimat ca procent din valoarea nominală a titlului de stat.

27. Rata cupon reprezintă rata anuală a dobânzii exprimată ca procent din valoarea nominală a unui titlu de stat cu dobânda, care este utilizata pentru calcularea cuponului.

28. Registrul cotatiilor ferme reprezintă lista tuturor cotatiilor ferme corespunzătoare unei anumite serii de titluri de stat care sunt introduse în modulul de tranzactionare. Identitatea market makerilor care introduc cotații ferme este publică.

29. Registrul cotatiilor informative reprezintă lista tuturor cotatiilor informative corespunzătoare unei anumite serii de titluri de stat care sunt introduse în modulul de tranzactionare. Identitatea intermediarilor care introduc cotații informative este publică.

30. Registrul ordinelor reprezintă lista tuturor ordinelor corespunzătoare unei anumite serii de titluri de stat care sunt introduse în modulul de tranzactionare. Identitatea intermediarilor care introduc ordine este anonima.

31. Seria emisiunii reprezintă un cod alfanumeric prin care se identifica o emisiune de titluri de stat.

32. Situația deținătorilor înregistrați la data emisiunii reprezintă documentul întocmit și transmis pe suport electronic și/sau hârtie de către agentul desemnat de M.F.P. către B.V.B., în vederea înregistrării în modulul de registru a deținătorilor care au cumpărat titluri de stat pe piața primara.

33. Situația deținătorilor înregistrați la data înregistrării curente reprezintă documentul pe suport electronic sau hârtie întocmit și transmis de B.V.B. agentului de plată desemnat de M.F.P. și care cuprinde informații referitoare la seria emisiunii, numărul de titluri de stat din seria respectiva în circulație, numele/denumirea deținătorilor de titluri de stat, datele de identificare și numărul de titluri de stat deținute de fiecare proprietar.

34. Trader reprezintă persoana fizica autorizata de B.V.B. sa opereze în sistemul B.V.B.

35. Tranzacție reprezintă contractul de vânzare-cumpărare de titluri de stat dintr-o anumită serie, negociat și încheiat prin modulul de tranzactionare.

Capitolul 2 — Formule de calcul standard pentru titluri de stat cu discont emise cu scadența de 365 de zile ↑ Contents

Articolul 5

Randament și preț

1. Relația dintre randamentul și prețul unui titlu de stat cu discont se determina astfel:

┌ 100 365 ┐ Randament (%) =│(───────── - 1) x ─────────────── │ x 100 │ Preț (%) Nr._zile_rămase │ └ ┘ ┌ 100 ┐ Preț (%) =│ ──────────────────────────────────── │ │ Randament (%) Nr._zile_rămase │ │ 1 +(───────────── x ──────────────── │ └ 100 365 ┘

în care:

- randament = randamentul anual exprimat procentual;

- preț = prețul exprimat ca procent din valoarea nominală;

- nr._zile_rămase = numărul de zile începând cu data decontării tranzacției inclusiv, până la data scadentei exclusiv.

2. În funcție de prospectul de emisiune, B.V.B. poate utiliza o alta convenție cu privire la numărul de zile corespunzătoare anului calendaristic.

Articolul 6

Valoarea tranzacției

Valoarea unei tranzacții cu titluri de stat cu discont, încheiată pe baza prețului rezultat din conversia randamentului introdus de trader în modulul de tranzactionare, se determina astfel:

│Preț (%) │ Valoare_tranzacție (lei) = │──────── │x Valoare_nominală (lei) x Nr._titluri │ 100 │ └ ┘

Capitolul 3 — Formule de calcul standard pentru titluri de stat cu dobânda emise cu scadența mai mare sau egala cu 365 de zile ↑ Contents

Articolul 7

Dobânda acumulată

Dobânda acumulată corespunzătoare tranzacțiilor cu titluri de stat cu dobânda se determina astfel:

┌ ┐ │Nr._zile_acumulate │ Dobanda_acumulată (%) = Rata_cupon (%) x │────────────────── │, │ Nr._zile_an │ └ ┘

în care:

- nr._zile_acumulate = numărul de zile începând cu data emisiunii sau data cuponului precedent inclusiv, până la data decontării tranzacției exclusiv;

- nr._zile_an = numărul de zile din an - calculat în funcție de convenția de calcul utilizata pentru determinarea dobânzii acumulate.

Articolul 8

Valoarea tranzacției

1. Valoarea unei tranzacții cu titluri de stat cu dobânda, încheiată pe baza prețului net introdus de trader în modulul de tranzactionare, se determina astfel:

┌ ┐ │Preț_net (%) + Dobanda_acumulată (%)│ Valoare_tranzacție (lei) = │────────────────────────────────────│x Valoare_nominală (lei) x Nr._titluri │ 100 │ └ ┘

2. Valoarea unei tranzacții cu titluri de stat cu dobânda, încheiată pe baza prețului brut introdus de trader în modulul de tranzactionare, se determina astfel:

┌ ┐ │Preț_brut (%)│ Valoare_tranzacție (lei) = │──────────── │x Valoare_nominală (lei) x Nr._titluri │ 100 │ └ ┘

Articolul 9

Convenții de calcul al dobânzii acumulate

9.1. Titluri de stat cu dobânda fixa

1. În cazul titlurilor de stat cu dobânda fixa, convenția de calcul utilizata pentru determinarea dobânzii acumulate este "actual/actual".

2. Datele cupoanelor sunt date fixe din anul calendaristic, indiferent dacă acestea sunt sau nu zile lucrătoare.

3. Numărul de zile acumulate, utilizat în formula dobânzii acumulate, se calculează începând cu data emisiunii, în cazul primului cupon, sau cu data cuponului precedent, în cazul celorlalte cupoane inclusiv, până la data decontării tranzacției exclusiv.

4. Numărul de zile din an, utilizat în formula dobânzii acumulate, se calculează ca produsul dintre numărul de zile din perioada cuponului în care se decontează tranzacția și numărul de cupoane pe an.

9.2. Titluri de stat cu dobânda flotanta

1. În cazul titlurilor de stat cu dobânda flotanta, convenția de calcul utilizata pentru determinarea dobânzii acumulate este "actual/360".

2. Numărul de zile acumulate, utilizat în formula dobânzii acumulate, se calculează conform pct. 9.1 alin. 3.

3. Numărul de zile din an, utilizat în formula dobânzii acumulate, este 360.

9.3. Alte convenții de calcul al dobânzii acumulate

În cazul în care caracteristicile emisiunii nu corespund cu convențiile de calcul al dobânzii acumulate, astfel cum sunt prevăzute la pct. 9.1 și 9.2, B.V.B. poate adapta în mod corespunzător convențiile de calcul utilizate.

Capitolul 4 — Intermediarii pieței bursiere ↑ Contents

Articolul 10

Cadru general

1. În vederea dobândirii dreptului de acces la sistemul B.V.B., o banca comercială sau o societate de valori mobiliare, membra a Asociației Bursei, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie autorizata de B.N.R. în calitate de intermediar al pieței bursiere;

b) să aibă cel puțin 2 traderi autorizați de B.V.B.;

c) sa dispună de dotările tehnice și operationale necesare derulării operațiunilor cu titluri de stat prin sistemul B.V.B.

2. Intermediarii pieței bursiere au obligația de a respecta permanent cerințele prevăzute la alineatul precedent. Orice modificări vor fi notificate B.V.B. în termen de 24 de ore.

3. Se interzice intermediarilor pieței bursiere sa acționeze în nume și pe cont propriu prin intermediul unui alt intermediar.

4. În cazul intermediarilor pieței secundare care au cumpărat titluri de stat prin intermediul unui intermediar al pieței primare, aceștia nu vor utiliza conturile deschise în acest sens pentru desfășurarea de operațiuni pe piața secundară a B.V.B.

5. Se interzice intermediarilor pieței bursiere sa introducă și sa afiseze cotații ferme pentru seriile de titluri de stat pentru care nu au calitatea de market maker.

6. Calitatea de intermediar al pieței bursiere încetează în cazul în care B.N.R. retrage autorizația de funcționare pe piața titlurilor de stat a intermediarului pieței primare sau al pieței secundare, precum și în alte cazuri prevăzute de reglementările în vigoare.

7. B.V.B. va menține și va pune la dispoziția participanților la piața lista completa a intermediarilor pieței bursiere și va comunică orice modificări survenite în conținutul acesteia.

Articolul 11

Traderi

1. Intermediarii pieței bursiere care îndeplinesc condițiile stipulate la art. 10 negociaza și încheie tranzacții cu titluri de stat numai prin intermediul traderilor autorizați de B.V.B. în acest sens.

2. Calitatea de trader se dobândește în baza unei cereri transmise în acest sens de un intermediar al pieței bursiere, fiind necesară îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții:

a) vârsta minima de 21 de ani;

b) frecventarea cursurilor organizate de B.V.B. și promovarea testelor și a examenelor profesionale;

c) angajarea cu contract de muncă în cadrul intermediarului pieței bursiere respectiv.

3. Menținerea calității de trader autorizat sa desfășoare operațiuni cu titluri de stat necesita îndeplinirea în permanenta a condițiilor prevăzute la alin. 2 lit. b) și c).

4. Un trader acționează exclusiv pentru un singur intermediar al pieței bursiere.

5. Autorizarea ca trader este de competența directorului general al B.V.B.

6. Traderii autorizați de B.V.B. au obligația sa utilizeze sistemul B.V.B. în conformitate cu Manualul de utilizare a sistemului B.V.B.

7. Traderul autorizat de B.V.B. introduce și administrează cotații ferme și informative, deal-uri și ordine, negociaza și încheie tranzacții cu titluri de stat, în funcție de drepturile de acces acordate intermediarului pieței bursiere în numele căruia acționează.

8. În vederea autorizării unui trader, intermediarul pieței bursiere va transmite în acest sens B.V.B. o cerere semnată de președintele acestuia.

9. B.V.B. menține registrul traderilor care sunt autorizați sa desfășoare operațiuni cu titluri de stat.

10. În momentul în care un trader nu mai este angajatul intermediarului pieței bursiere pentru care a fost autorizat, atât intermediarul, cat și traderul vor notifica în scris B.V.B. cu privire la aceasta.

11. Intermediarii pieței bursiere sunt direct răspunzători pentru activitatea desfășurată de traderii proprii.

Articolul 12

Operațiuni desfășurate de intermedierii pieței primare și ai pieței secundare

Un intermediar care nu acționează ca market maker pe o anumită serie de titluri de stat desfășoară operațiuni cu titluri de stat în numele și pe contul propriu sau în numele și pe contul unui client, astfel:

a) în piața principala, încheierea de tranzacții prin introducerea de ordine și încheierea de tranzacții cu un market maker, pe baza cotatiilor ferme afișate de acesta;

b) în piața deal, afișarea sau oferirea de cotații informative, negocierea și încheierea de tranzacții prin transmiterea și confirmarea de deal-uri.

Articolul 13

Market makeri

13.1. Intermediari eligibili

1. Intermediarii pieței primare și ai pieței secundare se pot inregistra ca market makeri pentru orice serie de titluri de stat.

2. În vederea menținerii lichidității pieței secundare bursiere, intermediarii pieței primare care au cumpărat din piața primara titluri de stat dintr-o anumită serie, în nume și pe cont propriu, sunt obligați să se înregistreze ca market makeri pentru emisiunea respectiva.

13.2. Înregistrare market makeri

1. Pentru înregistrarea ca market maker intermediarul va depune la B.V.B. un formular-tip, conform anexei la prezentul regulament.

2. În cazul în care formularul prevăzut la alineatul precedent este transmis B.V.B. până la ora 13:00 a unei zile lucrătoare, calitatea de market maker devine efectivă începând cu ședința de tranzactionare imediat următoare.

3. Perioada minima pentru desfășurarea de activități de market maker este de 3 luni de la data de la care devine efectivă calitatea de market maker.

4. B.V.B. informează toți participanții la piața cu privire la identitatea market makerilor înregistrați pentru fiecare serie de titluri de stat, precum și cu privire la orice modificări intervenite în acest sens.

13.3. Operațiuni desfășurate de market makeri

1. În calitate de intermediar al pieței primare sau al pieței secundare un market maker poate desfășura operațiuni cu titluri de stat pe toate piețele.

2. În exercitarea obligațiilor ce decurg din calitatea de market maker pentru o anumită serie de titluri de stat, un intermediar desfășoară pe piața principala, în nume și pe cont propriu, următoarele operațiuni cu titluri de stat din emisiunea respectiva:

a) introducerea și afișarea de cotații ferme;

b) încheierea de tranzacții pe baza cotatiilor ferme afișate.

3. Pe lângă operațiunile menționate la alineatul anterior un market maker poate să introducă ordine pentru clienții proprii și sa desfășoare operațiunile menționate la art. 12 lit. b) pentru orice serie de titluri de stat.

13.4. Suspendarea și retragerea calității de market maker

1. Un intermediar poate solicita suspendarea calității de market maker pentru o anumită serie de titluri de stat în următoarele situații:

a) temporar nu mai dispune de titluri de stat în nume și pe cont propriu pentru a susține partea de vânzare a cotatiei ferme;

b) nu dispune temporar de traderi sau nu poate desfășura operațiuni cu titluri de stat din motive tehnice.

2. B.V.B. poate retrage calitatea de market maker pentru o anumită serie de titluri de stat dacă intermediarul respectiv solicita expres acest lucru sau dacă acesta nu introduce cotații ferme pe o perioadă de 5 ședințe de tranzactionare consecutive.

3. B.V.B. va retrage automat calitatea de market maker unui intermediar al pieței primare sau al pieței secundare în cazul în care acesta își pierde calitatea de intermediar al pieței bursiere, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 6.

4. La solicitarea B.N.R. sau a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, denumita în continuare C.N.V.M., directorul general al B.V.B. poate dispune suspendarea sau retragerea calității de market maker a unui intermediar al pieței primare sau al pieței secundare pentru o anumită serie de titluri sau pentru toate seriile de titluri de stat.

Capitolul 5 — Tranzacționarea titlurilor de stat ↑ Contents

Articolul 14

Cadru general

1. B.V.B. nu recunoaște și nu operează tranzacțiile cu titluri de stat care nu au fost încheiate prin modulul de tranzactionare al sistemului B.V.B.

2. Pentru fiecare serie de titluri de stat B.V.B. stabilește și comunică participanților la piața secundară bursiera următoarele, fără a se limita la:

a) convențiile utilizate cu privire la tranzacționarea titlurilor de stat și la calculul dobânzii acumulate;

b) numărul de zecimale corespunzător randamentului, prețului, dobânzii acumulate și valorii tranzacției.

3. În funcție de metoda de tranzactionare utilizata, negocierea și încheierea tranzacțiilor cu titluri de stat se realizează pe piața principala și pe piața deal.

4. În perioada în care pentru o anumită serie de titluri de stat nu exista nici un market maker tranzacțiile cu titlurile din seria respectiva se încheie numai pe piața deal.

5. Înainte de introducerea în modulul de tranzactionare a părții de vânzare a unei cotații ferme, a unui deal sau ordin de vânzare intermediarii pieței bursiere trebuie să se asigure cu privire la existenta în cont a titlurilor de stat.

6. Titlurile de stat în curs de decontare nu fac obiectul operațiunilor bursiere.

7. Instrucțiunile de cumpărare sau de vânzare primite de către intermediarii pieței bursiere de la clienți trebuie transmise imediat spre îndeplinire și trebuie executate în conformitate cu principiul celei mai bune executii.

8. Termenele de valabilitate care se aplică cotatiilor ferme sau informative, deal-urilor și ordinelor sunt următoarele:

a) "Day", valabil până la sfârșitul zilei curente;

b) "Open", valabil până la execuție, retragere sau eliminare automată din modulul de tranzactionare.

9. Cotatiile ferme și informative se introduc numai cu termenul "Day".

10. Deal-urile și ordinele pot fi introduse cu termenul "Day" sau "Open".

11. În cazul în care o serie de titluri de stat cu dobânda se tranzactioneaza pe baza prețului net, modulul de tranzactionare actualizează zilnic dobânda acumulată, prețul brut și valoarea deal-urilor și a ordinelor care au termenul de valabilitate "Open".

12. În cazul în care o serie de titluri de stat cu dobânda se tranzactioneaza pe baza prețului brut, deal-urile și ordinele vor avea numai termenul de valabilitate "Day".

13. Valoarea minima a unui deal, respectiv a unei tranzacții pe piața deal, este de 5 miliarde lei.

14. Directorul general al B.V.B., cu consultarea Comitetului B.V.B., poate modifica valoarea minima a unui deal, precum și dimensiunea blocului de tranzactionare, a cotatiei minime și a limitei de variatie a prețurilor, a diferenței maxime dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare într-o cotatie și a pasului de cotare.

15. Încheierea tranzacțiilor pe piața principala și piața deal este confirmată electronic prin alocarea automată a unui identificator numeric unic, denumit în continuare tichet.

16. Tranzacțiile cu termen de decontare "Today" (T) se încheie numai pe piața deal, în intervalul 9:00-11:00.

17. Statisticile cu privire la tranzacțiile cu titluri de stat încheiate prin modulul de tranzactionare, inclusiv caracteristicile principale ale acestora, sunt vizualizate de toți intermediarii pieței bursiere.

18. În intervalul de timp cuprins între data înregistrării curente și data cupon sau data scadentei nu se pot realiza următoarele operațiuni:

a) încheierea de tranzacții;

b) decontarea de tranzacții;

c) transferul dreptului de proprietate.

19. B.N.R. poate încheia tranzacții pe piața principala și pe piața deal în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2.

20. Informații suplimentare cu privire la piețe, cotații ferme sau informative, deal-uri și ordine, precum și cu privire la încheierea tranzacțiilor sunt prezentate în "Manualul de utilizare a sistemului B.V.B."

Articolul 15

Convenții cu privire la tranzacționarea titlurilor de stat

15.1. Titluri de stat cu discont emise cu scadența de 365 de zile Titlurile de stat cu discont se tranzactioneaza pe randament anual exprimat procentual.

15.2. Titluri de stat cu dobânda emise cu scadența mai mare sau egala cu 365 de zile

1. Titlurile de stat cu dobânda fixa și cu dobânda flotanta predeterminata se tranzactioneaza pe prețul net introdus în modulul de tranzactionare de către trader. Sistemul B.V.B. calculează automat dobânda acumulată, prețul brut și valoarea tranzacției.

2. Titlurile de stat cu dobânda flotanta postdeterminata se tranzactioneaza pe prețul brut determinat și introdus în modulul de tranzactionare de către trader. Sistemul B.V.B. calculează automat valoarea tranzacției.

3. În funcție de prospectul de emisiune și/sau de regimul fiscal al veniturilor din dobânzi, directorul general al B.V.B. poate stabili ca titlurile de stat menționate la alin. 1 să se tranzactioneze pe preț brut.

Articolul 16

Piața principala

16.1. Introducerea de cotații ferme

1. Cotatiile ferme pentru o anumită serie de titluri de stat sunt introduse numai de către market makerii înregistrați pentru seria respectiva.

2. Cotatiile ferme sunt introduse numai în numele și pe contul propriu al market makerului.

3. Un market maker introduce o singura cotatie ferma pentru seria de titluri de stat pentru care s-a înregistrat.

4. Prețul de vânzare din cadrul unei cotații trebuie să fie mai mare decât prețul de cumpărare.

5. Pasul de cotare reprezintă valoarea variației minime de preț a unui titlu de stat. Prețul dintr-o cotatie, precum și prețul unui ordin sunt multipli ai pasului de cotare.

6. Diferența minima admisă între prețul de vânzare și prețul de cumpărare în cadrul aceleiași cotații este egala cu un pas de cotare.

7. Este interzisă introducerea unei cotații sau modificarea unei cotații existente care conduce la una dintre următoarele situații:

a) prețul de cumpărare este egal sau mai mare decât prețul de vânzare al oricărei alte cotații existente în piața la momentul introducerii; sau

b) prețul de vânzare este egal sau mai mic decât prețul de cumpărare al oricărei alte cotații existente în piața la momentul introducerii.

8. Retragerea unei cotații, care este singura cotatie rămasă în piața pentru o emisiune de titluri de stat, se poate face numai cu avizul prealabil al directorului general al B.V.B. și numai în condițiile în care acesta constata că nu mai poate fi menținută o piața ordonată pentru respectiva emisiune de titluri de stat, în cazul în care market makerul respectiv nu mai are în portofoliul propriu titluri de stat din respectiva emisiune sau a apărut o defectiune majoră a sistemului de comunicații.

9. În cazul în care se constată că nu exista o piața ordonată, regulată și lichidă și în situația în care cotatiile introduse nu reflecta raportul dintre cerere și oferta, directorul general al B.V.B. poate limita pentru o perioadă determinata diferența minima dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare al cotatiei.

10. Informațiile necesare la introducerea unei cotații ferme în modulul de tranzactionare sunt următoarele:

a) seria emisiunii;

b) partea de cumpărare și de vânzare a cotatiei:

- randamentul sau prețul net/brut;

- numărul titlurilor de stat;

c) termenul de decontare, respectiv "Tomorrow";

d) termenul de valabilitate, respectiv "Day";

e) contul propriu al market makerului.

11. Modulul de tranzactionare furnizează market makerului detalii cu privire la cotatia ferma proprie, fără a se limita la:

a) identitatea traderului;

b) preț, pentru titlurile de stat cu discont care se tranzactioneaza pe randament;

c) preț brut, pentru titlurile de stat cu dobânda care se tranzactioneaza pe preț net;

d) valoare;

e) identificator numeric unic.

12. Directorul general al B.V.B., cu consultarea Comitetului B.V.B., stabilește numărul minim de titluri de stat aferent unei cotații ferme.

13. Cotatiile ferme introduse de market makeri sunt centralizate și sortate după randament, respectiv preț net sau brut, în registrul cotatiilor ferme, separat pentru fiecare serie de titluri de stat.

14. Caracteristicile principale ale cotatiilor ferme, inclusiv identitatea market makerilor, sunt vizualizate de toți intermediarii pieței bursiere.

16.2. Modificarea și retragerea cotatiilor ferme

1. Market makerul poate să modifice și/sau sa retragă cotatia ferma proprie introdusă în modulul de tranzactionare.

2. În cazul în care s-a executat integral o parte sau ambele părți ale cotatiei, aceasta este eliminata automat de sistemul B.V.B.

3. Cotatiile ferme din registrul cotatiilor ferme sunt automat eliminate din modulul de tranzactionare la sfârșitul zilei.

4. B.V.B. poate retrage cotatiile ferme ale unui market maker în cazul în care acesta nu mai are acces, din vina proprie, la sistemul B.V.B.

16.3. Încheierea tranzacțiilor

1. Încheierea tranzacțiilor se realizează prin execuția automată a unui ordin cu partea de cumpărare sau de vânzare a unei cotații ferme, care are la un moment dat randamentul sau prețul cel mai bun în registrul cotatiilor ferme.

2. Un ordin transmis către un market maker se executa automat cu partea de cumpărare sau vânzare a cotatiei ferme a acestuia, dacă termenii ordinului corespund cu termenii cotatiei în ceea ce privește seria emisiunii, randamentul sau prețul net/brut, numărul de titluri de stat și termenul de decontare.

3. În cazul în care numărul de titluri de stat precizat într-un ordin este mai mic sau egal cu numărul de titluri din partea de cumpărare sau de vânzare a cotatiei ferme, acesta se va executa automat dacă toți ceilalți termeni menționați la alineatul precedent corespund.

4. În cazul în care numărul de titluri de stat precizat într-un ordin este mai mare decât numărul de titluri din partea de cumpărare sau de vânzare a unei cotații ferme, acesta nu se va executa automat și va fi respins de modulul de tranzactionare.

5. În cazul în care partea de cumpărare sau de vânzare a unei cotații ferme se executa parțial cu un ordin, cotatia respectiva rămâne în piața cu volumul rămas neexecutat.

6. Tranzacțiile încheiate pe piața principala au termenul de decontare "Tomorrow" (T+1).

7. Modulul de tranzactionare furnizează intermediarului pieței primare sau al pieței secundare detalii cu privire la tranzacțiile proprii, fără a se limita la:

a) tichet;

b) seria emisiunii;

c) data și timpul încheierii tranzacției;

d) data de decontare;

e) sensul operațiunii, respectiv cumpărare sau vânzare;

f) randament și preț, pentru titlurile de stat cu discont;

g) preț net și brut, pentru titlurile de stat cu dobânda;

h) numărul titlurilor de stat;

i) valoare;

j) cont.

Articolul 17

Piața deal

17.1. Introducerea de cotații informative și deal-uri

1. Procesul de negociere directa poate fi initiat pe baza cotatiilor informative introduse în registrul cotatiilor informative sau oferite prin facilitatea de mesagerie a modulului de tranzactionare.

2. Cotatiile informative afișate în registrul cotatiilor informative de către intermediarii pieței primare sau ai pieței secundare pot fi utilizate pentru informarea participanților la piața cu privire la intenția de a încheia o tranzacție prin negociere directa pe piața deal.

3. Caracteristicile principale ale cotatiilor informative afișate în registrul cotatiilor informative, inclusiv identitatea intermediarilor, sunt vizualizate de toți intermediarii pieței bursiere.

4. Caracteristicile principale ale cotatiilor informative oferite pe baza bilaterala, inclusiv identitatea intermediarilor, nu sunt vizualizate de ceilalți intermediari ai pieței bursiere.

5. Intermediarii pieței bursiere care afișează, respectiv oferă o cotatie informativa, nu sunt obligați sa confirme deal-urile primite pe baza acestora.

6. Informațiile necesare la introducerea unui deal în modulul de tranzactionare sunt următoarele:

a) contraparte;

b) seria emisiunii;

c) randament sau preț net/brut;

d) numărul titlurilor de stat;

e) cont;

f) termen de decontare, respectiv "Today", "Tomorrow", "Spot" sau "Forward";

g) termen de valabilitate, respectiv "Day" sau "Open".

7. Modulul de tranzactionare furnizează intermediarului pieței primare sau al pieței secundare detalii cu privire la deal-urile inițiate și primite, fără a se limita la:

a) identitatea traderului;

b) preț, pentru titlurile de stat cu discont care se tranzactioneaza pe randament;

c) preț brut, pentru titlurile de stat cu dobânda care se tranzactioneaza pe preț net;

d) valoare;

e) identificatorul numeric unic.

17.2. Retragerea deal-urilor

1. Intermediarul pieței primare sau al pieței secundare poate să retragă deal-urile proprii introduse în modulul de tranzactionare.

2. Modulul de tranzactionare elimina automat deal-urile în cazul în care termenul de valabilitate a acestora a expirat.

3. B.V.B. poate retrage deal-urile unui intermediar al pieței primare sau al pieței secundare, în cazul în care acesta nu mai are acces, din vina proprie, la sistemul B.V.B.

17.3. Încheierea tranzacțiilor

1. Încheierea tranzacțiilor se realizează prin confirmarea manuală a unui deal primit de un intermediar, în calitate de initiator.

2. Modulul de tranzactionare furnizează intermediarului pieței primare sau al pieței secundare detalii cu privire la tranzacțiile proprii, fără a se limita la:

a) tichet;

b) seria emisiunii;

c) data și timpul încheierii tranzacției;

d) data decontării;

e) sensul operațiunii, respectiv cumpărare sau vânzare;

f) randament și preț, pentru titlurile de stat cu discont;

g) preț net sau brut, pentru titlurile de stat cu dobânda;

h) numărul titlurilor;

i) valoare;

j) cont;

k) contraparte.

3. Deal-urile introduse de un initiator și neconfirmate de contraparte sunt vizualizate numai de către cele doua părți implicate în procesul de negociere directa.

Articolul 18

În cazul în care exista cereri justificate din partea participanților la piața, directorul general al B.V.B. poate dispune prelungirea programului de tranzactionare al pieței deal cu o perioadă de până la 30 de minute și pentru care acesta poate stabili o alta valoare minima a unui deal, prin excepție de la prevederile art. 14 alin. 13.

Articolul 19

Corectarea și anularea tranzacțiilor cu titluri de stat

1. În cazul încheierii unei tranzacții cu titluri de stat în numele și pe contul unui client, ca urmare a unor erori de introducere a datelor în modulul de tranzactionare, intermediarul în cauza poate solicita în scris, până la data confirmării raportului de tranzactionare de către acesta, corectarea tranzacției, explicand situația creata și prezentând documentele justificative necesare.

2. În cazul în care B.V.B. constata realitatea faptelor semnalate și identifica posibilitatea tehnica a corectării erorii, B.V.B. analizează și decide asupra aprobării cererii de corectare a tranzacției.

3. Corectarea unei tranzacții cu titluri de stat se poate realiza de către B.V.B. prin înlocuirea contului clientului cu contul propriu al intermediarului care solicită operațiunea respectiva. B.V.B. nu operează modificări asupra celorlalte caracteristici ale tranzacției.

4. B.V.B. nu corecteaza tranzacții care au fost încheiate pentru contul propriu sau contul profesional.

5. Corectarea unei tranzacții presupune anularea acesteia și introducerea în modulul de tranzactionare a unei noi tranzacții pentru contul propriu al intermediarului care solicită corecția respectiva. Tranzacția noua are aceleași caracteristici cu tranzacția anulată, cu excepția contului.

6. B.V.B. poate respinge cererea de corectare a erorii în cazul în care intermediarul solicita corectarea unui număr mare de tranzacții sau în cazul în care corectarea uneia sau mai multor tranzacții are implicații tehnice și/sau în ceea ce privește contrapartile implicate.

7. Anularea tranzacțiilor cu titluri de stat este o operațiune bursiera constând în desființarea retroactivă a uneia sau mai multor tranzacții care au fost încheiate cu încălcarea reglementărilor bursiere și ale altor acte normative incidente, precum și în situația în care sunt afectate integritatea pieței și încrederea investitorilor.

8. Anularea unei tranzacții se va dispune prin decizie a C.N.V.M. sau a directorului general al B.V.B. În ziua efectuării anulării B.V.B. va notifica societățile de valori mobiliare care au efectuat tranzacția respectiva.

9. Corectarea sau anularea unei tranzacții poate fi efectuată de către B.V.B. numai înaintea decontării tranzacției respective.

10. Directorul general al B.V.B. poate decide, din motive tehnice sau la solicitarea organelor competente, suspendarea temporară de la tranzactionare a uneia sau a tuturor seriilor de titluri de stat care se tranzactioneaza pe piața secundară a B.V.B.

Capitolul 6 — Compensarea și decontarea tranzacțiilor cu titluri de stat ↑ Contents

Articolul 20

Cadru general

1. Operațiunile de compensare și de decontare a tranzacțiilor cu titluri de stat, precum și managementul riscului sunt realizate în conformitate cu prevederile prezentului regulament și ale Procedurii nr. 15.1 privind decontarea tranzacțiilor cu titluri de stat.

2. Sistemul de compensare și decontare al B.V.B. este compus din două subsisteme distincte:

a) subsistemul de compensare multilaterala și decontare pe baza neta;

b) subsistemul de decontare pe baza bruta ("tranzacție cu tranzacție").

3. Decontarea tranzacțiilor cu titluri de stat încheiate pe piața secundară a B.V.B. este efectuată pe principiul "livrare contra plata" (Delivery versus Payment - DVP).

4. Termenul standard de decontare a tranzacțiilor cu titluri de stat încheiate pe piața principala este "Tomorrow" (T+1).

5. Termenii de decontare a tranzacțiilor cu titluri de stat încheiate pe piața deal sunt "Today" (T), "Tomorrow" (T+1), "Spot" (T+2) și "Forward" (T+x, unde x este mai mare sau egal cu 3).

6. Tranzacțiile cu titluri de stat a căror valoare este mai mare sau egala cu 5 miliarde lei se decontează numai prin subsistemul de decontare pe baza bruta.

7. Valoarea de decontat a tranzacției este determinata în conformitate cu prevederile prezentului regulament, în funcție de tipul titlului de stat.

Capitolul 7 — Înregistrarea și transferul titlurilor de stat ↑ Contents

Articolul 21

Cadru general

1. Seriile de titluri de stat care sunt tranzacționate pe piața secundară a B.V.B. sunt înregistrate în modulul de registru, denumit în continuare Registrul B.V.B.

2. Registrul B.V.B. asigura înregistrarea și transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de stat în conformitate cu prevederile prezentului regulament și cu legislația incidența.

3. Titlurile de stat sunt înregistrate și transferate în Registrul B.V.B. la nivelul conturilor de titluri de stat, separat pentru fiecare emisiune.

4. Detinerile de titluri de stat sunt înregistrate și administrate în Registrul B.V.B. la nivel analitic, prin intermediul conturilor individuale deschise pentru fiecare deținător.

5. Registrul B.V.B. cuprinde totalitatea conturilor de titluri de stat deschise pentru deținătorii de titluri de stat, respectiv: M.F.P., B.N.R., intermediarii pieței bursiere și clienții acestora.

6. Serviciile de registru prestate M.F.P. de către B.V.B. se realizează în baza unui contract-cadru încheiat între B.V.B. și agentul desemnat de M.F.P.

Articolul 22

Tipuri de conturi

Tipurile de conturi utilizate în Registrul B.V.B. sunt următoarele:

a) contul client este deținut de un client, persoana fizica sau juridică, care nu se încadrează în categoriile cont instituție, cont propriu și cont profesional;

b) contul instituție este deținut de bănci, fonduri de investiții închise și deschise, fonduri cu capital de risc, societăți financiare, societăți de investiții, inclusiv Societățile de Investiții Financiare, societăți de administrare a fondurilor și societăților de investiții, fonduri de pensii, societăți de depozitare a activelor fondurilor și societăților de investiții, societăți de asigurări și reasigurari, societăți de custodie, societăți de consultanța și plasament, fonduri de investiții și restructurare, instituții bursiere, instituții guvernamentale și neguvernamentale ale căror atribuții și decizii pot avea impact asupra pieței de capital, precum și alte entități calificate de către C.N.V.M.;

c) contul propriu este deținut de un intermediar al pieței bursiere în nume propriu;

d) contul profesional este deținut de acționari semnificativi, directori, administratori, cenzori externi independenți, cenzori interni, traderi ai intermediarilor pieței bursiere, indiferent de natura juridică a raportului angajat-intermediar al pieței bursiere.

Articolul 23

Conținutul informațional al Registrului B.V.B. Registrul B.V.B. conține următoarele informații, fără a se limita la:

1. datele de identificare ale deținătorilor de titluri de stat, astfel:

a) persoane fizice: numele și prenumele, numărul unic de identificare, domiciliul sau reședința, cetățenia, rezidență, țara, contul bancar prin care se realizează plata cuponului și a principalului, în cazul în care deținătorul a precizat aceasta informație;

b) persoane juridice: denumirea/numele comercial, numărul unic de identificare, sediul social, naționalitatea, rezidență, țara, contul bancar prin care se realizează plata cuponului și a principalului.

2. numărul de titluri de stat deținute;

3. mențiuni privind garanțiile care au ca obiect titluri de stat.

Articolul 24

Deschiderea conturilor în Registrul B.V.B.

1. Deschiderea conturilor în cadrul Registrului B.V.B. se realizează de către:

a) B.V.B., conform "Situației deținătorilor înregistrați la data emisiunii";

b) intermediarii pieței bursiere, conform cererilor clienților proprii care doresc sa cumpere pentru prima data titluri de stat;

c) intermediarii pieței bursiere care doresc sa cumpere pentru prima data titluri de stat, în nume și pe cont propriu;

d) intermediarii pieței bursiere, conform cererilor clienților care solicită transferul detinerilor dintr-un cont deschis la un alt intermediar al pieței bursiere;

e) B.N.R.;

f) M.F.P.

2. Un intermediar al pieței bursiere va deschide, după caz, un singur cont pentru fiecare client propriu și cel mult un singur cont propriu.

3. Răspunderea cu privire la corectitudinea și integralitatea datelor necesare pentru deschiderea conturilor revine, după caz, în exclusivitate agentului desemnat de M.F.P., intermediarilor pieței bursiere, M.F.P. și B.N.R.

4. Intermediarii pieței bursiere au obligația sa verifice permanent datele de identificare ale clienților proprii.

5. În cazul sesizării unor erori sau neconcordante, precum și în cazul modificării datelor de identificare introduse la deschiderea unui cont, intermediarii pieței bursiere au obligația sa notifice în scris B.V.B. și să solicite operarea corectiilor necesare.

Articolul 25

Modificarea datelor de identificare înscrise în Registrul B.V.B.

1. Modificarea datelor de identificare în Registrul B.V.B. se realizează numai de către B.V.B., la nivelul deținătorului de titluri.

2. Operațiunile de modificare menționate la alineatul precedent se realizează în baza cererilor formulate în scris de către intermediarii pieței bursiere, B.N.R. sau M.F.P.

3. Cererile intermediarilor pieței bursiere cu privire la modificarea datelor de identificare se completează cu respectarea instrucțiunilor scrise ale deținătorilor, a reglementărilor B.V.B., a legislației incidente, aplicate în mod corespunzător, și în urma verificării prealabile a tuturor documentelor care stau la baza solicitării respective.

4. Cererile intermediarilor pieței bursiere cu privire la modificările datelor de identificare vor fi semnate de către deținătorul de titluri și de către persoana imputernicita a intermediarului respectiv.

5. Intermediarii pieței bursiere, B.N.R., M.F.P. și agentul desemnat al M.F.P. răspund personal și integral pentru corectitudinea, integralitatea datelor furnizate în cerere, precum și pentru verificarea legalității acestora.

Articolul 26

Transferul dreptului de proprietate ca urmare a tranzacțiilor

Transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de stat ca urmare a tranzacțiilor se realizează la data decontării.

Articolul 27

Transferul direct al dreptului de proprietate

1. Prin excepție de la prevederile art. 14 alin. 1, următoarele tipuri de transfer al dreptului de proprietate asupra titlurilor de stat se realizează de B.V.B. prin transfer direct în Registrul B.V.B.:

a) tranzacțiile directe în sensul art. 43 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiții financiare și piețele reglementate, precum și al Regulamentului C.N.V.M. nr. 13/1996 privind funcționarea unui registru independent autorizat, aprobat prin Ordinul nr. 24/1996, cu modificările ulterioare;

b) transferurile de proprietate asupra titlurilor de stat dispuse de hotărâri judecătorești;

c) transferurile de proprietate asupra titlurilor de stat realizate prin contracte de donație, în care valoarea acestora este stabilită în funcție de prețul de închidere al titlului de stat respectiv la momentul încheierii contractului de donație;

d) transferurile de proprietate asupra titlurilor de stat către legatari și moștenitori legali;

e) transferurile de proprietate asupra titlurilor ca efect al fuziunilor sau divizarilor entitatilor care dețin aceste titluri.

2. Transferurile prevăzute la alineatul precedent se realizează de către B.V.B. numai la cererea intermediarilor pieței bursiere.

3. Intermediarii pieței bursiere răspund personal și integral pentru corectitudinea, integralitatea datelor furnizate în cerere, precum și pentru verificarea legalității acestora.

Articolul 28

Transferul în cadrul Registrului B.V.B.

Transferul titlurilor din contul clientului, deschis la un intermediar al pieței bursiere, în contul aceluiași client, deschis la un alt intermediar al pieței bursiere, se realizează de către B.V.B. conform cererii formulate de intermediarii pieței bursiere implicați, în baza instrucțiunii clientului.

Articolul 29

Mențiuni privind garanțiile

Înscrierea în, respectiv radierea din Registrul B.V.B., a mențiunilor cu privire la garanțiile care au ca obiect titluri de stat se efectuează în baza unei cereri semnate de toate părțile implicate.

Articolul 30

Informații furnizate

1. În vederea efectuării operațiunilor de plată a cuponului și/sau a valorii nominale către proprietarii de titluri existenți la data înregistrării curente în Registrul B.V.B., B.V.B. va transmite agentului desemnat al M.F.P. "Situația deținătorilor înregistrați la data înregistrării curente" corespunzătoare unei serii de titluri de stat.

2. La cererea M.F.P. sau a agentului desemnat al M.F.P., B.V.B. va transmite "Situația deținătorilor înregistrați în Registrul B.V.B." pentru oricare data de înregistrare.

Articolul 31

Radierea seriilor titlurilor de stat din Registrul B.V.B.

Radierea unei serii de titluri din Registrul B.V.B. se realizează la:

a) scadenta;

b) răscumpărare anticipata.

Capitolul 8 — Raspunderi și sancțiuni ↑ Contents

Articolul 32

Fapte ilicite

1. Intermediarii pieței bursiere a titlurilor de stat sunt obligați să respecte prevederile Regulamentului privind operațiunile cu titluri de stat emise în forma dematerializată, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice, guvernatorului Băncii Naționale a României și al președintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 875/2001, cu modificările ulterioare, și ale prezentului regulament.

2. Încălcarea oricărei norme din prezentul regulament sau din "Manualul de utilizare a sistemului B.V.B.", care cuprinde o interdicție expresă de a nu face ceva sau o îndatorire expresă de a face ceva într-un anumit mod, constituie fapta ilicită la regimul juridic bursier, dacă, potrivit condițiilor în care a fost săvârșită, nu este prevăzută de lege ca infracțiune sau contravenție.

3. Săvârșirea de către o societate de valori mobiliare membra a Asociației Bursei sau de către un trader al acesteia, autorizați sa desfășoare operațiuni pe piața bursiera a titlurilor de stat, cu intenție sau din culpa, prin acțiune sau inacțiune, după caz, a unei fapte ilicite la regimul juridic bursier se sancționează potrivit prevederilor Regulamentului B.V.B. nr. 8 privind sancționarea faptelor ilicite la regimul juridic bursier săvârșite de membrii Asociației Bursei și de agenții de bursa.

4. Constatarea săvârșirii faptelor ilicite la regimul juridic bursier de către subiectele menționate la alin. 3, investigarea acestora și propunerea de individualizare a sancțiunii bursiere aplicabile sunt de competența serviciilor/direcțiilor B.V.B., care procedează în acest sens cu respectarea prevederilor cuprinse în Regulamentul B.V.B. nr. 8 privind sancționarea faptelor ilicite la regimul juridic bursier săvârșite de membrii Asociației Bursei și de agenții de bursa și în celelalte reglementări bursiere.

5. Săvârșirea de către o banca comercială sau de un trader al acesteia, autorizați sa desfășoare operațiuni pe piața bursiera a titlurilor de stat, cu intenție sau din culpa, prin acțiune sau inacțiune, după caz, a unei fapte ilicite la regimul juridic bursier se constata de serviciile/direcțiile B.V.B. și se comunică B.N.R., care va proceda potrivit prevederilor Regulamentului privind operațiunile cu titluri de stat emise în forma dematerializată, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice, guvernatorului Băncii Naționale a României și al președintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 875/2001, cu modificările ulterioare, și ale celorlalte acte normative incidente.

Capitolul 9 — Dispoziții tranzitorii ↑ Contents

Articolul 33

Derogări

Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. 1 lit. b), pentru o perioadă de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament, B.V.B. va permite derularea operațiunilor cu titluri de stat de către un intermediar al pieței bursiere prin intermediul unui singur trader autorizat în acest sens.

Anexa

────────

la regulament

──────────────

ANTET oficial Nr. înregistrare/Data Către Bursa de Valori București FORMULAR-TIP pentru înregistrarea ca market maker pentru seria de titluri de stat ........... .............................................................................................., (denumirea completă a intermediarului) cu sediul social în .........................................................................., str. ..................... nr. .............., telefon ...................., având codul fiscal nr. ............../având codul unic de înregistrare ..........., atribut fiscal ............... și număr de ordine în registrul comerțului .............., prin reprezentant legal/împuternicit al acestuia .........................., solicităm înregistrarea ca market maker pentru seria de titluri de stat ......................... pe perioada ......................................... Anexăm la prezenta cerere autorizarea ca intermediar al pieței titlurilor de stat emisă de Banca Națională a României. Pe perioada de deținere a calității de market maker ........................................... (denumirea completă a intermediarului) se angajează să mențină lichiditatea pieței secundare prin introducerea de cotații ferme în sistemul B.V.B. Semnături autorizate și ștampila oficială ......................................... Nume ................................................ Nume ............................... (LS) Funcția ............................................. Funcția ............................

────────────────────

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).