HOTĂRÂRE nr. 529 din 23 mai 2002

HOTĂRÂRE Guvernul
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 5 iunie 2002
Entered into force
05.06.2002
Consolidated form as of
05.06.2002
Table of contents

privind finanțarea unităților sanitare și a instituțiilor din rețeaua Ministerului Sănătății și Familiei

În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Finanțarea unităților sanitare și a instituțiilor din rețeaua Ministerului Sănătății și Familiei se asigura, în condițiile legii, de la bugetul de stat, din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate și din alte venituri, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1) Activitatea financiară a unităților sanitare se desfășoară pe baza bugetului de venituri și cheltuieli aprobat în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, astfel:

a) ministrul sănătății și familiei, ca ordonator principal de credite, aproba bugetele de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor secundari de credite, precum și pe cele ale unităților direct subordonate;

b) conducătorii direcțiilor de sănătate publică, care îndeplinesc atribuțiile ordonatorilor secundari de credite, aproba, indiferent de sursa de finanțare, bugetul de venituri și cheltuieli al unităților sanitare teritoriale ai căror conducatori sunt ordonatori terțiari de credite. Bugetele de venituri și cheltuieli prezentate pentru aprobare vor cuprinde și lista de investiții întocmită conform normelor metodologice pentru finanțarea investițiilor publice, care constituie document de aprobare pentru finanțare;

c) conducătorii unităților sanitare sunt ordonatori terțiari de credite și utilizează sumele aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli, în condițiile legii.

(2) Ministerul Sănătății și Familiei întocmește, pe baza raportarilor prezentate de direcțiile de sănătate publică și de unitățile sanitare direct subordonate, darea de seama contabila trimestriala și anuală privind execuția veniturilor și cheltuielilor bugetare și a mijloacelor extrabugetare.

Articolul 3

(1) Activitățile finanțate de la bugetul de stat sunt următoarele:

a) programele naționale de sănătate;

b) expertizarea, proiectarea și consolidarea construcțiilor grav afectate de seisme și de alte acțiuni de forta majoră, aflate în administrarea Ministerului Sănătății și Familiei;

c) modernizarea, transformarea și extinderea construcțiilor sanitare existente, aprobate prin legile anuale privind bugetul de stat;

d) achiziționarea de aparatura medicală de mare performanta pentru unitățile sanitare finanțate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, potrivit prevederilor Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997;

e) activitatea de diagnostic, curativă și de reabilitare, de importanța naționala pentru recuperarea capacității de muncă, nominalizată de Ministerul Sănătății și Familiei prin ordin al ministrului;

f) construcțiile noi și reparațiile capitale în sectorul sanitar public.

(2) De la bugetul de stat se pot aloca fonduri pentru activitatea de învățământ și de cercetare din cadrul spitalelor cu secții clinice, care sunt finanțate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

(3) Institutele medicale sau alte unități sanitare cu activitate de cercetare și de învățământ, desemnate de Ministerul Sănătății și Familiei, pot coordona și finanta programe de sănătate.

Articolul 4

Unitățile sanitare finanțate din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, care desfășoară activități cuprinse în programele de sănătate sau care se doteaza cu aparatura de înaltă performanta, prevăzută la art. 46 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, cu modificările și completările ulterioare, pot primi sume cu aceasta destinație de la bugetul de stat.

Articolul 5

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 546/1999 privind finanțarea unităților sanitare din subordinea Ministerului Sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 9 iulie 1999, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul sănătății și familiei,

Daniela Bartos

Ministrul finanțelor publice,

Mihai Nicolae Tanasescu

Anexa 1

I. Unități sanitare finanțate integral de la bugetul de stat:

1. direcțiile de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București;

2. institutele și centrele de sănătate publică;

3. Institutul de Management al Serviciilor de Sănătate București;

4. Institutul Național de Medicina Sportiva București*);

-------------

Notă *) Înregistrează în contul "Sume de mandat" fondurile primite și utilizate pentru sustinatoarele de efort necesare sportivilor.

5. Institutul Național de Hematologie Trasfuzionala "Prof. dr. C.T. Nicolau" București și rețeaua de transfuziologie;

6. Centrul de Calcul, Statistica Sanitară și Documentare Medicală București;

7. Academia de Științe Medicale București;

8. Oficiul Central de Stocare București;

9. Sanatoriul de boli profesionale Avrig;

10. Leprozeria Tichilesti;

11. cabinetele medicale și stomatologice din grădinițe, școli și din unitățile de învățământ superior;

12. secțiile și cabinetele de medicina muncii (boli profesionale);

13. rețeaua de medicina sportiva (ambulatoriul de specialitate pentru sportivi).

NOTĂ:

-----

Unitățile sanitare de la pozițiile 11, 12 și 13, care nu au personalitate juridică și funcționează în structura unităților sanitare cu personalitate juridică finanțate din venituri extrabugetare provenite inclusiv din contractele cu casele de asigurări de sănătate, se finanțează de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății și Familiei, de la titlul "Transferuri".

II. Unități sanitare finanțate integral din venituri extrabugetare din sistemul de asigurări sociale de sănătate:

1. cabinetele de asistența medicală primara;

2. unitățile de asistența medicală ambulatorie de specialitate;

3. centrele de sănătate;

4. spitalele;

5. sanatoriile de recuperare și balneare;

6. serviciile de ambulanta.

III. Unități sanitare cu activitate de cercetare și de învățământ sau care coordonează programe de sănătate și se finanțează din venituri extrabugetare prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat:

1. Institutul Oncologic "Prof. dr. Alexandru Trestioreanu" București;

2. Institutul Oncologic "Prof. dr. I. Chiricuta" Cluj-Napoca;

3. Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan" București;

4. Institutul de Pneumoftiziologie "Prof. dr. Marius Nasta" București;

5. Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" București;

6. Institutul Național de Recuperare, Medicina Fizica și Balneoclimatologie București;

7. Institutul de Fiziologie Normală și Patologica "D. Danielopolu" București;

8. Institutul de Endocrinologie "C.I. Parhon" București;

9. Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice "Prof. dr. N. Paulescu" București;

10. Institutul de Boli Cerebrovasculare București;

11. Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu" București;

12. Institutul Inimii "Prof. dr. Nicolae Stancioiu" Cluj-Napoca;

13. Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara;

14. Centrul de Cardiologie Iași;

15. Centrul de Boli Cardiovasculare Targu Mures;

16. Centrul de Cardiologie Craiova;

17. Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională O.R.L. "Prof. dr. Dorin Hociota" București;

18. Institutul Clinic Fundeni București;

19. Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca;

20. Centrul Național de Acupunctura și Homeopatie București;

21. spitalele cu secții clinice;

22. Centrul de Cercetare și Asistența Medicală Simleu Silvaniei;

23. Institutul de Boli Infectioase "Prof. dr. Matei Bals" București;

24. Statia Centrala de Salvare București.

IV. Unități sanitare finanțate din venituri extrabugetare și din alocații de la bugetul de stat:

1. Agenția Naționala a Medicamentului București;

2. Institutul de Medicina Legală "Prof. dr. Mina Minovici" București și institutele de medicina legală din Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Targu Mures;

3. serviciile de medicina legală județene și cabinetele de medicina legală din orașele care nu sunt reședința de județ.

NOTĂ:

-----

Unitățile sanitare de la poziția 3, care nu au personalitate juridică și funcționează în structura unităților sanitare cu personalitate juridică finanțate din venituri extrabugetare provenite inclusiv din contractele cu casele de asigurări de sănătate, primesc sume din bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății și Familiei, de la titlul "Transferuri", în completarea veniturilor proprii obținute în condițiile legii.

V. Unități finanțate integral din venituri extrabugetare:

1. Statia de Verificare și Întreținere a Aparaturii Medicale București*)

----------------

Notă *) Poate primi sume de la bugetul de stat, pe bază de programe de sănătate.

2. Centrul Național de Perfecționare Postuniversitară a Medicilor, Farmacistilor, altui Personal cu Studii Superioare și Asistentilor Medicali;

3. unitățile de reparații și întreținere a aparaturii medicale.

VI. Unități aflate sub autoritatea Ministerului Sănătății și Familiei:

- Compania Naționala "Unifarm" - S.A. București.

VII. Unități aflate în coordonarea Ministerului Sănătății și Familiei:

1. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei și Stiintelor Biomedicale "Victor Babes" București;

2. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie "Cantacuzino" București.

--------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).