REGULAMENT din 10 mai 2002

REGULAMENT Consiliul Concuren?ei
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 2 iulie 2002
Entered into force
02.07.2002
Consolidated form as of
02.07.2002

privind ajutorul de stat pentru instruirea angajaților

În temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, Consiliul Concurentei adopta prezentul regulament.

Introducere

Elaborarea unui cadru juridic care reglementează materia ajutorului de stat reprezintă continuarea armonizării legislației românești cu legislația europeană, parte a procesului de aderare a României la Uniunea Europeană.

Scopul notificării și autorizării ajutoarelor de stat acordate de autoritățile publice sau de organismele care administrează surse ale statului este de a urmări măsura în care un ajutor de stat este compatibil cu un mediu concurential normal, într-o economie de piața în care prețurile produselor și tarifele serviciilor sunt reglate de cerere și oferta.

Orice intenție de a acorda un ajutor de stat nou sau de a modifica un ajutor existent trebuie să fie notificată Consiliului Concurentei. Fără autorizarea Consiliului Concurentei nu poate fi acordat nici un ajutor de stat.

Procesul de instruire a angajaților produce, în mod obișnuit, efecte pozitive asupra societății în ansamblul sau deoarece mărește ponderea personalului calificat la care pot apela ceilalți agenți economici, crește competitivitatea industriei naționale și joaca un rol important în cadrul strategiei de ocupare a forței de muncă. Având în vedere ca întreprinderile investesc în general mai puțin decât este necesar în scopul instruirii angajaților lor, ajutoarele de stat acordate în acest scop pot ajuta la corectarea acestei imperfectiuni a pieței, putându-se deci considera ca, în anumite condiții, sunt compatibile cu un mediu concurential normal.

Capitolul 1 — Dispoziții generale ↑ Contents

Domeniu de aplicare

Articolul 1

(1) Prezentul regulament se aplică schemelor de ajutor de stat și ajutoarelor individuale acordate pentru instruirea angajaților în toate sectoarele.

(2) Prezentul regulament se aplică măsurilor de instruire a angajaților, măsuri care constituie ajutor de stat în sensul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat. Unele măsuri de instruire nu se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, constituind măsuri cu caracter general deoarece sunt deschise întreprinderilor din toate sectoarele, fără discriminări și fără a se acordă puteri discretionare autorităților care aplica măsurile, de exemplu schemele ce instituie stimulente fiscale deschise tuturor firmelor care investesc în instruirea angajaților. Alte măsuri de instruire nu se încadrează în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, pentru ca de acestea beneficiază în mod direct orice persoană și nu implica nici un avantaj pentru anumite întreprinderi ori sectoare, cum ar fi: școlarizarea și instruirea profesională inițială; instruirea sau recalificarea șomerilor, inclusiv burse de formare în întreprinderi; măsuri care îi vizează direct pe lucrători sau chiar anumite categorii de lucrători, dându-le posibilitatea de a beneficia de instruire nelegata de firma sau industria în care lucrează.

Definiții

Articolul 2

În sensul prezentului regulament, următorii termeni se definesc astfel:

I. "întreprinderi mici și mijlocii" înseamnă întreprinderile definite conform legislației naționale în vigoare;

II. "întreprinderi mari" înseamnă întreprinderile care nu se încadrează în categoria întreprinderilor prevăzute la pct. I;

III. "instruire specifică" înseamnă instruirea angajaților care implica achitarea de taxe de școlarizare pentru instruirea care privește în principal poziția prezenta sau viitoare a angajatului din firma sprijinita și care presupune calificări care nu sunt, ori sunt în mica măsura, transferabile la alte firme sau în alte domenii de activitate;

IV. "instruire generală" înseamnă instruirea angajaților care implica achitarea unei taxe de școlarizare pentru instruirea care nu privește în principal sau exclusiv poziția prezenta sau viitoare a angajatului din firma sprijinita, ci care oferă calificări transferabile pe scara larga la alte firme sau în alte domenii de activitate și care, prin aceasta, imbunatateste substanțial potențialul de ocupare în munca a angajatului. Instruirea va fi considerată a avea caracter general dacă, de exemplu, este organizată în comun de către diferite întreprinderi sau dacă angajații diferitelor întreprinderi se pot folosi ei înșiși de aceasta sau dacă este recunoscută, acreditata ori validată de către autoritățile sau organismele publice sau de către alte organisme sau instituții cărora autoritățile abilitate le-au conferit împuternicirea necesară;

V. "intensitatea ajutorului" înseamnă valoarea bruta a ajutorului exprimată ca procent din costurile eligibile ale proiectului. Toate sumele utilizate vor fi luate în considerare înainte de deducerea oricăror impozite directe. Dacă ajutorul se acordă sub alta forma decât aceea a unor fonduri nerambursabile, valoarea ajutorului va fi echivalentul subventionarii acestuia. Ajutorul ce urmează să fie primit în viitor, într-o singura transa sau în mai multe, trebuie actualizat la valoarea prezenta a acestuia. Rata dobânzii utilizata pentru operațiuni de actualizare și pentru calcularea valorii ajutorului în cazul unui credit cu dobânda redusă va fi rata de referința aplicabilă în momentul acordării ajutorului;

VI. "lucrator dezavantajat" înseamnă:

a) orice persoană ce nu a împlinit vârsta de 25 de ani, neincadrata anterior într-o munca remunerată în mod regulat;

b) orice persoană cu handicap grav rezultat al unor afecțiuni fizice și/sau psihice, care poate totuși sa pătrundă pe piața muncii;

c) orice persoană care imigreaza în România sau care devine rezident în România în scopul de a munci și care are nevoie de instruire;

d) orice persoană care și-a găsit un loc de muncă după o pauza de cel puțin trei ani, în special cei care au renunțat la serviciu datorită dificultatii de a concilia activitatea profesională cu viața de familie, în primele șase luni după angajare;

e) orice persoană peste vârsta de 45 de ani care nu a frecventat o formă de învățământ secundar ori echivalentul acestuia;

f) orice persoană care nu a avut loc de muncă timp de 12 luni consecutiv, aflată în primele șase luni după angajare.

Capitolul 2 — Reguli aplicabile ajutorului de stat pentru instruirea angajaților ↑ Contents

Condițiile care trebuie îndeplinite pentru autorizarea ajutorului de stat pentru instruirea angajaților

Articolul 3

În conformitate cu prezentul regulament, Consiliul Concurentei poate autoriza orice ajutor individual sau orice schema de ajutor care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 4-6.

Intensitatea ajutorului

Articolul 4

(1) Plafonul intensitatii ajutorului acordat pentru instruire specifică nu trebuie să depășească 35% în cazul întreprinderilor mari și 45% în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

(2) Plafonul intensitatii ajutorului acordat pentru instruire generală nu trebuie să depășească 60% în cazul întreprinderilor mari și 80% în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

(3) Plafoanele intensitatilor maxime prevăzute la alin. (1) și (2) vor fi mai mari cu 10 puncte procentuale, în cazul în care de instruire beneficiază lucrători dezavantajati.

(4) În cazul în care proiectul de ajutor cuprinde atât componenta de instruire specifică cat și pe cea de instruire generală, care nu pot fi separate la calcularea intensitatii ajutorului, precum și în cazul în care nu poate fi stabilit caracterul specific ori general al instruirii, se vor aplica plafoanele intensitatilor stabilite în cazul instruirii specifice, conform alin. (1).

(5) Dacă ajutorul se acordă în sectorul transporturi maritime, acesta poate ajunge la o intensitate de 100%, indiferent dacă proiectul privește instruirea specifică sau instruirea generală, în măsura în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) cursantul nu este un membru activ al echipajului, ci excede personalul obișnuit la bordul navei; și

b) instruirea trebuie să se desfășoare la bordul navelor înscrise în registrele maritime ale României.

Costuri eligibile

Articolul 5

(1) Costurile eligibile ale proiectului de ajutor pentru instruirea angajaților sunt următoarele:

a) costurile de personal aferente experților care asigura instruirea;

b) cheltuielile cu deplasarea experților și a personalului care este instruit;

c) alte cheltuieli curente cum ar fi cele referitoare la rechizite și alte materiale;

d) cheltuielile cu amortizarea echipamentelor, în măsura în care acestea sunt utilizate exclusiv în scopul instruirii angajaților;

e) cheltuielile aferente serviciilor de consultanța și îndrumare legate de proiectul de instruire;

f) costurile de personal aferente cursanților, cu condiția ca acestea sa nu depășească totalul celorlalte costuri eligibile la care se referă lit. a)-e). Se vor lua în considerare numai orele în care cursantul participa efectiv la instruire, după deducerea tuturor orelor productive sau a echivalentului acestora.

(2) Costurile eligibile vor fi probate cu documente justificative.

Cumularea ajutoarelor

Articolul 6

(1) Plafoanele intensitatii ajutorului fixate la art. 4 se aplică indiferent dacă proiectul este finanțat integral sau parțial din surse ale statului.

(2) Ajutorul pentru instruirea angajaților nu se cumulează cu nici un alt ajutor de stat sau cu alte fonduri comunitare raportate la aceleași costuri eligibile, dacă aceasta cumulare conduce la o intensitate a ajutorului ce depășește valoarea fixată prin prezentul regulament.

Capitolul 3 — Dispoziții finale ↑ Contents

Articolul 7

(1) Prezentul regulament se adoptă prin ordin al președintelui Consiliului Concurentei de punere în aplicare a acestuia și intră în vigoare după 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

(2) Dispozițiile prezentului regulament se vor aplica în conformitate cu Regulamentul privind forma, conținutul și alte detalii ale notificării unui ajutor de stat și cu Regulamentul privind pragul minim al ajutorului de stat care nu cade sub incidența obligației de notificare, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurentei nr. 27/2000.

(3) Prezentul regulament se aplică ajutoarelor de stat acordate pentru instruirea angajaților, notificate după intrarea în vigoare a acestui regulament, precum și atunci când ajutoarele de stat au fost notificate înainte de intrarea sa în vigoare, dar decizia Consiliului Concurentei este ulterioară acestei date sau Consiliul Concurentei nu a emis încă o decizie.

--------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).