NORMA Nr. 12 din 26 iulie 1994

NORMĂ Banca Na?ională a României
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL NR. 214 din 15 august 1994
Entered into force
01.08.1994
Consolidated form as of
01.08.1994
Table of contents

privind supravegherea pozițiilor valutare ale societăților bancare

În temeiul prevederilor art. 33 lit. g) din Legea nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naționale a României și ale art. 34 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară,

Banca Naționala a României emite următoarele norme:

1. În vederea limitării riscurilor financiare ce pot aparea ca urmare a desfășurării de operațiuni valutare, societățile bancare trebuie să posede:

a) un sistem de evidenta care să permită atât înregistrarea imediata a operațiunilor valutare, cît și determinarea pozițiilor individuale și a pozițiilor valutare totale;

b) un sistem de supraveghere și gestiune a riscurilor valutare, stabilit pe bază de regulamente aprobate de consiliul de administrație al societății bancare;

c) un sistem de control permanent pentru verificarea respectării procedurilor interne necesare îndeplinirii dispozițiilor precedente.

2. Poziția valutară deschisă a unei societăți bancare într-o anumită moneda străină reprezintă diferența dintre total creanțe și total angajamente.

3. O poziție valutară deschisă este definită ca poziție lungă atunci când totalul creanțelor depășește totalul angajamentelor și este definită drept poziție scurta atunci când totalul angajamentelor depășește totalul creanțelor.

4. În sensul prezentelor norme, prin total creanțe se înțelege suma soldurilor conturilor în valută din activul bilanțului, plus creanțele în valută care rezultă din tranzacțiile valutare la vedere sau la termen încheiate de către o societate bancară în nume și în cont propriu, reflectate în afară bilanțului, iar prin total angajamente, suma soldurilor conturilor în valută din pasivul bilanțului, plus angajamentele în valută care rezultă din tranzacțiile valutare la vedere sau la termen încheiate de către o societate bancară în nume și în cont propriu, reflectate în afară bilanțului.

5. Poziția valutară totală reprezintă suma echivalentului în lei, în valori absolute, al tuturor pozițiilor valutare lungi și al tuturor pozițiilor valutare scurte.

Conversia în lei a creanțelor și a angajamentelor, definite la pct. 4 de mai sus, se va efectua utilizându-se cursurile în lei în vigoare la data la care se face raportarea.

6. Societățile bancare sunt obligate sa mențină zilnic pozițiile valutare deschise în limite prudente.

La sfârșitul fiecărei zile lucrătoare, poziția valutară totală, determinata potrivit pct. 5 de mai sus, nu va putea depăși 15% din fondurile proprii ale societăților bancare definite conform Normelor Băncii Naționale a României nr. 2/1994 privind fondurile proprii ale societăților bancare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 martie 1994.

7. Societățile bancare vor raporta Băncii Naționale a României - Direcția autorizare și supraveghere prudentiala a societăților bancare - nivelul expunerii lor valutare, prin intermediul formularului intitulat "Supravegherea pozițiilor valutare", al cărui model este prevăzut în anexa la prezentele norme. Datele la care se întocmește formularul sunt 7, 15, 23 și 30/31 ale lunii. În cazul în care una dintre aceste date este zi nelucrătoare, raportarea se întocmește în ziua lucrătoare anterioară.

Transmiterea formularului "Supravegherea pozițiilor valutare" la Banca Naționala a României se face în termen de 3 zile lucrătoare ulterioare datei pentru care se întocmește raportarea.

8. Încălcarea prevederilor prezentelor norme atrage sancțiunile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare.

9. Prezentele norme intră în vigoare începând cu data de 1 august 1994.

10. Pe data intrării în vigoare a prezentelor norme, Normele Băncii Naționale a României nr. 9/1993, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 30 decembrie 1993, își încetează aplicabilitatea.

Președintele Consiliului de administrație

al Băncii Naționale a României,

Mugur Isarescu

Anexa

Numele Instituției: Data raportării: Fonduri proprii: SUPRAVEGHEREA POZIȚIILOR VALUTARE DEVIZEELEMENTE DE CALCULCURS ÎN LEIECHIVALENT ÎN LEIPONDERE FAȚĂ DE FD. PROPRII ACTIVE (+)PASIVE (─)ELEMENTE ÎN AFARĂ DE BILANȚ*) (+/-)TOTAL (+/-) (col. 4 = 1+2+3)POZIȚIE LUNGĂ (+) (col. 6 = 4 x 5)POZIȚIE SCURTĂ (─) (col. 7 = 4 x 5) 012345678 TOTALXXXXX X PVT ─ Poziția valutară totalăPVT = Total col. 6 + Total col. 7 X FP ─ Fonduri proprii% din FP = (PVT x 100)/FP X

Notă *) Se înscriu numai creanțele (+) și angajamente (-) rezultate din tranzacții la vedere sau la termen încheiate de societatea bancară în nume și în cont propriu (arbitraj valutar), reflectate în afară bilanțului.

-------------------------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).