LEGE Nr. 42 din 28 iunie 1994

LEGE Parlamentul
Published in
MONITORUL OFICIAL NR. 165 din 30 iunie 1994
Entered into force
30.06.1994
Consolidated form as of
30.06.1994

pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Legea nr. 53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, cu modificările ulterioare, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 8 septembrie 1993, se modifica și se completează după cum urmează:

1. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

"Art. 7 - (1) Pentru rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată, salariații beneficiază de un salariu de merit lunar, de până la 15% din salariul de baza și care face parte din acesta. Salariul de merit se poate acorda numai după o perioadă de 6 luni de la angajare.

(2) Salariații care beneficiază de salariu de merit, precum și cuantumul acestuia se stabilesc, o dată pe an, de regula după adoptarea bugetului, în raport cu rezultatele obținute în activitatea desfășurată. Activitatea acestor salariați se analizează în fiecare an și, în raport cu rezultatele obținute, se stabilește menținerea sau retragerea salariului de merit.

(3) Salariul de merit poate fi acordat, anual, pentru cel mult 15% din numărul total de posturi prevăzut de statul de funcții."

2. Articolul 21 va avea următorul cuprins:

"Art. 21 - (1) Senatorii și deputații care participa la ședințele comune ale Senatului și Camerei Deputaților, ale fiecărei Camere, ale comisiilor parlamentare sau ale birourilor permanente beneficiază de o diurna de ședința ce reprezintă 2% din indemnizația lunară a senatorului sau a deputatului.

(2) De aceeași diurna de ședința beneficiază senatorii și deputații prezenți la ședințele grupurilor parlamentare sau la alte activități ale Parlamentului, dacă acestea se desfășoară la cererea Biroului permanent sau a președintelui fiecărei Camere și dacă diurna nu s-a acordat în condițiile alin. (1).

(3) Senatorii și deputații prezenți la lucrările Parlamentului, care nu au domiciliul în municipiul București, primesc o diurna de deplasare, pe zi, de 2% din indemnizația lunară prevăzută pentru senator sau deputat. Totodată, acestora li se asigura cazarea gratuita sau, la alegere, în cazul în care nu beneficiază de cazare gratuita li se acordă, pe noapte, 70% din tariful minim practicat de unitățile hoteliere și care este achitat pentru cazarea unui senator sau deputat.

(4) Drepturile prevăzute în alineatul precedent cu privire la cazarea gratuita sau la plata contravalorii cazarii se acordă pe toată durata mandatului parlamentar.

(5) Drepturile prevăzute la alin. (3) se acordă și în perioada vacantei parlamentare, dacă senatorii și deputații îndeplinesc misiuni dispuse de președintele Senatului sau al Camerei Deputaților ori de către Biroul permanent al fiecărei Camere.

(6) Senatorii sau deputații care efectuează o deplasare în țara, din însărcinarea președintelui Senatului sau al Camerei Deputaților, a Biroului permanent al fiecărei Camere ori a birourilor comisiilor parlamentare sau a grupurilor parlamentare, beneficiază de decontarea integrală a cheltuielilor de cazare sau, pe noapte, de 70% din tariful minim practicat de unitățile hoteliere și care este achitat pentru cazarea unui senator sau deputat, dacă nu se cazeaza în unități hoteliere sau în alte spații de cazare autorizate, precum și de o diurna, pe zi, de 1% din indemnizația lunară prevăzută pentru senator sau deputat în cazul în care deplasarea se efectuează în alta localitate decît cea în care domiciliază. De aceleași drepturi beneficiază senatorii și deputații care nu domiciliază în circumscripțiile electorale în care au fost aleși, pe timpul deplasarii în aceste circumscripții, în vederea îndeplinirii unor activități legate de exercitarea mandatului.

(7) Senatorii sau deputații care se deplaseaza în alta localitate din circumscripțiile electorale în care domiciliază, pentru activități legate de exercitarea mandatului, beneficiază de o diurna de deplasare de 65% din diurna prevăzută la alin. (3), pentru o singura zi pe saptamina.

(8) Senatorii sau deputații care folosesc autoturismul proprietate personală pentru a se deplasa săptămînal, din localitatea unde domiciliază, la Parlament și înapoi, precum și cei care au domiciliul în municipiul București și se deplaseaza, cel mult o dată pe saptamina, în circumscripția electorală în care au fost aleși și înapoi, pentru activități legate de exercitarea mandatului, vor primi contravaloarea carburantilor utilizați în acest scop, dar nu mai mult decît contravaloarea a 7,5 litri benzina la 100 km parcursi. De aceleași drepturi beneficiază senatorii și deputații care se deplaseaza din localitatea de domiciliu în localitatea cea mai apropiată de unde se asigura transportul la Parlament și înapoi."

3. După articolul 22 se introduc articolele 22^1 - 22^6, care vor avea următorul cuprins:

"Art. 22^1 - (1) În scopul exercitării mandatului în circumscripțiile electorale, deputații primesc, lunar, o sumă forfetara din bugetul Camerei Deputaților, egala cu indemnizația lunară bruta a deputatului.

(2) În limitele sumei prevăzute la alin. (1), deputații pot organiza, separat sau prin asociere, birouri în circumscripțiile în care au fost aleși. Consiliile locale și consiliile județene asigura spațiile și dotarea acestora cu mobilierul necesar, în condiții de închiriere.

Art. 22^2 - (1) Chiria, calculată la tarifele practicate pentru spațiile atribuite partidelor politice, cheltuielile de întreținere, drepturile bănești ale persoanelor angajate în birourile parlamentare ale deputaților și alte cheltuieli aferente exercitării mandatului se asigura din sumele forfetare alocate deputaților.

(2) Angajarea salariaților birourilor parlamentare ale deputaților se face prin încheierea unui contract de muncă pe durata determinata sau a unui contract civil. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă pe durata determinata, încadrarea salariaților se face prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților, la propunerea deputaților în cauza, iar în cazul contractului civil, acesta se încheie între deputații în cauza și persoana fizica.

Art. 22^3 - Modul de utilizare și justificare a sumei forfetare prevăzute la art. 22^1 și 22^2 se stabilește prin hotărâre a Biroului permanent al Camerei Deputaților.

Art. 22^4 - (1) Birourile senatoriale din circumscripțiile electorale se organizează pentru fiecare senator în condițiile prevăzute în Regulamentul Senatului.

(2) Personalul încadrat în birourile senatoriale face parte din aparatul Senatului.

(3) Dotarea birourilor senatoriale, cheltuielile materiale și de servicii se vor asigura de către Senat în limita sumelor prevăzute în bugetele anuale.

Art. 22^5 - În vederea organizării birourilor senatoriale, prefecturile, consiliile județene sau, după caz, consiliile locale vor asigura spațiul necesar și dotarea acestuia cu mobilier. Chiria pentru spațiu, calculată pe baza tarifelor practicate pentru spațiile atribuite partidelor politice, precum și chiria pentru mobilier vor fi suportate din bugetul Senatului.

Art. 22^6 - Personalul încadrat cu contract de muncă la birourile parlamentare ale deputaților și la birourile senatoriale, pe timpul cît îndeplinește aceasta activitate, se considera detașat sau, după caz, transferat în interesul serviciului, în condițiile legislației muncii."

Articolul 2

În structura bugetului Camerei Deputaților și al Senatului, pe anul 1994, se introduc modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei legi.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 30 mai 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ADRIAN NASTASE

Aceasta le a fost adoptată de Senat în ședința din 1 iunie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE SENATULUI

prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN

--------------------------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).